VIDEO Tânăr de 19 ani, reținut pentru că vindea droguri. Anterior a fost arestat din același motiv

Un tânăr de 19 ani a fost încătușat astăzi, 1 decembrie curent. Se întâmplă după ce politiștii au depistat în apartamentul acestuia o cantitate mare de droguri, pe care acesta le comercializa pe teritoriul Republicii Moldova. Substanțele narcotice, în valoare de peste 3 milioane de lei au fost confiscate.

„Suspectul de 19 ani, anterior a fost reținut cu o cantitate de droguri impunătoare în valoare de aproximativ 1,5 milioane lei, iar în luna septembrie a fost eliberat din arest.   

Ieșit din arest, acesta a preluat legătura cu capul grupării care la moment se ascunde peste hotarele țării, după care a închiriat un apartament în muninicpiul Chișinău pe care l-a transformat în depozit de ambalare și divizare a drogurilor.

În apartament au fost găsite 1,7 kg de MDMA, 500 gr de Cocaină, 650 de comprimate Extasy, zeci de țigări electronice cu ulei de canabis, 300 de comprimate cu efect psihotrop, precum și alte obiecte pentru ambalarea drogurilor”, anunță oamenii legii.

Pe numele bărbatului a fost eliberat mandat de arest pe un termen de 30 zile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

[bzplayer mp4=”https://realitatea.md/wp-content/uploads/2023/12/IMG_6690.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Articolul VIDEO Tânăr de 19 ani, reținut pentru că vindea droguri. Anterior a fost arestat din același motiv apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Mai multe state UE cer restricții mai dure pentru vizele turistice ale rușilor în Schengen

Mai multe state europene au cerut Uniunii Europene înăsprirea...

Zelenski, „mesaj dur” către Kremlin: propunere de negocieri directe și acuzații privind războiul din Ucraina

Ucraina propune încetarea războiului și se declară pregătită pentru...

Tot mai puțini ruși urmăresc propaganda: audiența marilor televiziuni de stat scade semnificativ

Interesul rușilor pentru posturile federale de televiziune cu mesaj...

Polonia restricționează traficul aerian la frontiera cu Ucraina și Belarus până în septembrie

Polonia va introduce restricții temporare de trafic aerian în...

ULTIMA ORĂ

Macron intervine într-un scandal şi afirmă că editorialista Xenia Fedorova, acuzată de faptul că este vocea Kremlinulu în presa franceză, era şefa unei ”agenţii...

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că o editorialistă rusă Xenia Fedorova, acuzată de faptul că este vocea Kremlinulu în presa franceză, se afla...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

Macron intervine într-un scandal şi afirmă că editorialista Xenia Fedorova, acuzată de faptul că este vocea Kremlinulu în presa franceză, era şefa unei ”agenţii...

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că o editorialistă rusă Xenia Fedorova, acuzată de faptul că este vocea Kremlinulu în presa franceză, se afla deja în serviciul ”propagandei de stat” ruseşti în 2017 şi că ”lucrurile nu s-au schimbat” de atunci, relatează AFP.The post Macron intervine într-un scandal şi afirmă că editorialista Xenia Fedorova, acuzată de faptul că este vocea Kremlinulu în presa franceză, era şefa unei ”agenţii...

Donald Trump anunţă că vrea să construiască o ”Promenadă Trump” de la Lincoln Memorial la fluviul Potomac

Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că vrea să construiască o promenadă care să-i poarte numele la Lincoln Memorial, o clădire emblematică a capitalei americane, relatează AFP.The post Donald Trump anunţă că vrea să construiască o ”Promenadă Trump” de la Lincoln Memorial la fluviul Potomac first appeared on Nexta.ro.

Barack Obama își ridică, la rândul său, un monument de 850 de milioane de dolari dedicat propriei glorii: între omagiu și cult al personalității

După mai bine de un deceniu de lucrări și o investiție de peste 850 de milioane de dolari, Centrul prezidențial Barack Obama din Chicago urmează să fie inaugurat oficial pe 19 iunie. Amplasat în Jackson…The post Barack Obama își ridică, la rândul său, un monument de 850 de milioane de dolari dedicat propriei glorii: între omagiu și cult al personalității first appeared on Nexta.ro.