Război Israel-Hamas, ziua 57: Armata israeliană a bombardat sâmbătă sudul Libanului

Update: Israelul a bombardat sâmbătă sudul Libanului în a doua zi de violenţe după eşecul prelungirii armistiţiului cu Hamas, Hezbollah anunţând că unul dintre luptătorii a fost ucis, transmite Reuters.

Un purtător de cuvânt al UNIFIL, Forţa interimară a ONU în Liban, a declarat pentru Reuters că lovituri trase din Israel sâmbătă dimineaţa au căzut aproape de sediile sale în apropierea oraşului de coastă Naqoura şi în jurul satului de frontieră Rmaych.

Armata israeliană a transmis că bombardamentul de lângă Naqoura a fost un avertisment după ce a observat o „activitate neobişnuită” în zonă, scrie Agerpres. UNIFIL a detectat ulterior tiruri în jurul orei locale 11.00 (09.00 GMT) spre Israel din zona Tayr Harfa, la circa 1,5 km de frontiera israeliană. Gruparea libaneză Hezbollah a indicat sâmbătă dimineaţa, într-un comunicat, că unul dintre luptătorii săi a fost ucis în sudul Libanului/

Guvernul condus de Hamas în Fâşia Gaza a anunţat, sâmbătă, că 240 de persoane au fost ucise pe teritoriul palestinian de la încheierea, vineri, a tręvei de lupte între mişcarea islamistă palestiniană şi Israel, informează AFP.

Alte 650 de persoane au fost rănite în „sute de lovituri aeriene, bombardamente de artilerie şi navale în întreaga Fâşie Gaza”, a precizat acesta într-un comunicat, adăugând că forţele israeliene „au vizat în special Khan Younčs, unde zeci de case au fost distruse cu locuitorii înăuntru”, potrivit news.ro.

Israelul susţine că Hamas se integrează în infrastructura civilă, inclusiv în spitale şi locuri de joacă pentru copii, pe care le foloseşte în scopuri militare, făcându-le ţinte legitime.

De vineri seară, negociatorii încearcă să reia armistiţiul. Hamas a spus că nu mai are femei şi copii de eliberat, dar Israelul nu crede acest lucru, potrivit unor surse familiare cu discuţiile.

Articolul Război Israel-Hamas, ziua 57: Armata israeliană a bombardat sâmbătă sudul Libanului apare prima dată în Vocea Basarabiei.

ULTIMA ORĂ

Detalii despre drona MAGURA V5, model similar celei care a explodat în Portul Constanța

O dronă maritimă ucraineană a explodat astăzi în dana...

Ambasada Rusiei de la București susține că e o dronă ucraineană

Ambasada Rusiei la București a declarat într-un comunicat că...

NEWS ALERT | O dronă marină a explodat în Portul Constanța

Este alertă în Portul Constanța, unde a fost raportată...

Ion Ceban: Începerea negocierilor de aderare trebuie să determine autoritățile să accelereze reformele

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa...

MAN solicită audierea Prim-ministrului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului,...

ULTIMA ORĂ

Favorită pentru portofoliul Energiei în România: Actuala șefă Moldelectrica e susținută de PSD și a fost despăgubită de stat cu 680 mii € la...

Numele Corinei Popescu e puțin cunoscut publicului larg din România, dar a avut multiple poziții de conducere în zona energiei. Popescu are mari șanse...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Favorită pentru portofoliul Energiei în România: Actuala șefă Moldelectrica e susținută de PSD și a fost despăgubită de stat cu 680 mii € la...

Numele Corinei Popescu e puțin cunoscut publicului larg din România, dar a avut multiple poziții de conducere în zona energiei. Popescu are mari șanse să ocupe poziția de ministru al unuia dintre cele mai economice domenii din „guvernul Tomac”, scrie Hotnews. Aceasta deține un mandat de doi ani la șefia Consiliului de administrație al Moldelectrica, fiind desemnată în funcție în mai 2025, în urma unui concurs public organizat...

Nicușor Dan a convocat o ședință la Constanța pe tema dronei navale. Implicațiile incidentului, analizate cu responsabilii militari

Președintele Nicușor Dan va merge, sâmbătă, la Constanța, unde a convocat o ședință de lucru în care va fi analizat incidentul din port, unde a explodat o dronă navală ucraineană. Președintele va discuta cu reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale. „Președintele României, Nicușor Dan, a convocat o ședință de lucru …The post Nicușor Dan a convocat o ședință la Constanța pe tema dronei navale....

Naţionala feminină, remiză în Republica Moldova, în ultimul meci din grupa preliminară pentru Mondial

Naţionala feminină de fotbal a României a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată la Nisporeni contra Republicii Moldova, ultima din grupa preliminară pentru Campionatul Mondial din Brazilia. Jucătoarele tricolore încheie grupa pe primul loc, neînvinse şi fără gol primit, informează FRF.The post Naţionala feminină, remiză în Republica Moldova, în ultimul meci din grupa preliminară pentru Mondial first appeared on Nexta.ro.

Şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean a sosit la Varşovia pentru soluţionarea unui diferend istoric

Şeful de cabinet al presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Kirilo Budanov, a sosit vineri la Varşovia pentru soluţionarea unui diferend istoric care a marcat relaţiile dintre cele două ţări vecine şi aliate timp de decenii, a declarat vineri o sursa oficială, relatează AFP.The post Şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean a sosit la Varşovia pentru soluţionarea unui diferend istoric first appeared on Nexta.ro.

China reacționează după vizita lui Alexandru Muraru în Taiwan: „Contravine politicii oficiale a României”

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Ambasada Chinei a susținut că Taiwanul este „o parte a Chinei” și că principiul „o singură China” stă la baza relațiilor dintre Beijing și București. „Taiwanul este o parte a Chinei, atât China continentală cât și Taiwanul aparțin aceleiași Chine. Aceasta este realitatea încă din antichitate până astăzi, ceea ce constituie adevăratul status-quo al Strâmtorii Taiwan şi o componentă importantă a ordinii internaționale de după...