În satul Aluatu din raionul Taraclia astăzi, 3 decembrie 2023, se desfășoară turul doi al votării repetate pentru alegerea primarului localității.
Pentru mandatul de primar candidează concurenții electorali din partea Partidului Politic „Partidul Schimbării” și a Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”.
Potrivit CEC, la ora 07:00 secția de votare organizată în această localitate s-a deschis, iar la urna de vot sunt așteptați, pe parcursul zilei, circa 770 de alegători. Până la ora 09:00, dreptul la vot a fost exercitat de către 6 alegători sau 0,78% din cei înscriși în listele electorale.
Pentru acest scrutin au fost tipărite 768 buletine de vot (500 în limba română și 268 în limba rusă).
Pentru ca alegerile să fie declarate valabile, la ele trebuie să participe cel puțin 20% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.
Amintim că, urmare organizării alegerilor locale generale din 5 noiembrie, s-a constat că în 8 localități din țară a fost înregistrată o participare mai mică decât ¼ din numărul de persoane înscrise în listele electorale, inclusiv în satul Aluatu, raionul Taraclia. După desfășurarea votării repetate pe data de 19 noiembrie 2023, în această localitate niciunul dintre cei 3 candidați la funcția de primar nu a acumulat mai mult de jumătate din numărul voturilor valabil exprimate, pentru a fi ales din primul tur, ce a condus la organizarea turului doi de scrutin.
Articolul În satul Aluatu din Taraclia are loc turul doi al votării repetate pentru alegerea primarului: Circa 770 de cetățeni, așteptați la urne apare prima dată în Vocea Basarabiei.






