La Chișinău va avea loc Forumul primarilor – eveniment organizat sub egida Președinției Republicii Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, invită toți primarii aleși, în urma scrutinelor electorale din noiembrie și decembrie curent, la un forum al primarilor. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 9 decembrie 2023.

„Dragi primari aleși, în următorii 4 ani de voi va depinde cum se dezvoltă localitățile noastre. Oamenii v-au oferit încrederea și susținerea, punându-și speranțele în faptul că veți munci pentru a construi sate și orașe în care să ne placă să trăim și cu care să ne mândrim. Vreau să discutăm cum putem face aceste lucruri împreună. Vă invit și vă aștept la Forumul primarilor, organizat pe 9 decembrie, pentru a pune fundamentul unei colaborări benefice pentru toți cetățenii”, se arată într-un mesaj al șefei statului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Președinta a mai punctat că obiectivul autorităților centrale și locale este să creeze comunități puternice, să îmbunătățească condițiile de trai acasă și să transforme Moldova într-o țară europeană.

„Voi, aleșii locali, sunteți în prima linie față de nevoile locuitorilor. Voi îi ascultați zi de zi și pe umerii voștri stă îndeplinirea celor mai urgente și firești lucruri – apă pentru toți, transport sigur, grădinițe și școli moderne, sate și orașe amenajate. Doar împreună – administrația centrală și administrația locală – vom reuși să îndeplinim aceste cerințe și să îmbunătățim viața tuturor moldovenilor. Ne vedem pe 9 decembrie la Forumul primarilor!”, a îndemnat Președinta Maia Sandu.

Locația forumului nu a fost deocamdată anunțată.

Articolul La Chișinău va avea loc Forumul primarilor – eveniment organizat sub egida Președinției Republicii Moldova apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Marta Kos: UE va contribui la modernizarea a încă 20 de școli din Republica Moldova

Uniunea Europeană va contribui la modernizarea a încă 20...

Cum a apărut „ASCULTĂ-MĂ”: Natalia Nicoreanu la Festivalul Industriilor Creative, despre evoluția proiectului

Natalia Nicoreanu, producătoarea și fondatoarea proiectului „ASCULTĂ-MĂ”, invitată la...

Dealer de droguri, prins în centrul Capitalei: Avea asupra sa 16 pachețele cu substanțe narcotice

Un tânăr din Chișinău, suspectat că distribuia substanțe narcotice...

Un gigant petrolier din Moldova, vizat de sancțiuni după un control al ANRE: Au fost depistate nereguli

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a identificat...

Un gigant petrolier din Moldova, vizat de sancțiuni după un control al ANRE: Au fost depistate nereguli

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a identificat...

Astăzi în toată țara va ploua! Ce temperaturi vor indica termometrele

În Republica Moldova este valabil astăzi, 6 iunie, în...

ULTIMA ORĂ

Justiția americană, consternată de argumentele echipei lui Trump. „Dacă Guvernul decide să dărâme Statuia Libertății, nu-l poate opri nimeni?”

Într-o demonstrație de forță juridică ce frizează absurdul și testează limitele Constituției americane, avocații Departamentului de Justiție (DOJ) au lăsat să se înțeleagă că instanțele...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Justiția americană, consternată de argumentele echipei lui Trump. „Dacă Guvernul decide să dărâme Statuia Libertății, nu-l poate opri nimeni?”

Într-o demonstrație de forță juridică ce frizează absurdul și testează limitele Constituției americane, avocații Departamentului de Justiție (DOJ) au lăsat să se înțeleagă că instanțele nu au puterea de a bloca proiectele imobiliare ale președintelui Donald Trump, chiar și atunci când acestea încalThe post Justiția americană, consternată de argumentele echipei lui Trump. „Dacă Guvernul decide să dărâme Statuia Libertății, nu-l poate opri nimeni?” first appeared on Nexta.ro.

Formula 1: Fred Vasseur, şeful echipei Ferrari, absent de la Grand Prix-ul Monaco din cauza unor probleme de sănătate

Francezul Fred Vasseur, şeful echipei Ferrari, este „sub observaţie” după ce a fost supus unor examene medicale şi „nu va fi prezent” sâmbătă pe circuitul Marelui Premiu de la Monaco pentru calificările din Formula 1, a anunţat sâmbătă echipa italiană.The post Formula 1: Fred Vasseur, şeful echipei Ferrari, absent de la Grand Prix-ul Monaco din cauza unor probleme de sănătate first appeared on Nexta.ro.

(foto) Bagaje cu „surprize” la frontieră: Arme pneumatice și injectabile printre dulciuri, găsite de vameși la Leușeni și Palanca

Două pistoale pneumatice, muniție aferentă și mai multe preparate injectabile ascunse printre bunuri personale au fost depistate de funcționarii vamali și polițiștii de frontieră în cadrul unor controale efectuate la posturile vamale Leușeni și Palanca. Bunurile au fost ridicate, iar persoanele vizate riscă sancțiuni contravenționale.

Marta Kos: UE va contribui la modernizarea a încă 20 de școli din Republica Moldova

Uniunea Europeană va contribui la modernizarea a încă 20 de școli din Republica Moldova. Mesajul a fost transmis de comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, la întâlnirea cu un grup de primari din diferite regiuni ale Republicii Moldova. Totodată, în cadrul discuțiilor au fost abordate prioritățile comunităților locale și modul în care sprijinul Uniunii Europene poate răspunde mai eficient nevoilor cetățenilor, transmite IPN. În cadrul întrevederii, Marta Kos a declarat că...

„Am vrut să renunț de două ori la Eurovision”. Dara, dezvăluiri despre ADHD și presiunea competiției: „Stăteam în pat și tremuram”

Câștigătoarea concursului Eurovision, Dara, a mărturisit pentru BBC că a vrut să se retragă din competiție de două ori înainte de a obține prima victorie din istoria Bulgariei. Cântăreața piesei „Bangaranga” susține că în joc a fost chiar sănătatea sa mintală.The post „Am vrut să renunț de două ori la Eurovision”. Dara, dezvăluiri despre ADHD și presiunea competiției: „Stăteam în pat și tremuram” first appeared on Nexta.ro.

Trump insistă pentru discuții directe Zelenski-Putin. „Lăsați-i să-și rezolve problemele singuri”

De la bordul Air Force One, Donald Trump și-a exprimat sprijinul pentru discuții directe Ucraina-Rusia fără mediere americană.The post Trump insistă pentru discuții directe Zelenski-Putin. „Lăsați-i să-și rezolve problemele singuri” first appeared on Nexta.ro.

Bernadette Chirac, văduva preşedintelui Chirac, a decedat la vârsta de 93 de ani

Bernadette Chirac, văduva preşedintelui Chirac, a decedat la vârsta de 93 de ani, a anunţat fiica sa pentru AFP.The post Bernadette Chirac, văduva preşedintelui Chirac, a decedat la vârsta de 93 de ani first appeared on Nexta.ro.