Tatiana Cociu, primarul municipiului Orhei, a avut prima audiență cu cetățenii

Primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, asistată de către viceprimarii Cristina Cojocari și Valerian Cristea, au avut joi, 14 decembrie, audiența cu cetățenii, unde locuitorii municipiului Orhei au venit pentru a-și împărtăși impresiile și problemele cu care se confruntă comunitatea locală.

Tatiana Cociu a menționat că aceste opinii sunt extrem de importante pentru autoritățile locale, și a încurajat oamenii să vorbească deschis despre situațiile cu care se întâlnesc zi de zi.

„Am avut prima audiență cu cetățenii, în cadrul căreia am avut ocazia să ascultăm solicitările și problemele oamenilor, care sunt foarte importante pentru noi. Vă invităm să participați la audiențele organizate de autoritățile locale unde ne puteți aduce la cunoștință orice preocupări sau probleme cu care vă confruntați în comunitatea noastră”, a spus primarul.

Edilul a dat asigurări că echipa sa, susținută de Ilan Șor, va continua să activeze în beneficiul comunității și locuitorilor Orheiului.

„Vom munci pentru a vă oferi confortul și siguranța cuvenită. Ne dorim să creăm un mediu propice pentru dezvoltarea comunității noastre și să vă oferim servicii de calitate. Vă asigurăm că vom analiza cu atenție fiecare solicitare și vom depune toate eforturile pentru a găsi soluții eficiente și rapide. Suntem aici pentru fiecare dintre Dumneavoastră și suntem dedicați în a vă oferi un trai mai bun în municipiul Orhei”, a mai spus Tatiana Cociu.

Primarul a menționat că astfel de întâlniri vor avea loc ori de câte ori vor avea nevoie cetățenii. Sunt invitați toți oamenii, care au ceva de spus reprezentanților primăriei.

Menționăm că Tatiana Cociu și echipa sa au declarat în repetate rânduri că prioritatea administrației locale și a echipei lui Ilan Șor vor fi întotdeauna cetățenii și problemele cu care aceștia se confruntă.

ULTIMA ORĂ

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ

Horoscop 30 mai – o zi condimentată frumos

Horoscop 30 mai – o zi condimentată frumos. O să ne bucurăm de o libertate de mișcare, de prezența celor dragi, de surprizele pe care...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Horoscop 30 mai – o zi condimentată frumos

Horoscop 30 mai – o zi condimentată frumos. O să ne bucurăm de o libertate de mișcare, de prezența celor dragi, de surprizele pe care le putem face și de armonia pe care o putem țese în jurul nostru. Gemeni E posibil să plecați într-un city break, c-aveți în jurul vostru oameni care se ocupă The post Horoscop 30 mai – o zi condimentată frumos first appeared on HotNews.md.

Tranzacții intra-grup de peste 199 de miliarde de lei, verificate de ANAF. Ce probleme au găsit inspectorii la marile companii

ANAF a finalizat una dintre cele mai ample acțiuni de control din ultimii ani, care a vizat marile companii și tranzacțiile derulate între firme afiliate. În urma verificărilor, inspectorii fiscali au stabilit obligații suplimentare de plată de aproximativ 655 de milioane de lei și au identificat ajustări semnificative ale prețurilor de transfer. Controale la 152 de companii și tranzacții de peste 199 de miliarde de lei Potrivit Agenției Naționale de Administrare...

Horoscop 30 mai - o zi condimentată frumos. O să ne bucurăm de o libertate de mișcare, de prezența celor dragi, de surprizele pe care le putem face și de armonia pe care o putem țese în jurul nostru. Gemeni E posibil să plecați într-un city break, c-aveți în jurul vostru oameni care se ocupă de toate rezervările și or să vă facă o surpriză, că vor să fiți împreună la...

Exercițiul „Blue Guardians” în Suceava: intervenție spectaculoasă cu un elicopter Black Hawk și trupe speciale din trei țări

Focuri de armă și intervenție în forță, cu un elicopter Black Hawk. Trupe speciale din trei țări au transformat aerodromul din Suceava într-un teatru de operațiuni.The post Exercițiul „Blue Guardians” în Suceava: intervenție spectaculoasă cu un elicopter Black Hawk și trupe speciale din trei țări first appeared on Nexta.ro.

Parazitul care reuşeşte să transforme o celulă sănătoasă în una tumorală

Medicii au fost dintotdeauna interesaţi să înţeleagă procesul prin care o celulă sănătoasă se transformă într-o celulă canceroasă. Se cunosc numeroase mecanisme responsabile de această…The post Parazitul care reuşeşte să transforme o celulă sănătoasă în una tumorală first appeared on Nexta.ro.