VIDEO De ce a fost demis șeful de la 112? Dumitru Alaiba vine cu explicații

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a comentat demisia directorului Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112, Liviu Oboroc. Oficialul a declarat la emisiunea Rezoomat de la Rlive TV că toate procedurile care sunt acum la 112 trebuie să fie revizuite.

„Eu nu cred că cineva din noi vrea să ajungă în situația în care să apeleze de 7 ori la 112 și să nu se întâmple nimic. Au fost aceste acțiuni legale? Eu cred că da. Pentru că în mod evident aceste reglementări și aceste protocoale pe care le are la moment serviciul 112 sunt învechite. Atunci când omul sună a doua, a treia oară înseamnă că este o urgență maximă și asta e buna experiență a serviciilor de genul acesta din alte țări. Vorbim aici de Estonia, România, Germania și multe altele. Domnul prim-ministru a spus foarte clar că inclusiv protocoalele, toate procedurile care sunt la moment la 112 să fie revizuite totalmente pentru că noi avem nevoie de un serviciu care să salveze oameni care au nevoie de ajutor, dar nu un serviciu care pasează informația dintr-o parte în alta”, a declarat Dumitru Alaiba.

La 29 noiembrie, directorului Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112, Liviu Oboroc, a fost demis printr-un ordin semnat de către ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

Demisia a fost cerută de premierul Dorin Recean după ce două persoane au fost găsite fără suflare într-o mașină blocată în nămeți.

Anterior, Ministrul de Interne, Adrian Efros a anunțat că serviciul unic 112 va fi preluat de MAI, iar mecanismele de intervenție vor fi îmbunătățite. Adrian Efros a mai precizat că pentru a reduce timpul de intervenție, serviciile specializate de urgență ale Ambulanței, Poliției și Pompierilor vor forma echipe comune.

Articolul VIDEO De ce a fost demis șeful de la 112? Dumitru Alaiba vine cu explicații apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Fostul lider al opoziției din Cambodgia, condamnat la 27 de ani de închisoare, a fost grațiat

Hun Sen, actualul șef interimar al statului Cambodgia, a semnat un decret de grațiere a rivalului său politic în numele regelui Norodom Sihamoni, potrivit BBC. Sokha,...

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a sesizat Procuratura Generală după schimbul de acuzații dintre Nosatîi și Marinuța

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a depus o sesizare la Procuratura Generală, după schimbului de acuzații dintre ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și fostul ministru...

Important

VIDEO | Șeful CNA respinge acuzațiile de influență politică: „Am documentat deputați, procurori și judecători”

Directorul Centrul Național Anticorupție, Alexandr Pînzari, a respins criticile...

Anca Dragu: Economia Republicii Moldova ar putea crește cu 2% în 2026, dar inflația va depăși 8%

Republica Moldova va înregistra o creștere economică de aproximativ...

Fostul lider al opoziției din Cambodgia, condamnat la 27 de ani de închisoare, a fost grațiat

Hun Sen, actualul șef interimar al statului Cambodgia, a semnat un decret de grațiere a rivalului său politic în numele regelui Norodom Sihamoni, potrivit BBC. Sokha, fostul lider al Partidului Național de Salvare Cambodgian (CNRP), acum dizolvat, a fost arestat pentru prima dată în 2017 din cauza unui videoclip în care spunea că a primit sprijin din partea grupurilor pro-democrație din SUA. El a fost ținut în arest la domiciliu de...

Răsturnare de situație pe piața crypto: În timp ce Bitcoin scade, Zcash explodează din cauza panicii globale privind AI-ul

În timp ce Bitcoin continuă să evolueze volatil și să piardă din impulsul care a dominat piața cripto în ultimii ani, o criptomonedă aproape ignorată de investitori până recent revine spectaculos în atenție.The post Răsturnare de situație pe piața crypto: În timp ce Bitcoin scade, Zcash explodează din cauza panicii globale privind AI-ul first appeared on Nexta.ro.

Trump: Uraniul îmbogăţit va fi distrus în SUA, la faţa locului sau într-un „alt loc acceptabil” / O delegaţie iraniană negociază în Qatar

Preşedintele Donald Trump şi-a prezentat planurile privind distrugerea uraniului îmbogăţit al Iranului, afirmând că acesta va fi fie transportat în Statele Unite, fie tratat la faţa locului, fie dus într-un alt loc, relatează CNN.The post Trump: Uraniul îmbogăţit va fi distrus în SUA, la faţa locului sau într-un „alt loc acceptabil” / O delegaţie iraniană negociază în Qatar first appeared on Nexta.ro.