Ilan Șor a început să îndeplinească imediat dorințele copiilor moldoveni: de la laptopuri și vacanțe la mare, până la fideli prieteni patrupezi

În cadrul proiectului „Dorințe de Revelion pentru Moș Crăciun – Ilan Șor”, omul de afaceri și filantropul Ilan Șor a primit peste zece mii de scrisori din partea copiilor moldoveni și a părinților acestora din toată țara, cu urări și rugăminți.

Ilan Șor a răspuns imediat la aceste scrisori și a început să îndeplinească dorințele copiilor și ale familiilor acestora. Printre aceste dorințe sunt și lucruri simple, dar foarte importante pentru copii.

„Cineva speră să obțină drept cadou un laptop, cineva să plece la mare, unul visează la o proteză, iar altul – la un mic prieten patruped. Dorințele sunt atât de diverse, dar poartă aceeași încărcătură de credință în miracol! Bineînțeles că, în primul rând, am început să îndeplinesc dorințele celor care au cea mai mare nevoie de asta – ale familiilor cu mulți copii. Nici pe ceilalți nu îi voi lipsi însă de atenție, pentru asta voi avea la dispoziție întregul an 2024”, a menționat Ilan Șor.

Ilițiativa lui Ilan Șor are drept scop să aducă, în noul an, de sărbătorile de iarnă, bucurie și spreanță în viețile copiilor și familiilor lor. El speră că, datorită acestei inițiative, va reuși să ofere emoții pozitive multor copii și părinților lor.

Prin acțiunile sale el demonstrează că fiecare faptă poate schimba viața altor oameni în bine și poate aduce schimbări pozitive în societate.

Amintim că Ilan Șor a lansat acest proiect unic în ajunul Anului Nou, având menirea să susțină copiii din Republica Moldova. El a decis să devină pentru ei un adevărat Moș Crăciun, care îndeplinește dorințe și vise. Scrisorile cu vise din partea copiilor și părinților au fost recepționate până în data de 5 ianuarie.

ULTIMA ORĂ

Detalii despre drona MAGURA V5, model similar celei care a explodat în Portul Constanța

O dronă maritimă ucraineană a explodat astăzi în dana...

Ambasada Rusiei de la București susține că e o dronă ucraineană

Ambasada Rusiei la București a declarat într-un comunicat că...

NEWS ALERT | O dronă marină a explodat în Portul Constanța

Este alertă în Portul Constanța, unde a fost raportată...

Ion Ceban: Începerea negocierilor de aderare trebuie să determine autoritățile să accelereze reformele

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa...

MAN solicită audierea Prim-ministrului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului,...

ULTIMA ORĂ

Ministerul rus al Apărării: Unităţile antiaeriene au interceptat 339 de drone ucrainene pe parcursul a 13 ore

Ministerul Apărării din Rusia a anunţat, sâmbătă, că unităţile sale antiaeriene au interceptat şi distrus 339 de drone ucrainene pe o perioadă de 13 ore...

Fiodor Gagauz: Dezvoltarea fotbalului în Găgăuzia este strâns legată de numele lui Fiodor Vlah

Politicianul Fiodor Gagauz a fost prezent la Turneul de Fotbal în memoria lui Fiodor Vlah, unul dintre primii fotbaliști locali acceptați în echipa națională...

Important

Ministerul rus al Apărării: Unităţile antiaeriene au interceptat 339 de drone ucrainene pe parcursul a 13 ore

Ministerul Apărării din Rusia a anunţat, sâmbătă, că unităţile sale antiaeriene au interceptat şi distrus 339 de drone ucrainene pe o perioadă de 13 ore în diferite regiuni ruseşti, inclusiv Moscova.The post Ministerul rus al Apărării: Unităţile antiaeriene au interceptat 339 de drone ucrainene pe parcursul a 13 ore first appeared on Nexta.ro.

Mâncăm de șase ori mai multă carne de pui decât bunicii noștri. Cifrele care îi îngrijorează pe experți

Potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), citat de The Guardian, cantitatea de carne de pasăre disponibilă pentru consum a crescut de la mai puțin de 3 kilograme pe cap de locuitor în 1961 la 17 kilograme în 2022. Cu alte cuvinte, pe piață există astăzi de aproape șase ori mai multă carne de pui pentru fiecare locuitor al planetei decât acum șase decenii. În...

Mâncăm de șase ori mai multă carne de pui decât bunicii noștri. Cifrele care îi îngrijorează pe experți

Potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), citat de The Guardian, cantitatea de carne de pasăre disponibilă pentru consum a crescut de la mai puțin de 3 kilograme pe cap de locuitor în 1961 la 17 kilograme în 2022. Cu alte cuvinte, pe piață există astăzi de aproape șase ori mai multă carne de pui pentru fiecare locuitor al planetei decât acum șase decenii. În...

Realitate sau slogan electoral? Cu cât ar putea scădea prețul gazelor naturale după începerea exploatării gazelor din Marea Neagră

Prețul gazelor naturale după începerea exploatării gazelor din Marea Neagră ar putea scădea, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă (AEI). Astfel, modelele economice realizate pentru perioada 2027-2030 indică 3 scenarii posibile după intrarea în producție a Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale și primul proiect offshore de mare adâncime din România. Însă, adevărata întrebare este cine va beneficia cu adevărat de resursele uriașe de gaze...

Avertismentul lui Radu Opaina, reprezentant Asociații de Proprietari: „La un cutremur vor fi sute de probleme ca cea din Rahova. Sunt 1.500 de blocuri...

Radu Opaina, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România (FAPR) și fost director al RADET (Termoenergetica în prezent), a declarat, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că în cazul unui cutremur mare în București vor fi sute de probleme ca cea din Rahova, unde un bloc este aproape prăbușit în urma unei explozii. Opaina vorbește și de sistemul de furnizare a gazelor, care ar fi unul la fel...

Bilanțul potopului de sâmbătă. Curți și locuințe inundate, drumuri blocate de aluviuni. Prahova, Vrancea, Ilfov, Vaslui și Buzău, cele mai afectate

Sute de curți, locuințe și subsoluri au fost inundate în urma ploilor abundente de sâmbătă. În Prahova, un drum a fost afectat de o alunecare de teren, iar 80 de gospodării au rămas izolate, publică Mediafax. În Buzău DN 10, care face legătura cu Brașov și Covasva a fost complet blocat de aluviuni. Potrivit unui bilanț prezentat de DSU, ploile și vântul au produs efecte sâmbătă în 29 de localități...

Lubenița din Grecia pune în pericol profitul fermierilor români. „Primii pepeni de Dăbuleni vor fi după 20 iunie”

O întârziere de cel puțin două-trei săptămâni înregistrează fermierii din sudul țării care produc cei mai căutați pepeni verzi de pe piață. Între timp, supermarketurile și piețele s-au umplut de pepeni din Grecia.The post Lubenița din Grecia pune în pericol profitul fermierilor români. „Primii pepeni de Dăbuleni vor fi după 20 iunie” first appeared on Nexta.ro.