Oraș frumos – clădiri frumoase. Continuă reparația în Orhei

Încă o clădire de pe strada Vasile Lupu a devenit mult mai atractivă, după ce a fost reconstruită fațada. Aceasta este deja a cincea casă, reparată în ultima perioadă.

Primarul municipiului, Tatiana Cociu, a dat asigurări că până în vara anului 2024 toate clădirile cu multe etaje de pe strada principală vor fi reabilitate.

„Avem o arhitectură impresionantă, care trebuie conservată. Vă promitem că echipa noastră din Orhei, așa cum a muncit 8 ani, va continua să muncească și în continuare, pentru ca Orhei să devină și mai frumos, și mai dezvoltat”, a menționat Tatiana Cociu la ceremonia de inaugurare a casei de pe adresa Lupu 37.

Iar viceprimarul Orheiului, Cristina Cojocari, a subliniat că proiectele de infrastructură nu se opresc aici. Vor urma și altele menite să îmbunătățească viața locuitorilor orașului.

„Împreună cu Dumneavoastră scriem istoria de succes a acestui minunat oraș. Vă asigurăm că, Orhei își va păstra statutul de cel mai frumos și dezvoltat oraș din țară, și în viitorul apropiat va deveni centrul de dezvoltare a Republicii Moldova”, a declarat Cristina Cojocari.

Ar putea fi o imagine cu 6 persoane, troleibuz şi stradă

Fostul viceprimar al orașului Orhei, Valerian Cristea, a remarcat marele succes al echipei lui Ilan Șor în municipiu și în raion, atins datorită muncii asidue și sârguinței.

“În decurs de opt ani am deschis peste 100 de curți reparate, peste 150 de kilometri de drum și am finalizat o mulțime de alte proiecte minunate. Acestea, neapărat, vor continua, deoarece acolo unde pune Ilan Șor umărul, succesul este garantat”, a subliniat Cristea.

La inaugurarea fațadei casei a participat și parlamentara Marina Tauber, care a remarcat că proiectele de infrastructură ale echipei lui Ilan Șor sunt implementate cu respectarea celor mai înalte standarde de calitate.

„În fiecare zi, în fiecare săptămână, noi sărbătorim îmbunătățirea condițiilor de trai. Venim la Dumneavoastră cu fapte concrete, cu lucruri reale și palpabile. Vom face tot posibilul ca Orheiul nostru să rămână liderul și campionul la capitolul dezvoltării infrastructurii și al proiectelor sociale. Continuăm tot ce a fost început și în fiecare zi, vom căuta noi soluții la problemele existente. Este important să rămânem împreună, să avem răbdare și să fim exemplu pentru toată țara”, a declarat Marina Tauber.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoane, pardesiu, haină sable şi stradă

Președintele Partidului Politic „Șansă”, ex-viceprimarul municipiului Orhei, Alexei Lungu, a atras atenția la dezvoltarea fulminantă a orașului.

„În timp ce gruparea criminală PAS încearcă să ne integreze în Europa, echipa lui Ilan Șor o construiește aici, la noi, la Orhei. Proiectele continuă. Vor continua atât cât va fi necesar, până nu va fi asfaltată fiecare stradă, renovată fiecare curte, reparate toate fațadele”, a menționat Alexei Lungu.

Ar putea fi o imagine cu text care spune „PROIECT DE AMPLOARE A ECHIPEI LUI ILAN ȘOR. MODERNIZAREA TOTALA AINFRASTRUCTURII ÎN ORAŞUL ORHEL. ORKE”

Primarul de onoare al Orheiului Ilan Șor s-a adresat locuitorilor prin intermediul unei conexiuni video.

„Sunt foarte bucuros că noi continuăm să dezvoltăm Orheiul nostru drag. Cu siguranță, Orheiul este cel mai dezvoltat oraș din țară. Sunt sigur că, fără fapte concrete, viața prosperă nu poate exista”, a menționat Ilan Șor.

Proiectul de reabilitare a fațadelor blocurilor de locuit din municipiul Orhei a fost lansat în vara anului 2023, la inițiativa primarului de onoare Ilan Șor.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru...

NEWS ALERT VIDEO | Primarul Ion Ceban a fost scos forțat din sala de plen a Parlamentului

Un incident fără precedent s-a produs în Parlamentul Republicii...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban anunță referendum împotriva reformelor PAS: „Întrebați oamenii dacă vor asta”

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa...

ULTIMA ORĂ

Ce spun cifrele Eurostat că ne lipsește ca să avem locuri de muncă mai bine plătite

Doar 17,3% dintre românii cu vârste între 25 și 74 de ani au studii superioare – cel mai mic procent din UE, alături de Italia....

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Ce spun cifrele Eurostat că ne lipsește ca să avem locuri de muncă mai bine plătite

Doar 17,3% dintre românii cu vârste între 25 și 74 de ani au studii superioare – cel mai mic procent din UE, alături de Italia. Media europeană este de 34,3%, adică dublă față de România. România continuă să se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la ponderea absolvenților de studii superioare, potrivit datelor Eurostat …The post Ce spun cifrele Eurostat că ne lipsește ca să avem locuri de...

Negociatorii din SUA și Iran s-au înțeles asupra unui acord. Președintele Donald Trump amână semnarea lui

Echipele de negociatori din SUA și Iran au ajuns la o înțelegere. Totuși, documentul nu a fost oficializat deoarece președintele american Donald Trump a amânat semnarea acordului.The post Negociatorii din SUA și Iran s-au înțeles asupra unui acord. Președintele Donald Trump amână semnarea lui first appeared on Nexta.ro.

Nicușor Dan, (dez)informarea și de ce s-au anulat alegerile

Analiză: 76% din dezinformările de pe TikTok sunt generate de numai 10 conturi, arată un studiu prezentat la un summit la Cotroceni. Președintele nu a vorbit însă despre raportul privind anularea alegerilor.The post Nicușor Dan, (dez)informarea și de ce s-au anulat alegerile first appeared on Nexta.ro.

De ce nu scad prețurile la lactate, deși prețul laptelui la ferme a scăzut semnificativ

Conflictul din Orient a închis pentru procesatorii români de lactate piețe importante de desfacere, iar stocurile de brânzeturi sunt prea mari pentru cât se consumă intern.The post De ce nu scad prețurile la lactate, deși prețul laptelui la ferme a scăzut semnificativ first appeared on Nexta.ro.

Creștere record a numărului românilor aflați în căutarea unui loc de muncă

Cu o medie lunară de 1,1 milioane de aplicări, anul 2026 înregistrează, până acum, cifre record în ceea ce privește eforturile candidaților de a-și găsi un loc de muncă.The post Creștere record a numărului românilor aflați în căutarea unui loc de muncă first appeared on Nexta.ro.

Creștere record a numărului românilor aflați în căutarea unui loc de muncă

Cu o medie lunară de 1,1 milioane de aplicări, anul 2026 înregistrează, până acum, cifre record în ceea ce privește eforturile candidaților de a-și găsi un loc de muncă.The post Creștere record a numărului românilor aflați în căutarea unui loc de muncă first appeared on Nexta.ro.

One United a învins repetat Primăria București. Autorizația pentru One Floreasca Towers și One Lake District, valabilă. Contestațiile au fost formulate de Nicușor Dan...

One United Properties a obținut la Curtea de Apel București respingerea recursului formulat de Municipiul București și Primarul General al Municipiului București împotriva deciziei Tribunalului din 2024 prin care cererile de anulare și suspendare a autorizației de construire aferente proiectului One Floreasca Towers fuseseră respinse.The post One United a învins repetat Primăria București. Autorizația pentru One Floreasca Towers și One Lake District, valabilă. Contestațiile au fost formulate de Nicușor...