Alexandr Slusari: Cu căt mai repede va demisiona ministru al agriculturii, cu atăt mai multe șanse sunt pentru salvarea ramurii.

Alexandr Slusari, reprezentant al Asociaţiei “Forţa Fermierilor” solicită demisia ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

Potrivit acestuia, Bolea ar conduce ministerul într-un mod “haotic, netrasparent, inconsecvent şi fără viziuni clare”, iar mii de ferimeri din ţară falimentează din cauza acestui lucru.

“Cu cât mai repede va demisiona ministru al Agriculturii, cu atât mai multe șanse sunt pentru salvarea ramurii. Acest om, de 2 ani acționează haotic, imprevizibil, inconsecvent, netransparent, cu mare întârziere și cu multe proiecte utopice. Domnul are orgoliul de Napoleon, însă nu dispune de viziuni clare și coerente privind dezvoltarea sectorului agroindustrial. Unicul ce poate bine dânsul, asta să vorbească non-stop frumos și teoretic, parcă este în campania electorală permanentă din numele opoziției. Astfel încearcă să-și ascundă incompetența. Prin urmare, pe fundalul demagogiei ministrului se falimentează mii de fermieri micro, mici și mijlocii și se întărește definitiv prietenul lui Plahotniuc Vaja jhashi ” a mai menţionat Slusari pe pagina sa de Facebook.

ULTIMA ORĂ

Risc sporit de refuz al intrării în UE pentru cetățenii moldoveni după lansarea sistemului EES. MAE explică noile reguli

Ministerul Afacerilor Externe anunță că, în contextul operaționalizării noului...

Donald Trump rămâne fără purtătoarea de cuvânt. Anunțul lui Karoline Leavitt

Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, anunță...

Propunerea lui Merz după ce Zelenski a spus că Ucraina nu are nevoie de o aderare simbolică la UE

Cancellorul german Friedrich Merz a propus un proces în...

Ion Ceban: Chișinăul începe reabilitarea energetică a 52 de grădinițe: prima etapă vizează 18 instituții

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat...

ULTIMA ORĂ

Maia Sandu la Cernobîl: „Disprețul față de viața umană nu a dispărut de la Kremlin”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la Cernobîl la ceremonia de comemorare a patru decenii de la cea mai gravă catastrofă nucleară din...

NEWS ALERT | Cod portocaliu de vânt în Chișinău: Ion Ceban cere populației să rămână la adăpost

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a lansat un apel public către locuitorii municipiului în contextul codului portocaliu de vânt, solicitând cetățenilor să evite...

Important

Maia Sandu la Cernobîl: „Disprețul față de viața umană nu a dispărut de la Kremlin”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la Cernobîl la ceremonia de comemorare a patru decenii de la cea mai gravă catastrofă nucleară din istorie, alături de Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, și de reprezentanți ai comunității in...

Atacatorul de la Cina Corespondenților îl viza pe Trump. Manifestul suspectului a fost găsit în camera de hotel

Indiciile preliminare din ancheta referitoare la atacul armat de la Cina Corespondenților la Casa Albă arată faptul că atacatorul, Cole Allen, îl viza pe președintele Donald Trump, însă acesta nu era singura sa țintă, scrie The Guardian. În camera sa din...

MotoGP: Alex Marquez a câștigat Marele Premiu al Spaniei

Pilotul spaniol Alex Marquez a obținut prima sa victorie în sezonul actual al campionatului mondial de motociclism viteză, clasa regină MotoGP. El a câștigat Marele Premiu al Spaniei, desfășurat pe circuitul din orașul Jerez.

Podul rutier din apropierea localității Corten este reparat capital, după mai bine de o jumătate de secol de exploatare

Podul rutier peste râul Lunguța, situat în apropierea localității Corten, raionul Taraclia, a intrat în reparație capitală, după mai bine de o jumătate de secol de exploatare. În acest context, Administrația Națională a Drumurilor a sistat traficul în zonă, iar șoferii sunt redirecționați pe un drum de ocolire, cu o lungime de 205 metri, deschis recent.

Alexandra Căpitănescu, care va reprezenta România la Eurovision, a venit la Chișinău. A vorbit despre posibile colaborări cu artiști din R. Moldova

Alexandra Căpitănescu, cea care va reprezenta România la Eurovision, a venit la Chișinău pentru a se întâlni cu publicul și pentru a-și promova activitatea artistică. Într-o conferință de presă, artista a declarat că și-a dorit să cunoască mai bine energia fanilor de peste Prut, într-un context în care muzica creează o legătură directă între cele două maluri ale Prutului. Tânăra artistă a vorbit și despre pregătirile intense pentru marea...

Tudor Căpățînă, printre tinerii trimiși la Cernobîl. Spune că trăiește cu urmările unei „misiuni îndeplinite”

Avea 40 de ani în momentul tragediei și spune că, după alte patru decenii, efectele radiațiilor i-au afectat sistemul nervos. Unitatea militară din care făcea parte se afla la doar câțiva kilometri de zona contaminată. Vorbim despre președintele Asociației Obștești „Uniunea Cernobîl” din Moldova, Tudor Căpățînă, care își amintește cum în 1986, mii de tineri au fost mobilizați și trimiși la Cernobîl fără a fi informați pe deplin despre...

BILANȚ | Vântul de duminică a provocat peste 230 de incidente: O persoană a decedat și alte cinci au fost traumatizate

Rafalele violente de vânt, declanșate duminică, 26 aprilie, după ora 12:00, au provocat haos în Republica Moldova. Există și victime - un mort și cinci persoane traumatizate. Cele mai afectate zone sunt capitala și raioanele Râșcani, Bălți, Fălești, Orhei și Soroca, unde arborii doborâți la pământ au blocat mai multe drumuri, au deteriorat mașini, case, iar unele localități au rămas fără energie electrică.