Irina Vlah va candida la alegerile pentru funcția de președinte din toamnă

Irina Vlah, ex-bașacan al Găgăuziei, iar actualmente lider al Platformei „Moldova”, va candida la alegerile pentru funcția de președinte din toamnă. Anunțul a fost făcut de aceasta în cadrul unui briefing de presă din 17 iulie. Vlah a menționat că va fi „candidat independent”.

Anunț oficial că voi candida la funcția de președinte al Republicii Moldova, în calitate de candidat independent. Programul meu electoral se va axa strict pe problemele concrete ale oamenilor și pe soluții pentru ele. Cunosc aceste probleme, pentru că permanent sunt alături de cetățenii noștri, împreună cu ei. Știu ce-i doare și ce așteptări au”, a spus Irina Vlah, transmite Newsmaker.md.

Precizăm că Irina Vlah și-a început cariera politică în Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). Aceasta a reprezentat formațiunea în Parlament din 2005 până în 2014. În anul 2014, Vlah a părăsit fracțiunea comuniștilor, acuzând-o de colaborare cu alianțele pro-europene de atunci, iar în 2015 a ieșit inclusiv din PCRM.

Vlah a concurat pentru prima dată la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei în 2015, în calitate de candidat independent, susținut de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Vlah a câștigat scrutinul respectiv, dar și pe următorul, conducânt astfel autonomia găgăuză până în 2023. După încheierea celui de-al doilea mandat de guvernatoare, a declarat în repetate rânduri că nu va ieși din politică, a devenit activă pe rețelele de socializare, a început să scrie și să vorbească în limba română și chiar și-a scris o autobiografie. Atunci, mulți experți au început să vorbească despre ambițiile prezidențiale ale Irinei Vlah.

Adresare către cetățenii Republicii Moldova!

Stimați cetățeni ai Republicii Moldova!

Dragi compatrioți!

Țara noastră, Republica Moldova, traversează cea mai grea perioadă din istoria sa modernă.

  • – În ultimii ani, din Moldova au plecat pentru totdeauna peste 200 mii de cetățeni, în mare parte tineri;
  • – Datoria de stat a depășit 100 (o sută) de miliarde de lei, peste o pătrime din care reprezintă împrumuturi luate de actuala guvernare;
  • – În Moldova se instaurează încetul cu încetul o dictatură dură – se închide presa incomodă, se fabrică dosare cetățenilor care au altă opinie decât guvernarea, opoziția este persecutată.
  • – Degradarea a pus stăpânire pe toate domeniile – începând de la educație și terminând cu justiția, din care a rămas doar denumirea;
  • – Investitorii părăsesc Republica Moldova, iar locuri de muncă sunt tot mai puține;
  • – Teritoriile locuite compact de cetățeni cu alte viziuni decât ale guvernării sunt discriminate, pedepsite.

Cel mai grav însă este că, pe fondalul sărăciei și haosului, care crește, sunt tot mai multe indicii că Moldova se pregătește de război! Aceasta nu e o declarație politică, ci o constatare a unor acțiuni și declarații concrete. Bugetul Ministerul Apărării a fost majorat; Moldova achiziționează radare; se încheie aranjamente internaționale cu scopul de a face noi investiții pentru înarmarea țării; aplicații militare cu antrenarea rezerviștilor se fac tot mai des; cetățenilor altor state li s-a permis să umble înarmați pe teritoriul Republicii Moldova; oficiali de rang înalt fac declarații despre necesitatea aderării la NATO; toate inițiativele privind consolidarea statutului nostru de neutralitate și recunoașterea sa la nivel internațional sunt blocate. De nenumărate ori am cerut conducerii țării să vină cu explicațiile de rigoare, să calmeze spiritele care există în societate, dar au preferat să ignore temerile care îi îngrijorează pe oameni. Ei, astfel, doar au întărit presupunerile că guvernarea ia în calcul scenarii urâte, care pot submina pacea în Moldova.

Stimați cetățeni!

Dragi compatrioți!

Am făcut această trecere în revistă ca să fie mult mai clar contextul în care în scurt timp va demara campania pentru alegerile prezidențiale. E clar că Maia Sandu va încerca să camufleze toate lucrurile urâte care se întâmplă în Moldova, acoperindu-le cu lozinca integrării europene. Deși ceea ce face ea și regimul său numai integrare europeană nu poate fi numită. Sincer am așteptat că acei care reprezintă opoziția și vor să candideze în prezidențiale vor vorbi și despre problemele concrete cu care se confruntă oamenii – toate discursurile lor publice însă se reduc la Maia Sandu. Da, Maia Sandu este răul cel mare, este cea mai gravă problemă cu care se confruntă Republica Moldova! Dar cum rămâne cu celelalte probleme?! O dăm jos pe Maia Sandu și ce facem mai departe?! Oamenii trebuie să vadă un plan de acțiuni clar, de unde să reiasă și ce vom face pentru a le schimba în bine viața după ce scăpăm de Maia Sandu și regimul ei odios. Dar nimeni, cel puțin până la această etapă, nu a vorbit de problemele concrete ale oamenilor, nemaivorbind de prezentarea unui plan în acest sens. Se creează impresia că unica miză a alegerilor din acest an este însuși fotoliul prezidențial

– o dăm jos pe Maia și urcăm în fotoliu în locul ei. Dar aceasta nu e corect! Nu fotoliul de președinte trebuie să fie în prim plan, ci oamenii, problemele cu care se confruntă și soluțiile pentru ele!

Stimați cetățeni!

Dragi compatrioți!

De la începutul anului, împreună cu colegii din Platforma Moldova, am implementat câteva campanii naționale – de la campania în susținerea unui referendum în problema neutralității și campania Vocea Poporului până la campania de sensibilizare a celor mai prestigioase instituții internaționale despre situația gravă din Republica Moldova și măsurile ce se impun. Am așteptat răspunsuri la demersurile făcute către autorități în numele cetățenilor, dar acestea nu au venit! Am așteptat ca măcar un candidat care reprezintă opoziția să se intereseze de problemele colectate de noi de la cetățeni și de soluțiile pe care le propunem – dar nu s-a întâmplat. Mai mult ca atât, am dat dovadă de deschidere la tot felul de inițiative de consolidare a opoziției, dar, în final, am fost nevoiți să constatăm abordări formale, jocuri ascunse, interese înguste.

În această situație, împreună cu colegii am luat unica decizie pe care o puteam lua – anunț oficial că VOI CANDIDA LA FUNCȚIA DE PREȘEDINTE AL REPUBLICII MOLDOVA în calitate de candidat independent. Programul meu electoral se va axa strict pe problemele concrete ale oamenilor și pe soluții pentru ele. Cunosc aceste probleme, deoarece permanent sunt alături de cetățenii noștri, împreună cu ei, știu ce-i doare și ce așteptări au.

Mă implic în această campanie cu angajamentul ferm – noul Președinte al Republicii Moldova va fi garantul păcii, iar după ce vom elimina orice pericol pentru pace, vom rezolva rând pe rând toate problemele grave cu care se confruntă țara.

Moldova merită să trăiască în pace și să se dezvolte armonios, asigurând cetățenilor un trai prosper! Și eu, cu echipa mea, vom face ca acest vis să devină realitate!

 

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Specialiștii ucraineni au refuzat intervenția la linia Isaccea–Vulcănești din cauza alertei aeriene

Specialiștii ucraineni nu s-au deplasat pentru a verifica ruptura...

În Republica Moldova, prețurile la ceapă au crescut cu 50%, iar stocurile mai ajung pentru trei săptămâni.

Moldova se confruntă cu o situație dificilă a stocurilor...

VIDEO | Ludmila Catlabuga anunță majorări de 3–6% la alimente, dar unele produse pot ajunge la +10%

Prețurile produselor agro-alimentare din Republica Moldova ar putea înregistra...

Republica Moldova, pe primul loc în lume la ritmul de creștere a veniturilor per capita, potrivit FMI

Republica Moldova va înregistra cea mai rapidă creștere a...

NEWS ALERT | Tramadol depistat în probele prelevate în cazul minorei de 15 ani

Prezența Tramadolului, un opioid sintetic cu acțiune centrală, a...

ULTIMA ORĂ

VIDEO Un mort și 13 răniți după un atac armat la o atracție turistică populară din Mexic

O tânără canadiană a fost împușcată mortal, iar alți 13 turiști, printre care și un copil, au fost răniți după un atac armat produs la...

VIDEO | Specialiștii ucraineni au refuzat intervenția la linia Isaccea–Vulcănești din cauza alertei aeriene

Specialiștii ucraineni nu s-au deplasat pentru a verifica ruptura produsă la linia de înaltă tensiune Isaccea–Vulcănești, invocând alerta aeriană din regiune, după ce infrastructura...

Important

VIDEO Un mort și 13 răniți după un atac armat la o atracție turistică populară din Mexic

O tânără canadiană a fost împușcată mortal, iar alți 13 turiști, printre care și un copil, au fost răniți după un atac armat produs la piramidele din Teotihuacan, una dintre cele mai importante atracții turistice din Mexic, transmite HotNews. Potrivit informațiilor disponibile, atacatorul s-a dovedit a fi un cetățean mexican, care s-a sinucis ulterior. Individul a deschis focul în jurul prânzului, într-un sit arheologic extrem de frecventat din centrul țării. Tânăra...

Mihai Popșoi, ultimul discurs în plenul APCE în calitate de președinte al Comitetului de Miniștri

Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe, va ține, în după-amiaza zilei de 21 aprilie, ultimul discurs al Republicii Moldova în forul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), în cadrul actualului mandat la cârma Comitetului de Miniștri, responsabilitate care se va încheia oficial în luna mai 2026.

Reset pentru organism după mesele copioase de Paște: Recomandările nutriționiștilor

Salate din legume, activități sportive și hidratare suficientă – acestea sunt principalele recomandări ale specialiștilor pentru revenirea la un regim de viață sănătos după mesele copioase de sărbători, care pot suprasolicita organismul și afecta digestia.

VIDEO | Specialiștii ucraineni au refuzat intervenția la linia Isaccea–Vulcănești din cauza alertei aeriene

Specialiștii ucraineni nu s-au deplasat pentru a verifica ruptura produsă la linia de înaltă tensiune Isaccea–Vulcănești, invocând alerta aeriană din regiune, după ce infrastructura ar fi fost vizată de drone. Autoritățile de la Chișinău caută soluții alternative pentru alimentarea cu energie electrică, în contextul riscurilor tot mai mari la adresa securității energetice. Declarațiile au fost făcute de Corina Popescu, președinta Consiliului de Administrație al Moldelectrica, care a explicat că linia...

VIDEO // Gheorghe Hajder: „Reforma Moldsilva va aduce salarii mai mari și condiții de muncă mai bune pentru pădurari”

Ministerul Mediului anunță o restructurare a sectorului silvic prin reforma agenției „Moldsilva”, având ca obiectiv principal îmbunătățirea condițiilor de muncă și salarizarea adecvată a personalului din prima linie. Ministrul Gheorghe Hajder a s...

Sportivii moldoveni au obținut 11 medalii la Campionatul European de karate shotokan din Ungaria

Sportivii din Republica Moldova au câștigat 11 medalii la Campionatul European de karate shotokan pentru seniori, desfășurat în Ungaria, relatează MOLDPRES. Potrivit Comitetului Național Olimpic și Sportiv, liderul lotului, Vitalii Spînu, a obținut o m...

FOTO // Aproximativ 500 de sportivi au participat la prima ediție a „Moldova 3×3 Basketball Festival”, organizată în Republica Moldova

Circa 500 de sportivi din mai multe țări au participat la prima ediție a turneului internațional „Moldova 3×3 Basketball Festival”, desfășurat în Republica Moldova, competiția reunind 150 de echipe și peste 400 de meciuri disputate, informează MOL...