Fostul procuror general al R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, a mers în vizită la Vladimir Filandin din Chișinău, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial în vârstă de 102 ani. Potrivit lui Stoianoglo, acesta este un adevărat erou al timpurilor noastre.
Vladimir Filandin este veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, decorat cu două Ordine Steaua Roșie, Ordinul Marelui Război pentru Apărarea Patriei și Ordinul Republicii Moldova, transmite Știri.md.
„Vladimir Filandin a traversat iadul războiului și a ajuns până la Berlin, purtând cu el povara unei istorii pe care nu avem voie să o uităm. În fața unui om care a cunoscut oroarea războiului, devine clar că pacea, pe care adesea o luăm de-a gata, este un dar neprețuit, câștigat cu un preț incomensurabil. Trecutul este un profesor dur, dar esențial, iar lecția sa cea mai prețioasă este valoarea imensă a păcii”, susține Alexandr Stoianoglo.
Fostul procuror general spune că vizita sa nu a fost doar „un gest de respect”, ci o reafirmare a angajamentului nostru colectiv de a proteja pacea și de a construi un viitor în care asemenea sacrificii să nu mai fie necesare.
„Îi mulțumesc din suflet veteranului Vladimir Filandin pentru curajul său și pentru că, prin exemplul propriu, ne arată cât de fragilă este pacea și cât de important este să o păstrăm cu toții, zi de zi”, a conchis Alexandr Stoianoglo.







