Maia Sandu, îndemn pentru preoții care fac „pelerinaje” la Moscova: Să nu se ocupe de destabilizare și politică

Președinta îndeamnă preoții să nu se ocupe de destabilizare și să nu se implice în politică. Invitată în studioul emisiunii „În profunzime” de la PRO TV, șefa statului a punctat că acțiunile care au loc împotriva statului se pedepsesc conform legii, făcând referire la vizitele fețelor bisericești în Rusia.

„Îndemnul meu este ca preoții să nu se lase folosiți în activități de destabilizare a țării. Asemenea activități sunt pedepsite conform legii. Îndemnul meu este să nu se implice în politică și să lase cetățenii să aleagă ce cred ei. Ei să se ocupe de promovarea moralei creștine și să contribuie la pace în societate. Este îndemnul meu și sper să fie auzit de cât mai mulți preoți”, a punctat Sandu.

Amintim că Mitropolia Moldovei s-a pomenit în centrul unui scandal, după ce mai mulți clerici au făcut „pelerinaje” în Rusia. Presa a scris că aceste vizite ar fi plătite de politicianul fugar Ilan Șor.

În încercarea de a opri criticile, Mitropolia Moldovei s-a contrazis în declarații. Inițial, responsabilii din cadrul instituției laice susțineau că nu știu cine finanțează deplasările, apoi au anunțat că Patriarhia Rusiei ar organiza pelerinaje pentru clericii din Moldova.

Mitropolia Moldovei recunoaște că preoții noștri merg în ”pelerinaje” pe banii Rusiei: Inițiativă spirituală

 

Articolul Maia Sandu, îndemn pentru preoții care fac „pelerinaje” la Moscova: Să nu se ocupe de destabilizare și politică apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO „Pădurea Unirii”, plantată la Sculeni

Înarmați cu hârlețe, găleți cu apă și multă răbdare,...

Prognoza meteo pentru 15 martie: primăvară blândă și temperaturi confortabile

Meteorologii anunță pentru duminică, 15 martie, vreme cu cer...

Iran spune că Ucraina și-a transformat teritoriul într-o „țintă legitimă” pentru sprijinul oferit Israelului

Preşedintele Comisiei pentru securitate naţională din Parlamentul iranian, Ebrahim...

Un petrolier din Grecia a fost atacat de o dronă, în apropiere de un port rusesc

Petrolierul grecesc „Maran Homer” a fost atacat de o...

Cine este victima care a avut de suferit în incendiul de astăzi din Capitală? IGSU vine cu detalii noi

Persoana preluată de ambulanță și dusă la spital în...
spot_img

ULTIMA ORĂ

VIDEO „Pădurea Unirii”, plantată la Sculeni

Înarmați cu hârlețe, găleți cu apă și multă răbdare, zeci de voluntari din centrul și nordul Republicii Moldova au fost, sâmbătă, 14 martie, la Sculeni...

„România nu îşi poate permite unirea cu Moldova”, afirmă ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev

Ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, a acordat un amplu interviu agenţiei ruse de stat TASS, popularizat pe pagina de Facebook a ambasadei, în...

Important

VIDEO „Pădurea Unirii”, plantată la Sculeni

Înarmați cu hârlețe, găleți cu apă și multă răbdare, zeci de voluntari din centrul și nordul Republicii Moldova au fost, sâmbătă, 14 martie, la Sculeni pentru a planta „Pădurea Unirii”. Acțiunea s-a desfășurat în paralel și pe celălalt mal al Prutului, în România, și face parte din campania „Generația Pădurii – Primăvara 2026”, scrie nordnews.md.  Pentru a planta peste 3,5 hectare cu puieți de frasin și stejar pe terenul satului...

Noi baraje anti-poluare montate pe Nistru

În contextul poluării râului Nistru, S.A. „Apă-Canal Chișinău” a instalat două baraje de protecție în apropierea stației de captare a apei de la Vadul lui Vodă, pentru a preveni pătrunderea eventualelor impurități și produse petroliere &i...

(video) Victorie spectaculoasă la gala UFC din Las Vegas: Ion Cuțelaba, supranumit „Hulk de Moldova”, l-a învins pe francezul Oumar Sy

Luptătorul moldovean Ion Cuțelaba, supranumir Hulk de Moldova a obținut o victorie spectaculoasă la gala UFC Fight Night 269 din Las Vegas, învingându-l pe francezul Oumar Sy.

Creștinii ortodocși marchează Duminica Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante zile din Postul Mare

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Duminica Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante zile din Postul Mare, perioadă dedicată reflecției, rugăciunii și pregătirii spirituale pentru sărbătoarea Paștelui, comunică MOLDPRES. În această zi, Sfân...

Astăzi în istorie: Abdicarea țarului Nicolae al II-lea și sfârșitul Romanovilor

Pe 15 martie, istoria a fost marcată de evenimente cu impact global.

Prognoza meteo pentru 15 martie: primăvară blândă și temperaturi confortabile

Meteorologii anunță pentru duminică, 15 martie, vreme cu cer variabil pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Temperaturile vor fi mai ridicate în sudul țării, iar vântul va sufla slab până la moderat. În nordul țării, maximele vor ajunge până la 11°C, iar pe timpul nopții temperaturile vor coborî până la -2°C. Vântul va sufla cu o viteză de aproximativ 18 km/h. În regiunile centrale, valorile termice vor urca până la 13°C, în...

Colecția impresionantă de tomate a unei locuitoare din raionul Râșcani. Peste 1.000 de soiuri crescute în grădină

Primăvara aduce mereu un nou început, iar fiecare sămânță poartă în ea promisiunea unei noi vieți. Rita Rotaru din satul Șaptebani, raionul Râșcani, este exemplu de pasiune și răbdare. Agricultoarea a reușit să adune o colecție remarcabilă de peste 1.000 de soiuri de tomate, iar în fiecare an numărul lor continuă să crească. Dar această colecție nu este doar o simplă pasiune. Pentru Rita Rotaru este o adevărată misiune: conservarea...