Iran spune că Ucraina și-a transformat teritoriul într-o „țintă legitimă” pentru sprijinul oferit Israelului

Preşedintele Comisiei pentru securitate naţională din Parlamentul iranian, Ebrahim Azizi, a declarat sâmbătă, 14 martie, că prin oferirea de drone Israelului, Ucraina s-a implicat în război şi şi-a transformat teritoriul într-un „ţintă legitimă” pentru Iran, informează EFE.

„Prin oferirea de sprijin cu drone regimului israelian, Ucraina eşuată s-a implicat de facto în război şi, conform Cartei ONU, a transformat întreg teritoriul său într-o ţintă legitimă pentru Iran”, a spus el pe X, scrie Digi24.ro.

Vineri, liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit la Paris cu Reza Pahlavi (oponent şi rezident în exil), fiul şahului, cu care a discutat situaţia din Iran şi ceea ce a calificat drept ”operaţiunea SUA împotriva regimului terorist”.

În apariţia lor comună, președintele ucrainean a amintit că Ucraina a trimis echipe de experţi în Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită pentru a-şi împărtăşi experienţa în ceea ce priveşte doborârea dronelor iraniene Shahed.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De asemenea, preşedintele Zelenski a afirmat că conducerea statului iranian a suferit „pierderi semnificative” şi a făcut apel la o mai mare protecţie pentru poporul iranian, pentru ca acesta să îşi poată decide destinul fără ca regimul de la Teheran să profite de situaţia actuală. El a pledat pentru mai multă presiune internaţională şi eforturi comune pentru atingerea acestor scopuri şi şi-a exprimat dorinţa de a vedea „un Iran liber” care să nu colaboreze cu Rusia şi să nu destabilizeze Orientul Mijlociu, Europa şi lumea, şi a mulţumit sprijinului prinţului moştenitor pentru suveranitatea Ucrainei.

Articolul Iran spune că Ucraina și-a transformat teritoriul într-o „țintă legitimă” pentru sprijinul oferit Israelului apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

(video) „Pojar, sunați 112!”. Un apartament de pe str. N. Testemițanu din capitală a luat foc, după ce în curtea blocului au fost lansate...

Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 1 mai 2026 într-un apartament de pe strada Nicolae Testemițeanu nr. 19/2 din Chișinău, după ce...

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion Ceban, susține că situația legată de depozitarea deșeurilor la Sîngera reprezintă o „catastrofă ecologică” și...

Important

(video) „Pojar, sunați 112!”. Un apartament de pe str. N. Testemițanu din capitală a luat foc, după ce în curtea blocului au fost lansate...

Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 1 mai 2026 într-un apartament de pe strada Nicolae Testemițeanu nr. 19/2 din Chișinău, după ce focuri de artificii au fost lansate în curtea blocului.

INTERVIU MOLDPRES // Irinel Ionel Scrioșteanu: „Vrem ca în 5–7 ani fiecare raion de la Prut să aibă propriul pod rutier”

În contextul intensificării proiectelor de infrastructură dintre România și Republica Moldova, testarea liniei feroviare Cantemir-Fălciu  marchează un nou pas concret în consolidarea conectivității dintre cele două state. Cu această ocazie, core...

Președinta Maia Sandu va participa, pe 4 mai, la Summitul Comunității Politice Europene de la Erevan: Va avea mai multe întrevederi

Președinta Maia Sandu va participa, pe 4 mai, la Summitul Comunității Politice Europene, găzduit la Erevan de către prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian. În cadrul evenimentului, șefa statului va avea mai multe întrevederi bilaterale și multilaterale, axate pe avansarea procesului de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană și pe consolidarea parteneriatelor de securitate.

IGSU: Detalii despre incendiul izbucnit într-un apartament din capitală, după lansarea unor focuri de artificii

Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 1 mai într-un apartament de pe strada Testemițeanu din capitală, după ce mai mulți indivizi au folosit focuri de artificii în curtea unui bloc de locuințe. În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis că apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:28, iar primele date indicau prezența unui fum dens care ieșea dintr-un apartament...

(video) „Inima mea” marchează o nouă eră pentru Akord: Cum sună piesa, lansată după apariția solistului Sorin Stratu

Trupa Akord revine în atenția publicului cu o piesă nouă, intitulată „Inima mea”, marcând o etapă importantă după relansarea formației.

(video) Anchetă la SIS după o „misiune eșuată” a celor doi ofițeri capturați în Rusia. Musteața: 99% din evaluare a fost finalizată. Au rămas...

Serviciul de Informații și Securitate(SIS) a inițiat o anchetă internă după eșecul unei misiuni desfășurate în Federația Rusă, în urma căreia doi ofițeri moldoveni au fost capturați. Anunțul a fost făcut de directorul instituției, Alexandru Musteața, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV. „Ofițerii noștri au mers acolo într-o misiune secretă, detaliile căreia nu vi le pot da şi comenta deloc. Din păcate, misiunea a eșuat, iar...

Vreme răcoroasă la început de weekend: Meteorologii anunță nori, ploi slabe și înseninări spre seară

Vremea se menține rece la începutul acestui weekend de primăvară, cu multă nebulozitate în prima parte a zilei, condiții reduse de ploaie slabă și înseninări treptate spre după-amiază și seară.