Vlad Filat: PAS folosește tactici murdare pentru a bloca și elimina concurenții politici

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) condamnă ferm „jandarmeria electorală” a Partidului Acțiune și Solidaritate, transmite liderul formațiunii, Vlad Filat.

Este tot mai evident că asistăm din nou, la un act de canibalism politic pe eșichierul de dreapta, orchestrat de PAS, formațiunea care și-a făcut un obicei din a ataca formațiunile politice ce împărtășesc valorile civilizațional-democratice și europene.

Reamintim că odată cu preluarea puterii de către PAS, pluralismul politic din Republica Moldova a fost erodat sistematic.

Regretăm că formațiunile politice nu au tras învățăminte din experiența PLDM, care a fost eliminat din cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din acest an.

Astăzi scenariul se repetă, iar victima acestei practici de excludere este Domnul Igor Munteanu, președintele CUB, un fost aliat al Maiei Sandu, dar care nu a fost înregistrat în calitate de candidat în alegerile prezidențiale.

Acest tip de abuz politic este intolerabil și periculos pentru viitorul democratic al țării!

Atragem atenția cetățenilor și organismelor internaționale care monitorizează alegerile asupra faptului că PAS folosește tactici murdare pentru a bloca și elimina concurenții politici, mai ales formațiunile care împărtășesc valorile democratice și europene.

În timp ce candidații susținuți de cei aflați sub sancțiuni internaționale sunt acceptați fără probleme .

PLDM face apel către toți cei care încă mai cred în democrație și în dreptul fundamental de a alege și a fi ales: Nu cedați în fața acestei dictaturi în devenire!

Este momentul să ne unim forțele și să luptăm împotriva acestui abuz de putere.
Doar împreună putem opri aceste practici autoritare și să ne revendicăm dreptul de a construi o Moldovă liberă și cu adevărat democratică.

Candidatul CUB, Igor Munteanu, nu a fost admis în cursa prezidențială

ULTIMA ORĂ

Instanța obligă CEC să permită PLDM-ului participarea în alegerile din septembrie

Curtea de Apel Centru a admis cererea Partidului Liberal...

Vlad Filat: Locul Moldovei în procesul de aderare la UE nu este lângă Ucraina

Fostul premier Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat...

Vlad Filat: Lista electorală PAS va fi făcută personal de Maia Sandu

Fostul premier Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat...

ULTIMA ORĂ

Situaţie de urgenţă la Câmpulung, unde un heleşteu construit ilegal s-a umplut în urma ploilor, iar malurile de pămând au cedat / Apa a...

Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, anunţă, marţi seară, că a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din cauza ploilor abundente care au generat mai...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Situaţie de urgenţă la Câmpulung, unde un heleşteu construit ilegal s-a umplut în urma ploilor, iar malurile de pămând au cedat / Apa a...

Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, anunţă, marţi seară, că a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din cauza ploilor abundente care au generat mai multe probleme în localitate. Un heleşteu construit ilegal s-a umplut, iar malurile de pămând au cedat şi apa a ajuns pe stradă şi în subsolurile vecinilor.The post Situaţie de urgenţă la Câmpulung, unde un heleşteu construit ilegal s-a umplut în urma ploilor, iar malurile...

Un bărbat a murit pe stradă, într-un cartier din Piteşti / S-ar fi înecat cu mâncare

Mai multe echipaje medicale şi de Poliţie au intervenit, marţi, după ce au fost sesizate că o persoană se simte rău, pe o stradă din Piteşti. Se pare că bărbatul de 62 de ani s-ar fi înecat cu mâncare şi nu a putut fi salvat.The post Un bărbat a murit pe stradă, într-un cartier din Piteşti / S-ar fi înecat cu mâncare first appeared on Nexta.ro.

Controversa amenzilor-record pentru bănci. Chirițoiu: Nu e un cartel clasic, au existat contacte numeroase. Ce spune despre prejudicii

Digi24 a obținut în exclusivitate raportul Consiliului Concurenței care a adus piața bancară din România în fața unei situații fără precedent, în urma investigației privind manipularea ROBOR. Amenda cumulată este de peste 700 de milioane de euro pentru instituțiile bancare vizate. Documentul pe baza căruia Consiliul Concurenței a hotârât să dea această amendă istorică face referire la reguli pe care cele zece bănci vizate le-ar fi încălcat și ar...

Escaladare în Iran. Trump acuză Teheranul că a doborât elicopterul american Apache în Ormuz și promite să riposteze

Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că elicopterul Apache al armatei SUA prăbuşit luni noaptea în apropiere de coastele Omanului, în timp ce patrula deasupra Strâmtorii Ormuz, a fost doborât de Iran.The post Escaladare în Iran. Trump acuză Teheranul că a doborât elicopterul american Apache în Ormuz și promite să riposteze first appeared on Nexta.ro.

Cine este Cosmin Soare-Filatov, avocatul care a pus întregul sistem judiciar în dialog cu inteligența artificială

Consilier prezidențial pe probleme constituționale, avocat cu aproape 13 ani experiență în litigii complexe, organizatorul primului cadru național de cooperare privind inteligența artificială în sistemul judiciar, Cosmin Alexandru Soare-Filatov este propus ministru al Justiției în Guvernul Eugen Tomac. Soare-Filatov a lucrat la casa de avocatură Leaua Damcali Deaconu Păunescu (LDDP), ajungând avocat partener în departamentul de litigii. LDDP a coordonat apărarea statului român în arbitrajul internațional cu compania canadiană Gabriel...

Cine este Cosmin Soare-Filatov, avocatul care a pus întregul sistem judiciar în dialog cu inteligența artificială

Consilier prezidențial pe probleme constituționale, avocat cu aproape 13 ani experiență în litigii complexe, organizatorul primului cadru național de cooperare privind inteligența artificială în sistemul judiciar, Cosmin Alexandru Soare-Filatov este propus ministru al Justiției în Guvernul Eugen Tomac. Soare-Filatov a lucrat la casa de avocatură Leaua Damcali Deaconu Păunescu (LDDP), ajungând avocat partener în departamentul de litigii. LDDP a coordonat apărarea statului român în arbitrajul internațional cu compania canadiană Gabriel...

Nicușor Dan a promulgat legea infrastructurii pentru mașinile electrice. Ce obligații au autoritățile și operatorii

Nicușor Dan a promulgat legea infrastructurii mașinilor electrice. Aceasta pune în aplicare noile reguli europene privind infrastructura pentru combustibili alternativi. Actul normativ obligă autoritățile și operatorii să accelereze dezvoltarea rețelei de stații de încărcare pentru mașinile electrice. Legea introduce reguli noi privind plata și afișarea prețurilor și pregătește extinderea infrastructurii pentru hidrogen și alte combustibili alternativi. Pentru șoferi, una dintre cele mai importante schimbări este accesul mai simplu la punctele de...