Alexandr Stoianoglo: Acum trei ani, m-au reținut, m-au arestat, m-au înlăturat din funcția de Procuror General ca să-și subordoneze Procuratura

Fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, candidat pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, amintește – 5 octombrie 2021 – 5 octombrie 2024 – trei ani. M-au reținut, m-au arestat, m-au înlăturat din funcția de Procuror General. De ce? Ca să-și subordoneze Procuratura și să elimine orice obstacol în calea spre puterea absolută.

Doar că în timp ce își aplaudau ”victoria”, au reușit să piardă și să distrugă totul. Rezultatul: o justiție compromisă, un stat mai slab și o societate mai dezbinată ca oricând, declară Alexandr Stoianoglo.

La trei ani distanță, miliardul furat e tot pierdut, dosarele de rezonanță sunt blocate, iar fugarii se plimbă în continuare în libertate. Practicile statului capturat sunt în floare: oamenii de afaceri -hărțuiți, persoanele incomode – reduse la tăcere, iar reabilitarea celor persecutați pe criterii politice – stopată. Doar că, paradoxal, după înlăturarea mea, aceste întrebări au dispărut de pe agenda publică, politică și mediatică.

Trei ani în care am aflat că dreptatea poate fi amânată, dar nu oprită. CtEDO a condamnat Republica Moldova pentru abuzurile orchestrate împotriva mea, iar dosarele fabricate cu scop politic, se prăbușesc. Și, surpriză, eu sunt tot aici. Mai puternic. Mai hotărât să lupt pentru Dreptate! Și pentru triumful ei definitive, mai susține Alexandr Stoianoglo, candidat pentru funcția de președinte al Republicii Moldova

ULTIMA ORĂ

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ

Un judecător dispune ca Centrul Kennedy din Washington DC să elimine numele lui Trump de pe clădire. Cum a reacționat președintele american

Un judecător federal a dispus, vineri, ca numele președintelui SUA Donald Trump să fie eliminat de pe clădirea Centrului John F. Kennedy pentru Arte Scenice...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Un judecător dispune ca Centrul Kennedy din Washington DC să elimine numele lui Trump de pe clădire. Cum a reacționat președintele american

Un judecător federal a dispus, vineri, ca numele președintelui SUA Donald Trump să fie eliminat de pe clădirea Centrului John F. Kennedy pentru Arte Scenice și ca autoritățile să suspende planul de a închide institutul pentru o perioadă de doi ani, relatează Washington Post. Printr-o serie de hotărâri, judecătorul federal Christopher Cooper a admis parțial cererea deputatei Joyce Beatty (Partidul Democrat, Ohio) de emitere a unei măsuri provizorii prin care...

Transalpina a fost redeschisă între Rânca și Obârșia Lotrului. Primii turiști nu au întârziat să apară: „E grozav, ne place”

A fost reluată circulația pe Transalpina, pe sectorul dintre Rânca și Obârșia Lotrului. În acea zonă, traficul este oprit iarna și primăvara din cauza nămeților înalți de câțiva metri.The post Transalpina a fost redeschisă între Rânca și Obârșia Lotrului. Primii turiști nu au întârziat să apară: „E grozav, ne place” first appeared on Nexta.ro.

FOTO Investiție în România. Austriecii de la LSG instalează un sistem BESS de 40 MW la parcul solar Izvoarele

LSG Building Solutions, filiala românească a grupului austriac LSG, a început instalarea unui sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de 40 MW la parcul solar Izvoarele, din județul Giurgiu.The post FOTO Investiție în România. Austriecii de la LSG instalează un sistem BESS de 40 MW la parcul solar Izvoarele first appeared on Nexta.ro.