Ursula von der Leyen declară că Comisia Europeană urmează să propună o nouă legislaţie care să favorizeze expulzarea migranţilor

Comisia Europeană urmează să propună o nouă legislaţie care să favorizeze expulzarea migranţilor în situaţie neregulată, anunţă preşedinta CE Ursula von der Leyen într-o scrisoare adresată Celor 27, relatează AFP.

”Comisia va prezenta o nouă propunere de legislaţie” cu ”obligaţii clare de cooperare privind persoanele expulzate” şi cu voinţa de a ”raţionaliza în mod eficient procesul întoarcerii”, anunţă ea în această scrisoare publicată luni, răspunzând astfel cererii mai multor state membre ale Uniunii Europene (UE).

”Avem nevoie de un nou cadru legislativ pentru a ne consolida capacitatea de a acţiona”, scrie preşedinta Comisei în această scrisoare adresată statelor membre UE înaintea unui summit european – joi şi vineri – la Bruxelles, consacrat în parte problemei migraţiei.

Astfel Bruxellesul propune facilitarea expulzării persoanelor în situaţie neregulată prin stabilirea unei recunoaşteri reciproce a deciziilor luate de către cutare sau cutare stat membtu UE.

UE planifică să construiască în Republica Moldova tabere pentru migranți

”Trebuie să construim un nivel de armonizare şi de încredere care să permită asigurarea faptului că migranjţii care fac obiectul unei trimiteri înapoi într-o ţară nu pot să folosească lacune ale sistemului pentru a avita această întoarcere în altă parte”, scrie von der Leyen.

DEZVOLTAREA RELAŢIILOR ”STRAYTEGICE” CU ŢARA DE ORIGINE

Mai puţin de 20% dintre deciziile expulzare ale unor migranţi în situaţie neregulată au efect, subliniază ea şi promite o cooperare consolidată cu ţările respective, de exemplu printr-o însăprire a emiterii de vize către ţările reclacitrante.

”Alinierea politicii vizelor s-a dovedit un instrument important în gestionarea mişcărilor neregulate către UE”, relevă von der Leyen care dă ca exemplu Bangladeshul sau Ghana.

Preşedinta Comisiei sugerează totodată o dezvoltare a relaţiilor ”strategice” cu ţările de origine şi de transfer, după exemplul Libiei şi Tunisiei.

UE a semnat cu aceste două ţări acorduri menite, între altele, să oprească plecarea unor migranţi către UE de pe teritoriile lor şi să-i repatrieze în ţările de origine.

”Repatrierea din Africa de Nord către ţările de origine s-au intensificat prin intermediul unor operaţiuni finanţate de UE şi au atins 17.000 (de expulzări) în 2024”, se felicită Ursula von der Leyen.

REVIZUIREA ”DIRECTIVEI EXPULZĂRILOR” DIN 2008

Aceste acorduri implementate în Libia sau Tunisia au permis o scădere cu aproximativ 66% a intrării neregulate a migranţilor în UE pe ruta Meditanei centrale, subliniază ea.

Însă, recunoaşte Ursula von de Leyen, sosirile pe ruta Mediteranei de vest şi la Atlantic către Spania au crescut la sfârşitul lui septembrie cu 56% în decurs de un an.

Ea preconizează astfel o consolidare a parteneriatului UE cu ţări ca Mauritania, pentru a opri aceste plecări.

Miniştrii de Interne ai UE au dezbătut joia trecută la Luxemburg pe tema unei noi însăpriri a politcii migraţiei, de la discuţii despre transferul migranţilor în ţări terţe şi până la apeluri la o revizuire a ”directivei expulzărilor” din 2008.

Mai multe state membre UE au cerut o revizuire a acestei directive, care armonizează reglementările în domeniul conducerii la frontieră.

Franţa şi Germania au susţinut o notă a Olandei şi Austriei cu privire la acest subiect, în vederea unei ”facilitări” şi ”accelerări” a expulzărilor.

O primă tentativă de revizuire a directivei, în 208, a eşuat.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

VIDEO | Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, în vizită la Chișinău, pe 29 mai

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va veni la...

SUA au anunțat că își retrag submarinele, bombardierele și avioanele de luptă din Europa

Donald Trump intenționează să reducă drastic arsenalul de avioane...

ULTIMA ORĂ

Trump promitea pace în Gaza, dar „Consiliul pentru Pace” se prăbușește înainte să înceapă

Deși inițiativa a fost prezentată ca un moment decisiv pentru pacea din Orientul Mijlociu, lipsa finanțării și problemele instituționale întârzie implementarea planurilor anunțate. Consiliul pentru Pace...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Trump promitea pace în Gaza, dar „Consiliul pentru Pace” se prăbușește înainte să înceapă

Deși inițiativa a fost prezentată ca un moment decisiv pentru pacea din Orientul Mijlociu, lipsa finanțării și problemele instituționale întârzie implementarea planurilor anunțate. Consiliul pentru Pace a fost lansat în ianuarie, în cadrul unei ceremonii organizate în Elveția, la care au participat reprezentanți din 19 state, inclusiv lideri din Ungaria, Azerbaidjan, Mongolia și state din Golf. Donald Trump a descris atunci proiectul drept un mecanism capabil să „facă aproape orice”...

Caniculă extremă în Europa. Franța a înregistrat temperaturi record și introduce măsuri de protecție

Valul de căldură i-a chinuit și joi pe europeni, iar Franța a înregistrat vârful fenomenului cu 39 de grade Celsius în sud-estul țării, un record înfricoșător pentru luna mai.The post Caniculă extremă în Europa. Franța a înregistrat temperaturi record și introduce măsuri de protecție first appeared on Nexta.ro.

Trump respinge ridicarea sancțiunilor pentru Iran: „Le vom da banii înapoi când vor face ce e corect”

Negocierile cu Iranul nu sunt finalizate, dar Statele Unite continuă până când vor obține un acord grozav, a dat asigurări Donald Trump, la o ședință cu membrii cabinetului său.The post Trump respinge ridicarea sancțiunilor pentru Iran: „Le vom da banii înapoi când vor face ce e corect” first appeared on Nexta.ro.

Tot mai multe servicii se mută acasă sau „la negru”, din cauza costurilor. Româncele au redus vizitele la coafor

Activitatea în saloanele de înfrumusețare a scăzut în primul trimestru din an, potrivit datelor oficiale. Vizitele la cosmetică sau coafor s-au rărit ori s-au mutat acasă. Cifrele arată și o reducere a comenzilor la spălătoriile de haine.The post Tot mai multe servicii se mută acasă sau „la negru”, din cauza costurilor. Româncele au redus vizitele la coafor first appeared on Nexta.ro.

SUA vor aloca opt milioane de dolari pentru consolidarea securității cibernetice a R. Moldova. Sprijinul american, apreciat la întrevederea cu Mark Kelly

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere, pe 28 mai, cu Mark Kelly, membru al Senatului Statelor Unite ale Americii (SUA). Maia Sandu a salutat noul sprijin american de opt milioane de dolari pentru consolidarea securității cibernetice a R. Moldova, pe parcursul următorilor patru ani, subliniind că este „un semnal concret al angajamentului SUA față de țara noastră”.

Invazia misterioasă. O țară este invadată de o plantă otrăvitoare, autoritățile și cercetătorii, luați prin surprindere

Invazia a luat prin surprindere autoritățile irakiene, potrivit Al Jazeera. Ministerul de Interne să i-a îndemnat pe fermieri și cetățeni să raporteze dacă vad planta numită datura. Cunoscută în popor sub numele de ciumăfaie, planta este foarte periculoasă culturile agricole, deoarece conține compuși chimici extrem de toxici. Aceștia afectează sistemul nervos al oamenilor, animalelor și plantelor. Invazia în Asia a unei plante din America Planta are flori albe sau violet în...

Oi cu „armură”: Gestul prin care un fermier vrea să-și protejeze patrupedele de lupi. Demersul a scandalizat organizațiile de protecția animalelor

Un fermier austriac și-a îmbrăcat oile în armură pentru a ține la distanță lupii. Invenția a provocat scandal. Reprezentanții organizațiilor pentru protecția animalelor au făcut plângeri penale.The post Oi cu „armură”: Gestul prin care un fermier vrea să-și protejeze patrupedele de lupi. Demersul a scandalizat organizațiile de protecția animalelor first appeared on Nexta.ro.