Caz de evaziune fiscală a unei companii imobiliare din Chișinău a fost trimis în judecată de procurori

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță câștigul de cauză împotriva unei companii imobiliare investigate anterior pentru evaziune fiscală, care urmează să-i achite statului peste 41.000.000 lei.

Suma a fost dispusă spre încasare de Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani), urmare a admiterii acțiunii civile depuse de Serviciul Fiscal de Stat, în cadrul dosarului trimis în judecată de procurorii PCCOCS. Aceasta este formată din impozitele pe care compania imobiliară urma să le achite statului, majorări de întârziere, dar și amenzi.

Faptele administratorului companiei au fost investigate de procurorii PCCOCS pentru perioada anilor 2012-2015, atunci când acesta a declarat statului venituri mai mici generate de companie, sau chiar nici nu și-a prezentat sumele veniturilor, pentru ani întregi. În timpul cercetării penale, administratorul și-a recunoscut vinovăția și a achitat statului prejudiciile pe care el le-a adus, de peste 4.000.000 lei. Totuși, ulterior, acesta s-a răzgândit și a renunțat la recunoașterea vinovăției.

Însă, procurorii specializați i-au investigat și activitatea ilegală a companiei pentru perioada 2015-2017, care a prejudiciat și statul, prin evaziune fiscală, cu suma de 41.937.929 lei. Potrivit constatărilor procurorilor, în compania imobiliară cu peste 100 de agenți responsabili de vânzare și închirierea spațiilor locative, o mare parte din ei lucrau fără contracte de muncă, iar remunerarea o primeau „în plic,” fără contabilizarea veniturilor lor și, deci, fără ca în baza acelor remunerări să fie reținute impozite. În schimb, potrivit declarațiilor din judecată ale foștilor angajați, conducerea companiei era axată pe alte aspecte ale muncii, ca de exemplu amendarea agenților imobiliari cu până la 70 euro pentru lipsa cravatei.

După acumularea probatoriului și trimiterea dosarului penal în judecată de către procurorii PCCOCS, urmare a demisiei judecătorului în 2023, acesta a fost preluat spre examinare de către alt judecător, dosarul finalizându-se cu pronunțarea sentinței judecătorești. Totuși, până la devenirea definitivă a hotărârii, atât administratorul, cât și compania, beneficiază de prezumția nevinovăției potrivit legii.

În context, în ciuda expirării termenului de prescripție a tragerii la răspundere penală, chiar dacă administratorul și compania au fost liberați de pedeapsa penală, aceștia au fost recunoscuți vinovați de instanța de judecată, care a hotărât că suma de 41.937.929 lei urmează să fie achitată statului de către administrator și companie.

The post Caz de evaziune fiscală a unei companii imobiliare din Chișinău a fost trimis în judecată de procurori Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță câștigul de cauză împotriva unei companii imobiliare investigate anterior pentru evaziune fiscală, care urmează să-i achite statului peste 41.000.000 lei. Suma a fost dispusă spre încasare de Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani), urmare a admiterii acțiunii civile depuse de Serviciul Fiscal de Stat, în cadrul dosarului trimis în judecată de procurorii PCCOCS. Aceasta este formată din impozitele pe care compania imobiliară urma să le achite statului, majorări de întârziere, dar și amenzi. Faptele administratorului companiei au fost investigate de procurorii PCCOCS pentru perioada anilor 2012-2015, atunci când acesta a declarat statului venituri mai mici generate de companie, sau chiar nici nu și-a prezentat sumele veniturilor, pentru ani întregi. În timpul cercetării penale, administratorul și-a recunoscut vinovăția și a achitat statului prejudiciile pe care el le-a adus, de peste 4.000.000 lei. Totuși, ulterior, acesta s-a răzgândit și a renunțat la recunoașterea vinovăției. Însă, procurorii specializați i-au investigat și activitatea ilegală a companiei pentru perioada 2015-2017, care a prejudiciat și statul, prin evaziune fiscală, cu suma de 41.937.929 lei. Potrivit constatărilor procurorilor, în compania imobiliară cu peste 100 de agenți responsabili de vânzare și închirierea spațiilor locative, o mare parte din ei lucrau fără contracte de muncă, iar remunerarea o primeau „în plic,” fără contabilizarea veniturilor lor și, deci, fără ca în baza acelor remunerări să fie reținute impozite. În schimb, potrivit declarațiilor din judecată ale foștilor angajați, conducerea companiei era axată pe alte aspecte ale muncii, ca de exemplu amendarea agenților imobiliari cu până la 70 euro pentru lipsa cravatei. După acumularea probatoriului și trimiterea dosarului penal în judecată de către procurorii PCCOCS, urmare a demisiei judecătorului în 2023, acesta a fost preluat spre examinare de către alt judecător, dosarul finalizându-se cu pronunțarea sentinței judecătorești. Totuși, până la devenirea definitivă a hotărârii, atât administratorul, cât și compania, beneficiază de prezumția nevinovăției potrivit legii. În context, în ciuda expirării termenului de prescripție a tragerii la răspundere penală, chiar dacă administratorul și compania au fost liberați de pedeapsa penală, aceștia au fost recunoscuți vinovați de instanța de judecată, care a hotărât că suma de 41.937.929 lei urmează să fie achitată statului de către administrator și companie. first appeared on Roimobil.ro.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Pericolul ivermectinei în oncologie: Tot mai mulți pacienți renunță la chimioterapie pentru un mit promovat de celebrități. Ce spun medicii

Tot mai mulți pacienți oncologici încep să ceară sau să folosească ivermectină, un medicament antiparazitar utilizat în mod obișnuit în medicina veterinară și pentru anumite...

NEWS ALERT | Doi polițiști au murit după ce au fost loviți de o mașină la Sîngerei, în timpul serviciului

Doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața după ce au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sîngerei....

Important

Pericolul ivermectinei în oncologie: Tot mai mulți pacienți renunță la chimioterapie pentru un mit promovat de celebrități. Ce spun medicii

Tot mai mulți pacienți oncologici încep să ceară sau să folosească ivermectină, un medicament antiparazitar utilizat în mod obișnuit în medicina veterinară și pentru anumite infecții parazitare la om, în speranța că ar putea avea efecte împotriva cancerului.The post Pericolul ivermectinei în oncologie: Tot mai mulți pacienți renunță la chimioterapie pentru un mit promovat de celebrități. Ce spun medicii first appeared on Nexta.ro.

Trenuri blocate în Germania / Probleme ale sistemelor de comunicații dau peste cap planurile a mii de turiști

Compania a precizat că toate trenurile au fost reținute în stații din cauza unei probleme tehnice la nivel național care a afectat sistemul GSM-R, folosit pentru comunicațiile dintre mecanicii de locomotivă și centrele de control, arată AP. Pana a provocat perturbări în întreaga țară, iar numeroși pasageri au rămas blocați în gări, unde s-au format cozi la ghișeele de informații, în încercarea de a găsi alternative de transport. La aproximativ o...

Cupa Mondială 2026: Un jucător englez a refuzat să dea mâna cu Thomas Partey, acuzat de viol – VIDEO

Titular pentru Ghana în al doilea meci al Cupei Mondiale 2026, marţi, Thomas Partey a fost huiduit copios de fanii Angliei. Fundaşul Angliei, Djed Spence, a refuzat, de asemenea, să dea mâna cu jucătorul ghanez, care a fost acuzat de viol şi agresiune sexuală de către patru femei.The post Cupa Mondială 2026: Un jucător englez a refuzat să dea mâna cu Thomas Partey, acuzat de viol – VIDEO first...

Atac armat la o bibliotecă din California / Un tânăr de 18 ani, obsedat de masacre în masă, a ucis doi bărbați / Ce...

Atac armat desfășurat luni într-o bibliotecă din orășelul Chico, statul California: un tânăr de 18 ani a ucis prin focuri de armă doi bărbați, au anunțat autoritățile americane, relatează AP. Mai întâi, acesta a inspectat locul, apoi s-a întors la mașina sa, de unde a luat o armă cu care a tras în cei prezenți în bibliotecă. Șeful Poliției din Chico, Billy Aldridge, a declarat că suspectul, identificat drept Bradley Scott...

Anglia a remizat cu Ghana, Harry Kane a fost neutralizat de africani

Echipa de fotbal a Angliei a încheiat la egalitate, 0-0, meciul cu Ghana, în a doua etapă a Grupei L a Cupei Mondiale. Cele două formații au câte 4 puncte, însă lupta pentru calificare rămâne deschisă.The post Anglia a remizat cu Ghana, Harry Kane a fost neutralizat de africani first appeared on Nexta.ro.

Olanda procedează pentru prima dată la eutanasierea unui copil cu vârsta sub 12 ani

Pentru prima dată, în Ţările de Jos s-a procedat la eutanasierea unui copil cu vârsta sub 12 ani, grav bolnav. Este vorba despre primul caz de când guvernul a extins, în februarie 2024, legislaţia ce autorizează această practică pentru minorii cu vârste cuprinse între 1 şi 12 ani, care suferă de boli incurabile şi de dureri insuportabile, relatează Le Figaro.The post Olanda procedează pentru prima dată la eutanasierea unui...

Sursa unor semnale radio misterioase din spațiu a fost identificată. Descoperirea ar putea deveni „Piatra din Rosetta" a astronomiei

Astronomii au identificat una dintre cele mai misterioase surse de semnale radio din Calea Lactee, o descoperire care ar putea lămuri un fenomen ce îi pune pe gânduri pe cercetători de ani buni. Este vorba despre așa-numitele „long-period radio transients” (LPT).The post Sursa unor semnale radio misterioase din spațiu a fost identificată. Descoperirea ar putea deveni „Piatra din Rosetta" a astronomiei first appeared on Nexta.ro.