Mark Zuckerberg, invitat la cină de Donald Trump la Mar-a-Lago

Mark Zuckerberg s-a întâlnit miercuri cu Donald Trump pentru cină la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida, anunță nexta.ro.

Declarația a fost făcută de reprezentanţii celor doi, în timp ce miliardarul din industria tech încearcă să îşi îmbunătăţească relaţia cu preşedintele ales.

Viitorul adjunct al şefului de cabinet, Stephen Miller, a confirmat întâlnirea dintre cei doi bărbaţi la Fox News, afirmând că patronul Meta “a spus clar că doreşte să sprijine reînnoirea naţională a Americii sub conducerea preşedintelui Trump”.

Şeful Meta, compania mamă a Facebook în special, “a fost foarte clar cu privire la dorinţa sa de a sprijini şi de a participa la această schimbare pe care o vedem peste tot în America”, a spus el.

“Mark a fost recunoscător pentru invitaţia de a se alătura preşedintelui Trump la cină şi pentru oportunitatea de a se întâlni cu membrii echipei sale cu privire la viitoarea administraţie”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta.

Deşi au fost precauţi în timpul primului mandat al lui Donald Trump, şefii din tehnologie, cum ar fi Elon Musk, au salutat rapid victoria acestuia în noiembrie, iar Mark Zuckerberg a fost printre cei care l-au felicitat.

Mark Zuckerberg şi-a încheiat activităţile sale de filantropie legate de alegeri, iar grupul său Meta şi-a modificat algoritmii pentru a reduce conţinutul politic.

El declarase anterior că nu va reînnoi iniţiativa din perioada Covid pentru finanţarea organizaţiilor non-profit care sprijină infrastructura electorală din SUA, republicanii considerând astfel de donaţii ca fiind partizane.

Facebook s-a numărat printre reţelele de socializare care l-au interzis pe Donald Trump după asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021.

ULTIMA ORĂ

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

ULTIMA ORĂ

Avertizare meteo: Vor cădea ploi puternice cu grindină și vijelie în toată țara

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis Cod galben de instabilitate atmosferică. Sunt prognozate ploi puternice, cu grindină și vijelie, pentru ziua de...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Avertizare meteo: Vor cădea ploi puternice cu grindină și vijelie în toată țara

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis Cod galben de instabilitate atmosferică. Sunt prognozate ploi puternice, cu grindină și vijelie, pentru ziua de sâmbătă, 30 mai, până la ora 17:00.

Zborurile, suspendate la Munchen, după detectarea unei drone, căutată cu elicoptere

Zborurile au fost suspendate sâmbătă pe aeroportul din Munchen, în urma detectării unei drone, declară poliţia germană AFP.The post Zborurile, suspendate la Munchen, după detectarea unei drone, căutată cu elicoptere first appeared on Nexta.ro.

Focul de artificii de Ziua Naţională a Franţei, la Turnul Eiffel, devansat la 13 iulie, în omagiul victimelor, la marcarea a zece ani de...

Tradiţionalul foc de artificii de Ziua Naţională a Franţei, la Paris, urmează să aibă loc cu o zi mai înainte, la 13 iulie, în omagiul victimelor atentatului de la Nisa de la 14 iulie 2016, soldat cu 86 de morţi şi sute de răniţi, a anunţat Primăria Parisului, relatează AFP.The post Focul de artificii de Ziua Naţională a Franţei, la Turnul Eiffel, devansat la 13 iulie, în omagiul victimelor,...

Panică la zeci de metri în aer. Opt persoane au rămas blocate timp de mai multe ore pe un montagnes russes. VIDEO

Opt persoane au fost salvate după ce au rămas blocate timp de mai multe ore într-un montagnes russes la parcul de distracţii Pleasure Pier, la Galveston, în Texas, relatează The Associated Press.The post Panică la zeci de metri în aer. Opt persoane au rămas blocate timp de mai multe ore pe un montagnes russes. VIDEO first appeared on Nexta.ro.

Secretul roșiilor gustoase și zemoase. O italiancă a dezvăluit trucurile care fac diferența

O italiancă a dezvăluit secretul unor roșii gustoase și zemoase, dar și ceea ce ea numește „regula de aur” care face diferența în grădină, potrivit publicației Blic. Paola Tombini, fermieră și reprezentantă a unei cunoscute companii italiene, susține că succesul unei culturi de roșii nu depinde doar de soiul ales, ci și de câteva reguli simple aplicate la momentul nimerit. Conform specialistei, în multe regiuni din Italia solul este nisipos...

Crin Antonescu crede că Ilie Bolojan putea ajunge în ţară, de la Chişinău, şi fără elicopter Spartan: „În două ore și jumătate, era la...

Faptul că premierul demis a solicitat un elicopter Spartan ca să ajungă din Republica Moldova, unde se afla în vizită oficială, la Galaţi, locul în care a căzut o dronă rusească pe un bloc de locuinţe a fost un nou motiv de reproşuri din partea fostului lider al PNL, Crin Antonescu, pentru premierul demis, Ilie Bolojan. „În două ore și jumătate era acolo”, spune Crin Antonescu, sâmbătă, la Realitatea Plus,...

Mihai Fifor cere activarea Articolului 4 al NATO după incidentul de la Galați: „Întrebarea este de ce România încă nu a făcut-o”

Într-o postare publicată pe Facebook, fostul ministru al Apărării a amintit că state precum Polonia și Estonia au recurs la acest mecanism în situații similare și a ridicat semne de întrebare cu privire la reținerea autorităților române de a solicita consultări urgente în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Fifor a făcut referire și la declarațiile ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului dar și al Apărării, Radu Miruță, care a afirmat că România...