Vlad Filat: Criza gazelor naturale: Trio-ul incompetenței și minciunii – Sandu, Recean și Parlicov.

Republica Moldova este din nou victimă a unei grave crize energetice, aprofundată de managementul dezastruos al Guvernului, constată Vlad Filat.

Guvernanții nu doar că au eșuat lamentabil în gestionarea sectorului energetic, dar și-au demonstrat disprețul față de cetățeni. Minciunile, inacțiunile și deciziile catastrofale ale acestora costă populația și economia scump, foarte scump.

Vlad Filat declară că devierile tarifare, acumulate de Moldovagaz în valoare de aproape 1 miliard de lei, reprezintă o povară aruncată cu cinism pe seama cetățenilor. Conform legislației devierile de peste 1% din veniturile reglementate impun ajustarea tarifelor. ANRE și Guvernul fără nici un plan real de protecție au ales să ignore acest lucru, iar fiecare zi de inacțiune au pus costuri suplimentare pe umerii consumatorilor.

Creșterile inevitabile ale tarifelor sunt rezultatul direct al indolenței Guvernului, care prin minciună și incompetență a dus la majorarea tarifelor la transport, nimicind tranzitul de gaze. Așa-numitele „programe de sprijin” sunt doar vorbe fără substanță. Faptul că autoritățile refuză să ofere soluții concrete arată nu doar lipsă de competență și interes personal, dar și nepăsare deliberată.

Gestionarea achizițiilor de gaze naturale a fost marcată de greșeli de neiertat. Doar un exemplu: Moldovagaz a respins o ofertă avantajoasă de 42,5 Euro/MWh pentru a accepta ulterior un preț mai mare de 47,82 Euro/MWh. Această decizie aberantă a costat țara 240 de milioane de lei. Mai grav,  guvernarea a fost avertizată încă din august 2024 despre indisponibilitatea gazului mai ieftin, dar nu a făcut nimic pentru a asigura stocurile necesare. Au ales să facă campanie electorală pentru Maia Sandu, păstrând narativul antirusesc. Această combinație de incompetență și neglijență echivalează cu un act de sabotaj economic.

În loc să încurajeze o piață liberă și competitivă, autoritățile au consolidat poziția monopolurilor. Amânarea liberalizării pieței gazelor naturale, programată pentru 1 ianuarie 2025, este o capitulare flagrantă în fața intereselor personale și de grup. În rezultat Energocom și Moldovagaz se vor sufoca financiar prin întârzierea deliberată a plăților, subminând diversificarea surselor de aprovizionare.

Autoritatea Națională de Reglementare în Energetică este complice activ la acest dezastru. Deși mandatată să apere interesele cetățenilor, ANRE a permis să se acumuleze devieri tarifare imense fără a interveni. (Pas)ivitatea acestei instituții demonstrează nerespectarea legii și o sfidare față de consumatori.

Vizita lui Parlicov la Sankt Petersburg pentru negocieri cu Gazprom a fost una tardivă și a confirmat inutilitatea sa în negocieri esențiale pentru securitatea energetică a Moldovei. O deplasare care a eșuat din cauza incompetenței, a unei abordări incoerente și neserioase.

Sandu, Recean și Parlicov sunt arhitecții haosului, susține Vlad Filat.

Acești trei “dominatori” au demonstrat o incapacitate cronică de a-și îndeplini funcțiile. Recean în calitatea sa de prim-ministru a adoptat o strategie haotică, ignorând avertismentele și realitățile pieței. Parlicov a contribuit la perpetuarea unei dependențe toxice de Gazprom, blocând liberalizarea pieței și sacrificând independența energetică a RM.

Maia Sandu, urmărind obținerea celui de al doilea mandat, a sacrificat interesele cetățenilor și a girat politic acest haos care a adus Republica Moldova într-o nouă criză energetică de proporții.

“Europa se pregătește pentru una dintre cele mai friguroase ierni”, relatează Bloomberg. În context, prețurile gazelor naturale pe piețele bursiere vor crește continuu. În rezultat Moldova riscă un colaps energetic și social. Guvernul este obligat să ia măsuri urgente și eficiente pentru a diminua impactul acestei crize asupra cetățenilor și a mediului de afaceri. În caz contrar, majorarea de tarif la gaze și energia electrică vor sărăci acest popor și va afecta iremediabil economia.

Iar dacă nu puteți – plecați!

P.S. Monopol de putere + discreție – responsabilitate – transparență = corupție, mai declară Vlad Filat.

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună: Moldova ar putea deveni o platformă regională pentru dialog și arbitraj internațional

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a prezentat o...

Victoria Furtună propune crearea unui Fond Internațional Agrar de Rezervă cu participarea Republicii Moldova

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, anunță lansarea unei...

NEWS ALERT | un aparat de zbor necunoscut a explodat în apropierea satului Lopatna

Un aparat de zbor necunoscut, posibil o dronă, a...

VIDEO | Maia Sandu: Moldova trebuie să dezvolte capacități proprii de producere a dronelor și sistemelor antidrone

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că autoritățile...

ULTIMA ORĂ

Studiu – 51% dintre bucureşteni sunt mândri că trăiesc în Capitală, diversitatea timpului liber îi leagă pe bucureşteni de oraşul lor, 41% dintre ei...

Bucureştenii se definesc “gălăgioşi” (41%) şi descurcăreţi (37%), se simt mândri de oraşul lor (33%), diversitatea timpului liber este ceea ce îi leagă de oraş...

Victoria Furtună: Moldova ar putea deveni o platformă regională pentru dialog și arbitraj internațional

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a prezentat o nouă inițiativă elaborată în urma consultărilor desfășurate cu experți din Italia, Elveția, Franța, Germania, Rusia...

Important

Studiu – 51% dintre bucureşteni sunt mândri că trăiesc în Capitală, diversitatea timpului liber îi leagă pe bucureşteni de oraşul lor, 41% dintre ei...

Bucureştenii se definesc “gălăgioşi” (41%) şi descurcăreţi (37%), se simt mândri de oraşul lor (33%), diversitatea timpului liber este ceea ce îi leagă de oraş (66%), unul din trei bucureşteni ia în calcul posibilitatea de a părăsi oraşul pentru casă cu curte (40%) sau zonă mai puţin poluată (39%). Acestea sunt câteva dintre concluziile studiului “Made of Bucharest – Cum văd bucureştenii Bucureştiul?”, realizat de Fundaţia Comunitară Bucureşti, în...

Talibanii nu mai au voie să folosească smartphone-ul. Liderul suprem al Afganistanului a emis un ordin în acest sens

Liderul suprem al Afganistanului și șeful talibanilor, mollahul Haibatullah Akhundzada, a emis un ordin prin care interzice utilizarea telefoanelor inteligente de către membrii grupării și funcționarii publici, relatează publicația Afghanistan International. Ministerul Justiției al Republicii Islamice a distribuit documentul șefilor tribunalelor militare, șefilor poliției și conducătorilor serviciilor de informații ale „Talibanului” din opt zone ale țării.The post Talibanii nu mai au voie să folosească smartphone-ul. Liderul suprem al Afganistanului...

Premierul albanez, în fustă mini și sutien, într-un videoclip cu inteligență artificială, ironizează influencerii

Prim-ministrul Albaniei, Edi Rama, a redistribuit pe contul său de Instagram un videoclip generat de inteligența artificială în care apare îmbrăcat într-o fustă mini din piele și un sutien, într-o aparentă aluzie la adresa influencerilor, scrie Euronews.The post Premierul albanez, în fustă mini și sutien, într-un videoclip cu inteligență artificială, ironizează influencerii first appeared on Nexta.ro.