Ucraina nu mai are soldați pentru a se apăra împotriva invaziei ruse

Ucraina suferă de o insuficienţă a efectivelor de luptă, a declarat generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-şef al armatei ucrainene, în urma unei controverse provocate de realocarea în forţele terestre a unor militari din forţele aeriene.

“Trebuie să creştem numărul brigăzilor mecanizate”, a subliniat generalul Sîrski, într-o declaraţie acordată radioului ucrainean. “Dar, din păcate, capacitatea de mobilizare nu este suficientă pentru a acoperi această nevoie”, a remarcat el.

Prin urmare, pentru a consolida trupele care luptă contra armatei ruse în prima linie, sunt în prezent în curs de realocare “în limite rezonabile” efective din logistică, aprovizionare şi mentenanţă, în vederea acoperirii lacunelor şi constituirii noilor unităţi, a explicat generalul Sîrski.

Aceste precizări ale sale survin după ce unităţi ale forţelor aeriene au reclamat faptul că personal înalt calificat a fost preluat din aceste unităţi şi desfăşurat pe frontul terestru.

Dar comandamentul armatei a încetat aceste redesfăşurări, a asigurat Sîrski, subliniind că aceşti militari care sunt specialişti experimentaţi în domeniul lor “nu pot fi înlocuiţi de nimeni”.

După aproape trei ani de război cu Rusia, armata ucraineană are nevoie de noi soldaţi pentru a-şi completa pierderile, în timp ce continuă să piardă teren pe frontul de est în faţa trupelor ruse, mai numeroase şi mai bine înarmate.

”Principala problemă a Ucrainei nu este lipsa de bani, ci mai degrabă lipsa de ucraineni”

Ucraina a adoptat astfel măsuri stricte de mobilizare, dar care au condus la numeroase tentative de fugă din ţară, la coruperea unor responsabili şi la acţiuni de recrutare forţată în care ofiţerii recrutori recurg inclusiv la metode brutale. În plus, peste 60.000 de soldaţi ucraineni au dezertat în 2024, inclusiv circa 1.700 de soldaţi dintr-o brigadă instruită în Franţa şi care au părăsit neautorizat unitatea chiar înainte să ajungă pe front.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat în luna mai anul trecut un pachet legislativ care înlesneşte procedurile pentru încorporare şi înăspreşte pedepsele împotriva celor care încearcă să se sustragă acesteia, şi a redus atunci vârsta de mobilizare de la 27 la 25 de ani.

Dar aliaţi occidentali ai Ucrainei cer Kievului să coboare şi mai mult această vârstă, până la 18 ani. Principala problemă a Ucrainei nu este aceea că “duce lipsă de bani, ci mai degrabă că duce lipsă de ucraineni”, a declarat miercuri viitorul secretar de stat american în administraţia preşedintelui ales Donald Trump, Marco Rubio.

ULTIMA ORĂ

Detalii despre drona MAGURA V5, model similar celei care a explodat în Portul Constanța

O dronă maritimă ucraineană a explodat astăzi în dana...

Ambasada Rusiei de la București susține că e o dronă ucraineană

Ambasada Rusiei la București a declarat într-un comunicat că...

NEWS ALERT | O dronă marină a explodat în Portul Constanța

Este alertă în Portul Constanța, unde a fost raportată...

Ion Ceban: Începerea negocierilor de aderare trebuie să determine autoritățile să accelereze reformele

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa...

ULTIMA ORĂ

Financial Times: România, „o parabolă a populismului și a modului în care acesta poate fi combătut”. Cum e portretizat George Simion

România a devenit un caz de studiu pentru întreaga Europă, pe fondul ascensiunii rapide a liderului AUR, George Simion, și al nemulțumirilor sociale generate de...

VIDEO | Maia Sandu: Moldova trebuie să dezvolte capacități proprii de producere a dronelor și sistemelor antidrone

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că autoritățile lucrează la consolidarea sistemelor de apărare împotriva dronelor și la dezvoltarea capacităților de producere a...

Important

Financial Times: România, „o parabolă a populismului și a modului în care acesta poate fi combătut”. Cum e portretizat George Simion

România a devenit un caz de studiu pentru întreaga Europă, pe fondul ascensiunii rapide a liderului AUR, George Simion, și al nemulțumirilor sociale generate de inflație, inegalități și măsurile de austeritate.The post Financial Times: România, „o parabolă a populismului și a modului în care acesta poate fi combătut”. Cum e portretizat George Simion first appeared on Nexta.ro.

Bacalaureat 2026: Condiții obligatorii pentru promovare. Regulile care pot duce la eliminarea din examen

Bacalaureat 2026: Condiții obligatorii pentru promovare. Regulile care pot duce la eliminarea din examenThe post Bacalaureat 2026: Condiții obligatorii pentru promovare. Regulile care pot duce la eliminarea din examen first appeared on Nexta.ro.