Veronica Dragalin: „Independența Procuraturii Anticorupție este esențială pentru lupta eficientă împotriva corupției”

Într-un interviu cu Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție, aflăm despre viziunea sa privind importanța independenței procurorilor în combaterea corupției, una dintre cele mai mari provocări ale statului nostru.

Veronica Dragalin discută despre provocările cu care se confruntă instituția pe care o conduce și despre factorii esențiali pentru ca procurorii să își poată îndeplini rolul în mod eficient. În acest context, ea subliniază presiunile externe cu care se confruntă sistemul de justiție și cum aceste presiuni pot influența procesul de combatere a corupției.

De asemenea, șefa Procuraturii Anticorupție pune accentul pe importanța transparenței în gestionarea fondurilor europene, având în vedere contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, și explică de ce o procuratură independentă este esențială pentru eradicarea fenomenului corupției în sectorul public.

– Care considerați că sunt cele mai importante condiții pentru ca procurorii să poată lucra eficient și obiectiv în lupta împotriva corupției?

-„Eu cred că, în special când vorbim despre Procuratura Anticorupție și procurorii care lucrează aici în fiecare zi, principala condiție care este foarte importantă ca să putem lupta împotriva corupției este anume independența. Deci independența Procuraturii Anticorupție și a fiecărui procuror, să poată aplica legea într-un mod egal și obiectiv în privința tuturor.”

Ce înseamnă, de fapt, independența Procuraturii Anticorupție?

-„Când vorbim despre sistemul procuraturii în general, independența înseamnă că procuratura este parte din sistemul judecătoresc, care este o putere aparte în stat, diferită de Parlament și Executiv. Asta ce înseamnă? Înseamnă că, în cazul ideal, procuratura ar trebui să poată activa fără să fie dependentă de presiuni politice care pot veni din partea altor puteri în stat.”

De ce este importantă această independență față de celelalte puteri ale statului?

-„Este esențial ca cetățenii să aibă încrederea că Procuratura lucrează în interesul cetățenilor și nu lucrează în interesul puterii, adică nu în interesul celorlalte puteri în stat, pentru că e foarte important când vorbim despre lupta împotriva corupției, ca cetățenii să sesizeze Procuratura Anticorupție și organele de urmărire penală. De exemplu, când vorbim despre gestionarea bugetului statului sau despre cum sunt gestionate fondurile din partea Uniunii Europene, trebuie să avem un sistem de justiție care să poată interveni eficient și să garanteze transparența utilizării acestora, mai ales în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.”

Care este rolul principal al Procuraturii Anticorupție în contextul luptei împotriva corupției?

-„Din punctul meu de vedere, principalul rol al Procuraturii Anticorupție este să adreseze corupția, nu doar cea din trecut, dar și corupția care are loc în prezent. Noi, ca procuratură, putem avea mult mai mare succes dacă aflăm despre o schemă de corupție și putem interveni în timp real. De exemplu, dacă putem documenta ceea ce se întâmplă în prezent, putem înregistra discuții, transferuri de bani și avem o șansă mult mai mare să recuperăm banii care au fost delapidați.”

Ce se întâmplă atunci când corupția este descoperită mult după ce a avut loc?

-„Dacă aflăm despre o schemă de corupție după ce au trecut ani de zile, instrumentele noastre sunt mult mai limitate. De multe ori, banii au fost scoși din Republica Moldova și spălați prin companii în alte state, iar fiecare an care trece reduce probabilitatea ca noi să putem trage la răspundere penală persoanele implicate.”

Cum poate un cetățean să aibă încredere că Procuratura Anticorupție lucrează în interesul lor și nu al celor aflați la putere?

-„Este foarte important ca cetățenii să înțeleagă că, dacă observă nereguli, de exemplu un funcționar care lucrează într-o anumită agenție sau minister sau o persoană care interacționează cu un procuror sau judecător care îi cere mită, ei trebuie să aibă încredere în Procuratura Anticorupție că este o instituție independentă și lucrează în interesul cetățenilor, nu în interesul celor aflați la putere.”

Ați simțit vreodată presiuni din partea politicului sau un atentat la independența Procuraturii?

-„Procuratura Anticorupție a fost permanent criticată, și asta este firesc, deoarece luptăm împotriva persoanelor cu multe resurse, care au fost sau sunt la putere, cum ar fi procurori, judecători, deputați, miniștri sau chiar conducători de țară. Deseori, criticile din partea celor acuzați sau a celor care au o opinie negativă pot fi percepute ca presiuni politice, dar responsabilitatea noastră este să continuăm să aplicăm legea într-un mod obiectiv, indiferent de ce se întâmplă în spațiul public.”

Cum faceți față presiunilor și criticilor externe?

-„Eu, ca procuror, întotdeauna am fost o persoană foarte principială. Mă conduc doar după lege și aplic legea într-un mod corect în privința la orice persoană vizată în investigațiile Procuraturii Anticorupție, și atunci eu pot dormi liniștită noaptea, știind că aplic legea și respect legea în fiecare zi. Mi-a fost întotdeauna ușor să țin la acest principiu și, chiar dacă presiunile există, ele mă afectează mult mai puțin. Eu mi-am ales această profesie și am acceptat această funcție conștientă de dificultățile care vin cu ea și de faptul că un procuror anticorupție nu va fi niciodată lăudat, pentru că trage la răspundere persoane sus-puse cu resurse și putere în stat.”

Care sunt cele mai mari provocări ale Procuraturii Anticorupție la ora actuală?

– „În afară de presiunile politice sau sociale, un alt aspect important pentru independența Procuraturii Anticorupție este independența funcțională. Dacă nu avem suficiente resurse financiare și logistice, nu putem să exercităm corect atribuțiile care ne revin. De exemplu, pentru a documenta acte de corupție în flagrant, trebuie să avem echipe pregătite, tehnologie adecvată și resurse suficiente pentru a interveni rapid.”

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru...

NEWS ALERT VIDEO | Primarul Ion Ceban a fost scos forțat din sala de plen a Parlamentului

Un incident fără precedent s-a produs în Parlamentul Republicii...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban anunță referendum împotriva reformelor PAS: „Întrebați oamenii dacă vor asta”

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa...

NEWS ALERT | Bruxelles-ul are calendarul pentru aderarea Moldovei la UE

Comisia Europeană va propune pe 16 iunie deschiderea primului...

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că actuala guvernare promovează politici „tot mai represive” și susține că lipsa democrației interne într-un partid politic...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că actuala guvernare promovează politici „tot mai represive” și susține că lipsa democrației interne într-un partid politic se reflectă inevitabil și în actul de guvernare. Alexandru Tănase susține că un partid politic incapabil să asigure democrație internă nu poate oferi, prin definiție, democrație la nivelul societății. Fostul președinte al Curții Constituționale afirmă că acest lucru se vede și în cazul actualei guvernări PAS,...

Xiaomi pierde 5.000 de euro la fiecare mașină vândută. Probleme de profitabilitate pentru industria auto chineză

Unul dintre producătorii auto chinezi cu cele mai avansate tehnologii, potrivit specialiștilor, datorită experienței și resurselor software și hardware, este departe de a reprezenta un model de business eficient, deși are deja cinci ani de la startul activității.The post Xiaomi pierde 5.000 de euro la fiecare mașină vândută. Probleme de profitabilitate pentru industria auto chineză first appeared on Nexta.ro.

Biciclistul care a agresat două femei în Capitală, reținut de polițiști. Magistrații vor decide dacă va fi arestat preventiv

Bărbatul care a agresat două femei în trafic, în zona de nord a Capitalei, după ce acestea au staționat cu mașina pe pista de biciclete, a fost prins și reținut de polițiști la trei zile de la incident.The post Biciclistul care a agresat două femei în Capitală, reținut de polițiști. Magistrații vor decide dacă va fi arestat preventiv first appeared on Nexta.ro.

DIICOT a extins cercetările în cazul lui Andrew Tate pentru „incitare la ură sau discriminare, în formă continuată”, într-un nou dosar

Procurorii DIICOT – Structura Centrală au extins joi cercetările într-un dosar care îl vizează pe Andrew Tate, în legătură cu acuzații de incitare la ură sau discriminare, în formă continuată.The post DIICOT a extins cercetările în cazul lui Andrew Tate pentru „incitare la ură sau discriminare, în formă continuată”, într-un nou dosar first appeared on Nexta.ro.

Premieră la Pilonul 2 de pensii. Sumele virate de români în februarie au depășit 2 miliarde de lei

Sumele virate de români în februarie la pensia privată obligatorie din Pilonul 2 au depășit două miliarde de lei, o premieră. The post Premieră la Pilonul 2 de pensii. Sumele virate de români în februarie au depășit 2 miliarde de lei first appeared on Nexta.ro.

Poliția italiană a arestat trei traficanți de droguri și a confiscat lingouri de aur, ceasuri de lux, vile și active în valoare de 200...

Autoritățile italiene au arestat trei persoane acuzate pentru trafic de droguri și au confiscat active în valoare de 200 milioane de euro de la membrii unei rețele infracționale.  Procurorii anti-mafia susțin că au dat joi o „lovitură dură” mafiei siciliene, care încă încearcă să se refacă financiar după arestările și confiscările de bunuri și active din ultimii ani.  Cei trei persoane arestate făceau parte dintr-o rețea infracțională care a fost ...

A șaptea tranșă din Facilitatea pentru Ucraina, în valoare de 2.8 miliarde de euro, aprobată de Consiliul UE

Consiliul Uniunii Europene a aprobat a șaptea tranșă din cadrul Facilității pentru Ucraina, în valoare de aproape 2.8 miliarde de euro. Decizia recunoaște progresele Kievului în implementarea reformelor structurale, dar scoate la iveală și primele restanțe majore. Ucraina a ratat termenele-limită pentru nouă din cele 20 de etape programate în acest ciclu, punând la încercare regulile stricte de condiționalitate ale UE în contextul unui conflict militar activ.