Promo-LEX: Modificările Codului contravențional sunt premature și nejustificate

Asociația Promo-LEX solicită Parlamentului Republicii Moldova să excludă mai multe modificări propuse în proiectul de lege nr. 381 din 17 decembrie 2024, aflat în proces de consultare publică.

Într-o adresare transmisă Comisiei juridice, numiri și imunități, organizația atrage atenția asupra unor prevederi care ar putea afecta negativ aplicarea legislației privind discursul de ură și instigarea la discriminare, transmite noi.md.

Unul dintre articolele criticate este completarea alineatului (3) al art. 52 din Codul contravențional, prin introducerea expresă a termenului „/sexist” după cuvântul „ură”. Potrivit Promo-LEX, această completare este inutilă, deoarece discursul sexist este deja acoperit de definiția generală a discursului de ură, atât în legislația națională, cât și în standardele internaționale.

„Introducerea unei forme de intoleranță exprese creează impresia unei prioritizări a sancționării discursului sexist în detrimentul altor forme de discurs de ură care afectează diverse grupuri vulnerabile”, se menționează în opinia juridică a Promo-LEX.

Monitorizările organizației arată că doar în perioada august-noiembrie 2024 au fost înregistrate 244 de cazuri de discurs de ură care au vizat cel puțin 18 grupuri sociale diferite.

De asemenea, Promo-LEX se opune completării aceluiași alineat cu sintagma „sau împotriva funcționarilor electorali”, avertizând că acest lucru ar limita fapta contravențională doar la protejarea funcționarilor, ignorând diversitatea victimelor reale ale discursului de ură.

Organizația invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care subliniază că angajații instituțiilor publice sunt supuși unor critici mai larg acceptate decât cetățenii obișnuiți și nu necesită protecții speciale precum grupurile istorice discriminate.

Promo-LEX subliniază că articolul 52 a fost introdus în 2022, iar până în prezent au fost inițiate doar șapte cauze contravenționale, ceea ce indică faptul că mecanismul este încă în fază de consolidare. Prin urmare, intervențiile legislative ar trebui amânate până la o evaluare completă, după cel puțin cinci ani de aplicare.

Asociația se opune și introducerii unui nou articol în Codul contravențional – art. 704 privind „Dezinformarea online”. Potrivit Promo-LEX, textul articolului este vag, neclar și în contradicție cu principiile de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii. Organizația subliniază că dezinformarea și discursul de ură sînt fenomene distincte, fiecare cu obiecte juridice diferite, iar amestecarea lor riscă să creeze confuzii și abuzuri în aplicare.

Promo-LEX susține că reglementarea acestor aspecte trebuie realizată cu responsabilitate, pe baza unei analize aprofundate, și solicită Comisiei juridice să țină cont de recomandările sale la definitivarea proiectului de lege.

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună: „Integrarea europeană nu ține doar de negocieri, ci de starea reală a societății”

Integrarea europeană a Republicii Moldova este încetinită de probleme...

VIDEO | Fost șef al serviciilor de informații franceze acuză UE de ingerințe în alegerile din Republica Moldova

Alain Juillet, fost director de informații în cadrul serviciului...

Partidul Nostru propune redenumirea unui spațiu public din Chișinău în memoria maestrului Gheorghe Urschi

Partidul Nostru anunță că liderul fracțiunii parlamentare, Renato Usatîi,...

VIDEO | Olesea Stamate: „Prăpastia dintre guvernare și cetățeni devine tot mai adâncă”

Fosta deputată Olesea Stamate critică discrepanța dintre discursul oficial...

Victor Negrescu cere Consiliului European un nou pas în negocierile de aderare a R. Moldova la UE

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a solicitat președintelui...

ULTIMA ORĂ

Agenda evenimentelor, joi, 16 aprilie

Victimele foametei organizate din anii 1946 – 1947 vor fi comemorate în localitatea Mingir, raionul Hâncești. La eveniment vor participa șefa statului Maia Sandu și...

Apel către Consiliul Municipal Chișinău pentru susținerea inițiativei Partidului Nostru privind redenumirea unui spațiu public în memoria maestrului Gheorghe Urschi

Denis Șova, consilier municipal din partea Partidului Nostru, a lansat un apel către toate fracțiunile din Consiliul Municipal Chișinău de a susține inițiativa de...

Important

Agenda evenimentelor, joi, 16 aprilie

Victimele foametei organizate din anii 1946 – 1947 vor fi comemorate în localitatea Mingir, raionul Hâncești. La eveniment vor participa șefa statului Maia Sandu și ministrul Culturii, Cristian Jardan; 09:00 Ședința Consiliului Superior al Procurorilor, ...

Show total în meciul Bayern Munchen – Real Madrid din sferturile de finală ale Ligii Campionilor

Show total în Liga Campionilor. Bayern Munchen a învins pe Real Madrid cu 4-3 într-un meci electrizant din a doua manșă a sferturilor de finală și s-a calificat în următoarea fază a competiției.

Performanță remarcabilă la Sambo: Ina Cernei obține argintul la Mondiale

Sportiva Ina Cernei a obținut medalia de argint la Cupa Mondială de Sambo, desfășurată în perioada 11–12 aprilie, la Yerevan. Competiția a reunit sportivi de top din mai multe țări și a reprezentat unul dintre primele turnee importante ale sezonului. Evenimentul face parte din calendarul International Sambo Federation și constituie primul turneu de ranking din acest an, oferind participanților șansa de a acumula puncte valoroase în clasamentele internaționale. În categoria BVI...

Fondul Monetar Internațional avertizează asupra „vremurilor grele” dacă prețurile petrolului rămân ridicate

Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat miercuri, 15 aprilie curent, că urmează vremuri grele pentru economia mondială dacă războiul din Orientul Mijlociu nu va fi soluționat și prețurile petrolului rămân ridicate, adăugând că riscurile la adresa inflației ar putea afecta prețurile alimentelor, transmite Agerpres. „Trebuie să ne pregătim pentru vremuri grele în viitor dacă conflictul din Orientul Mijlociu persistă”, a afirmat Georgieva la o conferință...

Fondul Monetar Internațional avertizează asupra „vremurilor grele” dacă prețurile petrolului rămân ridicate

Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat miercuri, 15 aprilie curent, că urmează vremuri grele pentru economia mondială dacă războiul din Orientul Mijlociu nu va fi soluționat și prețurile petrolului rămân ridicate, adăugând că riscurile la adresa inflației ar putea afecta prețurile alimentelor, transmite Agerpres. „Trebuie să ne pregătim pentru vremuri grele în viitor dacă conflictul din Orientul Mijlociu persistă”, a afirmat Georgieva la o conferință...

ÎN CONTEXT | Reformele structurale și utilizarea eficientă a resurselor, esențiale pentru dezvoltarea durabilă a economiei R. Moldova

În lipsa unor reforme structurale și a unei utilizări eficiente a resurselor disponibile, Republica Moldova riscă să rămână o economie dependentă de consum și finanțare externă, ratând o oportunitate crucială de dezvoltare durabilă. Aceasta este concluzia unui studiu semnat de experta în economie Mihaela Sirițanu. Ea avertizează că problema nu este lipsa banilor, dar capacitatea de absorbție a fondurilor europene disponibile prin Planul de Creștere de aproape 2 miliarde...

Acord strategic semnat la Copenhaga între Moldova și OMS: accent pe reforme și standarde europene

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va oferi Republicii Moldova suport tehnic și expertiză în modernizarea sistemului medical. Sprijinul este prevăzut în Acordul bienal de colaborare pentru perioada 2026–2027, semnat pe 14 aprilie, la Copenhaga. Documentul stabilește principalele direcții de cooperare pentru următorii doi ani și vizează domenii precum asistența medicală primară, prevenția, digitalizarea sistemului de sănătate, modernizarea infrastructurii și implementarea reformelor. Acordul a fost semnat de ministrul Sănătății, Emil Ceban, și...