VIDEO H. D. Hartmann: „Polonia va fi un ADVERSAR serios pentru România”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, analistul politic H. D. Hartmann a discutat despre relațiile geopolitice dintre România și Polonia, susținând că o apropiere prea mare de această țară nu poate fi benefică pentru România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Analistul politic critică mișcarea noului președinte ales de a merge în Polonia pentru a-și arăta susținerea față de unul dintre candidații la alegerile prezidențiale. El spune că, deși Nicușor Dan nu era încă învestit ca președinte al României, din punct de vedere strategic, această decizie ar fi trebuit cântărită mai atent.

„Eu, în momentul în care câștigam alegerile prezidențiale, eu nu mă mai mutam nicăieri fără să am o strategie concretă. Vorbesc de Nicușor Dan. Nicușor Dan s-a dus să nu știu ce să facă, ce să dreagă acolo. Nu fusese instalat. Hai să zici că România poate să zică că nu era încă președintele oficial al României. Dar fusese ales în turul 2.”

H. D. Hartmann: „Între Polonia și România a existat întotdeauna o rivalitate”

Hartmann susține că există o rivalitate istorică între Polonia și România, aducând în vedere evenimente istorice în care poziția Poloniei a dezavantajat România. Acesta este de părere că acest presupus conflict va continua să afecteze România, mai ales dacă Polonia va adopta o poziționare defensivă.

„El a făcut o mare greșeală, pentru că între Polonia și România, istoric, întotdeauna a existat o rivalitate. Polonia, întotdeauna, a avut această rivalitate cu România, că au fost principatele, că a fost Principatul Moldovei, de exemplu, la Polonia. Atunci când era cunoscută Polonia-Lituania, când era Ducatul, când era Bicefalitatea, se luptau cu Ștefan cel Mare. După aceea, cu Principatele Române, apoi cu mica Românie și apoi cu Marea Românie. Să nu uităm că Piłsudski este cel care trădează primul România Mare. Este cel care se luptă cu Titulescu ca să aibă relații cu lumea sovietică și ne dă în cap nouă, românilor, și României Mari.”

Sunt puse în discuție numeroase evenimente istorice pentru a susține argumentul rivalității Poloniei în relație cu țara noastră. Hartmann este de părere că o asociere sau susținere a liderilor români față de polonezi sau față de liberalii acestora nu este benefică pentru România.

„Deci Polonia, întotdeauna, de la adversitate și de la competiție geostrategică pe flancul estic, n-a ezitat să fie nemesis-ul României. Noi, întotdeauna în istoria României, am învățat că Ungaria a fost marele dușman al României. Să știți că, din punct de vedere geostrategic, pe relația cu Rusia, marele trădător al Bucureștiului a fost întotdeauna Varșovia, nu Budapesta. Eu nu am voie să spun de câte ori lovea, era președinte Traian Băsescu, de câte ori lovea Polonia în România, sub președinția lui Traian Băsescu, și eu eram în Statele Unite. De câte ori mă puteam enerva. În interesele României, în interesele europene, în accesul la diverse culoare comerciale. Și ce făceau polonezii când nu voiau ei să fie acuzați direct? Că uneori o făceau direct, că ei sunt și aroganți, polonezii. Știți ce făceau polonezii? Foloseau județele alea europene rusofobe și extremiste: Lituania, Letonia, Estonia. Și veneau niște cuconițe de acolo să dea lecții României. Să știți că Polonia este foarte irascibilă pe zona est-europeană. Și este foarte arogantă. Iar Polonia niciodată nu a fost adepta teoriei franceze că România trebuie să existe, ci doar că este un artefact istoric. Eu atenționez: prima ardere a cetății de scaun, cum era atunci Suceava. Știți cine a făcut-o? Cine a ars prima dată Suceava? Polonezii.”

H. D. Hartmann: „Polonezii nu uită de interesele lor geostrategice”

În final, invitatul concluzionează spunând că, în momentul de față, Polonia nu reprezintă o amenințare directă pentru România, însă crede că pe viitor acțiunile acesteia vor fi dictate strict de interesele sale geopolitice și comerciale.

Recomandăm și ..

VIDEO | Ion Ceban, după tragedia de la Național, unde o copilă a murit: Unii „patrioți” apărau cu scandal clădirea. Solicit Guvernului să fie amplasată paza

Primarul capitalei, Ion Ceban, a transmis condoleanțe din partea Primăriei familiei îndoliate a fetiței de 13 ani, găsită fără suflare la Hotelul Național, pe 6 noiembrie. „Solicit Guvernului RM împreună să facem ceva în această privință, când e vorba de clădirile publice, să fie amplasată paza, iar cât privește clădirile private, să fie găsită o...

Ultima orǎ ..

Condamnat la 8 ani de închisoare pentru tâlhărie

Un bărbat din Chișinău a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru tâlhărie, transmite IPN. Potrivit Procuraturii Generale, bărbatul a pătruns într-o instituție de creditare nebancară din centrul capitalei și a amenințat casiera cu o armă, cerându-i toți banii. Femeia i-a dat 47 000 de lei. Individul s-a deplasat în altă localitate, unde a ascuns o parte din sumă, restul cheltuindu-l în străinătate. Bărbatul și-a recunoscut vina și a explicat că acțiunile sale au fost determinate de datoriile pe care le avea și de nevoia de a obține rapid bani. The post Condamnat la 8 ani de închisoare pentru tâlhărie appeared...

Primăria Chișinău va organiza ședințele operative în fiecare sector, prin rotație

Ședințele operative ale Primăriei Chișinău vor fi organizate săptămânal, prin rotație, pentru fiecare sector al capitalei. Responsabilii vor prezenta informații despre toate proiectele și programele implementate, acoperind fiecare direcție, nu doar activitatea preturilor, transmite IPN. Primarul Ion Ceban a declarat că scopul acestor ședințe este de a evalua activitatea administrației locale în teren, de a identifica problemele specifice fiecărui sector și de a răspunde mai rapid la solicitările locuitorilor. „Vreau ca de săptămâna viitoare să ne spuneți care sunt problemele în sectoare, unde întâlnim dificultăți, care sunt solicitările oamenilor și care sunt intervențiile noastre”, a menționat Ion Ceban la ședința operativă,...

(video) Primăria, în ședință, prezidată de Ion Ceban: La TV totul merge bine, iar oamenii nu au o explicație cum vor face față iarna

Primarul general, Ion Ceban, a convocat pentru astăzi, 10 noiembrie, ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău. Edilul a făcut o solicitare către Guvern, după tragedia de la Hotelul Național, unde o copilă a fost găsită fără suflare, la 6 noiembrie.

Ouăle și legumele, mai scumpe în octombrie. Prețurile de consum au crescut cu 0,6%

Prețurile de consum au crescut cu 0,6 % într-o lună. Cele mai mari scumpiri în octombrie, comparativ cu luna septembrie, au fost la ouăle de găină (8,0 %), legume (6,8 %), lapte și produse lactate (0,8 %), ulei vegetal (0,7 %). În schimb, fructele proaspete s-au ieftinit cu 1,1 %, transmite IPN. Potrivit Biroului Național de Statistică, de la începutul acestui an, inflația a ajuns la 5,6 %. În raport cu octombrie 2024, prețurile sunt cu 7% mai mari. Printre bunurile nealimentare, în octombrie s-au scumpit cărbunii (2,6 %), confecțiile (0,8 %), încălțămintea (0,7 %) și materialele de construcție (0,4 %). În ceea ce privește serviciile prestate populației, într-o lună au crescut prețurile...

R. Moldova va construi încă trei noi linii electrice care ne vor interconecta cu România și Ucraina

Republica Moldova va construi noi linii de interconectare energetică cu România și Ucraina, pentru a-și consolida independența energetică și a-și integra viitoarele capacități de energie regenerabilă în rețeaua europeană. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul reuniunii Parteneriatului pentru Cooperare Energetică Transatlantică (P-TEC), desfășurate recent la Atena, unde au participat oficiali din SUA și Europa.

Snooker în Republica Moldova. Andrei Ciobanu a devenit campion național

Finală cu suspans în campionatul de snooker al Republicii Moldova. Andrei Ciobanu l-a învins pe Ilie Chisleacov cu 4:2 în meciul decisiv și a cucerit al 6-lea său titlu național. Partida a fost echilibrată până la un moment dat, după 4 frame-uri scorul fiind egal, 2:2, însă pe final Ciobanu a fost mai bun, și-a dominat adversarul și și-a adjudecat victoria.

Centrul Municipal de Tineret Chișinău – spațiu sigur și prietenos pentru adolescenți

În Chișinău există cinci Centre pentru tineri, primul, cel din sectorul Ciocana, a fost deschis în 2019, urmat de ample investiții. Acesta se află pe strada Petru Zadnipru 3/2 și are circa 5.000 de beneficiari lunar. Pe teritoriul centrului a fost amenajat scuarul tinerilor, fiind instalat mobilier urban, un foișor, o scenă, mese pentru tenis, dar și un spațiu pentru activități în aer liber. Următorul centru a fost deschis în iunie 2022, în sectorul Buiucani, pe teritoriul Parcului „La Izvor”. Acesta se află în fosta clădire a stației pentru salvamari. A urmat sectorul Rîșcani, iulie 2022, centru aflat pe strada Miron...