Vlad Filat: Lista electorală PAS va fi făcută personal de Maia Sandu

Fostul premier Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), susține că lista electorală PAS pentru alegerile parlamentare va fi făcută personal de Maia Sandu. „Lucrul ăsta a fost spus direct conducerii partidului de către Maia Sandu”, spune Vlad Filat.

„Lista electorală, cu siguranță, va fi schimbată – va avea o altă imagine. Vom vedea acolo personaje pe care ei le consideră „notorii”: din presă, din ONG-uri, foști diplomați care se întorc „acasă” din diverse misiuni. Scopul este clar – să arate o altă față”, a declarat Vlad Filat.

Fostul premier mai susține că este nevoie de o altă filozofie de guvernare.

„Dar vedeți, dacă schimbi doar mobilierul și nu schimbi esența, nimic nu se schimbă cu adevărat. Noi avem nevoie de o altă filozofie de guvernare, nu doar de o rocadă între aceiași actori. Care-i diferența dacă unii dintre acești actori erau, să zicem, în USAID, și acum au revenit în guvern sau sunt trimiși în alte funcții? Rezultatul a rămas același.

Uitați-vă, vorbeam despre Alaiba – cu „creșterile” lui spectaculoase, care de fapt au fost descreșteri economice. Anul trecut: 0,1% creștere economică. Pentru anul ăsta, într-un scenariu optimist, cu tot cu ministrul nou care a fost șefa USAID Moldova prognoza este de 0,9%. Cea mai mică din regiune. (…) Avem nevoie să schimbăm esența guvernării nu doar actorii”, a mai spus Filat.

ULTIMA ORĂ

Victoria opoziției din Ungaria nu garantează o ruptură de politicile lui Orbán, scrie The Telegraph

Înfrângerea premierului ungar Viktor Orbán nu înseamnă automat o...

Elon Musk declară că Soros a preluat controlul asupra Ungariei

Fiul miliardarului George Soros, Alex, a salutat victoria partidului...

Victoria Furtună vine cu un apel în Joia Mare: Îndemn politicieni și cetățeni să întâmpinăm Paștele uniți

Liderul partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a lansat un...

Minut de reculegere în Parlamentul R. Moldova în memoria lui Mircea Lucescu

Parlamentul Republicii Moldova a păstrat un minut de reculegere...

După ce Donald Trump a anunțat armistițiul SUA–Iran, preţurile globale ale petrolului au scăzut puternic

Preţurile globale ale petrolului au scăzut puternic, iar pieţele...

ULTIMA ORĂ

(video) Cea mai caldă primire după o misiune istorică. Cum a fost aşteptată astronauta de pe Artemis II de căţeluşa ei

Primii astronauţi care s-au apropiat de Luna după mai bine de 50 de ani au ajuns în mijlocul familiilor. După 10 zile petrecute la...

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

(video) Cea mai caldă primire după o misiune istorică. Cum a fost aşteptată astronauta de pe Artemis II de căţeluşa ei

Primii astronauţi care s-au apropiat de Luna după mai bine de 50 de ani au ajuns în mijlocul familiilor. După 10 zile petrecute la sute de mii de kilometri de Pământ, bucuria revederii a fost fără margini. De cea mai zgomotoasă primire a avut parte Christina Koch, prima femeie astronaut care a participat la o misiune de survolare a Lunii. Imaginile în care este întâmpinată acasă de câinele...

O copilă de 15 ani a dispărut în capitală în ziua de Paște: Voluntarii, în căutarea minorei

O adolescentă de 15 ani, identificată drept Melisa Constantinov, este căutată după ce a dispărut pe 12 aprilie 2026, în sectorul Rîșcani al capitalei, zona Poșta Veche. Anunțul a fost făcut de către echipa de căutare „COD”, care solicită sprijinul cetățenilor.

O copilă de 15 ani a dispărut în capitală în ziua de Paște: Voluntarii, în căutarea minorei

O adolescentă de 15 ani, identificată drept Melisa Constantinov, este căutată după ce a dispărut pe 12 aprilie 2026, în sectorul Rîșcani al capitalei, zona Poșta Veche. Anunțul a fost făcut de către echipa de căutare „COD”, care solicită sprijinul cetățenilor.

Marți începe perioada electorală penru referendumul de la Coșnița

Pe 14 aprilie începe perioada electorală pentru referendumul din satul Coșnița, raionul Dubăsari. În aceeași zi va începe și depunerea documentelor pentru înregistrarea blocurilor electorale. Documentele pentru înregistrarea blocurilor electorale la referendum vor fi depuse până pe 12 mai, la sediul Comisiei Electorale Centrale (CEC) din Chișinău. Conform IPN, în zilele lucrătoare actele se vor elibera între orele 09:00 și 16:00. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Perioada...

Câștigătorul alegerilor parlamentare de la Budapesta: „Interesele Ungariei nu sunt la Moscova și nici la Washington”

Peter Magyar, liderul partidului Tisza, a lansat, a doua zi după ce a câștigat alegerile din Ungaria, un atac virulent la adresa fostului premier Viktor Orbán, denunțând propaganda de stat, corupția endemică și intimidarea populației. El a cerut convocarea imediată a noului Parlament și a promis reforme profunde, afirmând că Ungaria nu mai poate pierde vremea după ani în care, susține el, „țara a fost jefuită, trădată și ruinată”.

Platforma Booking își avertizează clienții: Date expuse într-un atac cibernetic

Site-ul pentru rezervări de cazare Booking.com a fost vizat de un atac cibernetic, în urma căruia „părți neautorizate” au obținut acces la numele, datele de cont și detaliile de rezervare ale unui număr nedezvăluit de persoane, potrivit The Guardian, scrie adevarul.ro.

Platforma Booking își avertizează clienții: Date expuse într-un atac cibernetic

Site-ul pentru rezervări de cazare Booking.com a fost vizat de un atac cibernetic, în urma căruia „părți neautorizate” au obținut acces la numele, datele de cont și detaliile de rezervare ale unui număr nedezvăluit de persoane, potrivit The Guardian, scrie adevarul.ro.