Andrei Spînu, despre discuțiile cu Dragalin: Am vrut să stimulez colaborarea între instituții

Fostul vicepremier Andrei Spînu a admis că a cerut, la începutul mandatului Veronicăi Dragalin, fosta procuror-șef a Procuraturii Anticorupție, să prioritizeze anchetele legate de construcțiile ilegale, domeniu aflat sub coordonarea Ministerului său.

„Am arătat deschiderea și am rugat să prioritizeze subiectele din domeniul construcțiilor ilegale, un sector prioritar pentru noi, din cauza riscurilor la care sunt expuși cetățenii”, a declarat Spînu, scrie omniapres.md.

El a precizat că nu a făcut nicio solicitare legată de dosare concrete sau de acțiuni specifice, ci doar a dorit să stimuleze colaborarea între instituții.

Întrebat dacă a sunat vreodată un procuror sau un judecător, Spînu a fost categoric: „Eu în viața mea nu am sunat un procuror sau un judecător.”

Anterior, fostul ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, neagă că i-ar fi scris fostei șefei de la Procuratura Anticorupție, Veronica Dragalin, mesajul „Tu ce, nu ai cu ce te ocupa?!”, în timpul perchezițiilor din dosarul Leova-Bumbăta.

„Este un fals. Eu cu doamna Dragalin am vorbit doar de cîteva ori și asta doar la începutul mandatului. Am spus și în cadrul emisiunii: eram foarte supărat pe CNA și pe Procuratura Anticorupție, pentru că dosarele legate de construcțiile ilegale nu se mișcau. Din păcate, nu s-au mișcat. Acesta era un domeniu de competență al Ministerului Infrastructurii. Noi trimiteam documente și probe, însă ni se spunea mereu că vor analiza, că vor face ceva, dar nu s-a întîmplat nimic. Cred că i-am mai scris un mesaj în legătură cu un articol. Cu doamna Dragalin, în general, nu am comunicat. Sper ca și dumneaei să confirme acest lucru sau să prezinte anumite probe”, a declarat Spînu.

ULTIMA ORĂ

Guvernul investește peste 15.5 milioane de lei în dezvoltarea comunei Negurenii Vechi

Cinci proiecte de infrastructură și dezvoltare locală, implementate prin...

Victoria Furtună: Este nevoie de o alternativă politică pregătită și profesionistă

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat inițiativa...

Grecia pregătește măsuri stricte privind plățile cash și evaziunea fiscală

Grecia va interzice plățile în numerar de peste 500...

VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale...

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

ULTIMA ORĂ

Motivul incredibil pentru care Andreea Bostanica a refuzat un rol într-un film de la Hollywood fără să stea pe gânduri

Prezentă în cadrul unei emisi, Andreea Bostanica a vorbit deschis despre un moment surprinzător din cariera sa: decizia de a refuza un rol într-un...

NEWS ALERT: Tragedie la Cahul: adolescent decedat după manipularea unei arme Glock

Un minor de 16 ani a decedat, iar un militar în termen de 18 ani a fost rănit, în urma unui incident produs marți...

Important

Motivul incredibil pentru care Andreea Bostanica a refuzat un rol într-un film de la Hollywood fără să stea pe gânduri

Prezentă în cadrul unei emisi, Andreea Bostanica a vorbit deschis despre un moment surprinzător din cariera sa: decizia de a refuza un rol într-un film de la Hollywood, în ciuda faptului că producătorii o doreau fără casting, scrie protv.ro.

Ultima oră! Tragedie într-o unitate militară din Cahul: Un băiat de 16 ani a murit, iar un militar a fost rănit în urma unui...

Poliția din Cahul a fost sesizată astăzi despre producerea unui incident pe teritoriul unei unități militare din municipiu. Potrivit informațiilor preliminare, din circumstanțe care urmeazǎ a fi stabilite, un militar prin contract, de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în timp ce se afla împreună cu un minor aflat în vizită la un alt militar în termen.

Poliția investighează un incident produs într-o unitate militară din Cahul, soldat cu un mort și un rănit

Un adolescent de 16 ani a murit, iar un militar în termen de 18 ani a fost rănit, după un incident produs duminică după-amiază pe teritoriul unei unități militare din municipiul Cahul. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un militar prin contract ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, iar în urma unei împușcături accidentale militarul în termen a fost transportat la spital. Minorul aflat la fața...

Incident grav într-o unitate militară din Cahul: Un minor de 16 ani și-a pierdut viața

Un minor de 16 ani a murit în urma unui incident produs pe teritoriul unei unități militare din municipiul Cahul. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, cazul a avut loc în jurul orei 13:30, după ce un militar prin contract, în vârstă de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în prezența mai multor persoane, inclusiv a unui minor aflat în vizită. În urma unei...

Mai mulți locuitori din capitală vor rămâne fără apă caldă menajeră: Vezi adresele și perioada vizată

Termoelectrica S.A. informează consumatorii din sectoarele Botanica, Centru și Rîșcani despre desfășurarea lucrărilor planificate de testare a rețelelor termice și reparații curente a utilajului termotehnic. Aceste intervenții sunt esențiale pentru asigurarea funcționării eficiente și sigure a sistemului centralizat de termoficare în sezonul rece 2026–2027.

NEWS ALERT: Tragedie la Cahul: adolescent decedat după manipularea unei arme Glock

Un minor de 16 ani a decedat, iar un militar în termen de 18 ani a fost rănit, în urma unui incident produs marți într-o unitate militară din municipiul Cahul. Potrivit informațiilor preliminare, un militar prin contract ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock. Poliția din Cahul a fost sesizată, în jurul orei 13:30, despre producerea unui incident pe teritoriul unei unități militare din municipiu. Conform datelor preliminare, un...

Ministerul Mediului: Resursele de apă sunt în scădere, dar situația de pe Nistru rămâne sub control

Scăderea debitului Nistrului și lipsa viiturilor de primăvară pun în pericol alimentarea cu apă, irigațiile și biodiversitatea acvatică din Republica Moldova, avertizează experții de mediu. Specialiștii susțin că hidrocentralele de pe fluviu, combinate cu schimbările climatice și seceta hidrologică, agravează dezechilibrul ecologic al uneia dintre cele mai importante surse de apă ale țării. Autoritățile afirmă însă că situația este monitorizată și îndeamnă populația la un consum responsabil de apă.