Vlad Filat: Astăzi abuzurile se ascund sub eticheta „reformelor”, iar gravele derapaje antidemocratice se numesc „integrare europeană”

Fostul premier Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), amintește că astăzi se împlinesc patru ani de când Maia Sandu a preluat puterea totală în Republica Moldova.

După Președinție, a urmat Parlamentul, apoi Guvernul, Procuratura, instanțele de judecată, organele anticorupție, serviciile de securitate, mass‑media — tot.

Tot ce ar fi trebuit să servească oamenilor a ajuns în mâinile unei singure persoane, sub promisiunile de „dreptate”, „ordine” și „viitor european”.

Dar oamenii nu au votat pentru slogane.

Oamenii au votat împotriva vechiului sistem, împotriva nedreptății, corupției, abuzurilor și aroganței.

Au crezut că mai rău decât atunci nu poate fi.

Însă Maia Sandu și PAS au demonstrat că se poate.

După patru ani este mai rău, într‑un fel mai perfid: pentru că astăzi abuzurile se ascund sub eticheta „reformelor”, iar gravele derapaje antidemocratice se numesc „integrare europeană”.

În acești patru ani, peste 250.000 de oameni au plecat din țară.
Satele s‑au golit, comunitățile au sărăcit, școlile și spitalele s‑au închis, iar bugetele locale abia mai supraviețuiesc.

Populația îmbătrânește, forța de muncă scade, economia a intrat în recesiune: PIB‑ul este în cădere liberă, investițiile au stagnat, deficitul comercial a devenit catastrofal.

Salariile reale pentru cetățeni au scăzut, inflația cumulată a depășit 70%, iar locurile de muncă decente s‑au împuținat.

În același timp, datoria publică a crescut cu zeci de miliarde, practic s‑a dublat.

Dar poate cea mai grea lovitură a fost dată justiției.

Sub pretextul „reformei”, instanțele și procuratura au fost supuse controlului politic.

Concursurile au devenit simple formalități, iar criteriul nu mai este competența, ci loialitatea.

Judecătorii incomozi au fost înlăturați, procurorii reduși la obediență, iar critica publică este tratată ca ostilitate.

Astăzi, justiția nu mai caută dreptatea, ci confirmarea voinței politice.

Ni s‑a promis că vom scăpa de oligarhi.

Dar, în loc de pluralism, am primit un cerc tot mai îngust de decidenți, care dețin monopolul asupra adevărului, al justiției și al discursului european, susține Vlad Filat.

Am schimbat un sistem vizibil cu unul invizibil — mai tăcut, dar la fel de concentrat.

Trebuie să înțelegem un adevăr simplu: Europa nu înseamnă slogane și drapele fluturate la mitinguri.

Europa înseamnă instituții care nu se înclină în fața nimănui, justiție care apără cetățeanul, economie care creează locuri de muncă aici, acasă, notează Vlad Filat.

Europa înseamnă încredere între stat și oameni, nu frică și tăcere.

Cel puțin așa o Uniune Europeană știam eu.

Astăzi, Republica Moldova nu este pe calea integrării europene, ci la o răscruce.

Și întrebarea nu mai este cine va veni la putere.

Întrebarea este dacă noi, ca societate, mai avem curajul să ne regăsim direcția — să muncim, să ne creștem copiii, să ne câștigăm traiul și să rămânem aici, acasă, în Republica Moldova.

Așa cum un profesor adevărat nu‑i învață pe copii pentru note, ci pentru ca ei să devină oameni, tot așa și noi ar trebui să ne întrebăm:

Suntem gata să ne ridicăm? Sau acceptăm ca frica și minciuna să devină normă?

Toamna se apropie.
Și toamna, ca întotdeauna, se face socoteala:
nu a voturilor, ci a consecințelor;
nu a campaniilor, ci a realității.

Și atunci va trebui să ne privim în ochi și să ne răspundem sincer:

Au meritat Maia Sandu și PAS încrederea și speranțele cu care au fost votați în 2020, 2021 și 2024?

Viitorul nu ne este scris, el depinde de alegerile pe care le facem astăzi!, mai susține Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM)

ULTIMA ORĂ

Victoria opoziției din Ungaria nu garantează o ruptură de politicile lui Orbán, scrie The Telegraph

Înfrângerea premierului ungar Viktor Orbán nu înseamnă automat o...

Elon Musk declară că Soros a preluat controlul asupra Ungariei

Fiul miliardarului George Soros, Alex, a salutat victoria partidului...

Victoria Furtună vine cu un apel în Joia Mare: Îndemn politicieni și cetățeni să întâmpinăm Paștele uniți

Liderul partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a lansat un...

Minut de reculegere în Parlamentul R. Moldova în memoria lui Mircea Lucescu

Parlamentul Republicii Moldova a păstrat un minut de reculegere...

După ce Donald Trump a anunțat armistițiul SUA–Iran, preţurile globale ale petrolului au scăzut puternic

Preţurile globale ale petrolului au scăzut puternic, iar pieţele...

ULTIMA ORĂ

„Un veac de culoare și lumină”, expoziție la Chișinău în memoria Eleonorei Romanescu, la 100 de ani de la naștere

„Un veac de culoare și lumină” este genericul unei expoziții organizate la Galeria „Constantin Brâncuși” din Chișinău, cu ocazia marcării a 100 de ani de...

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

„Un veac de culoare și lumină”, expoziție la Chișinău în memoria Eleonorei Romanescu, la 100 de ani de la naștere

„Un veac de culoare și lumină” este genericul unei expoziții organizate la Galeria „Constantin Brâncuși” din Chișinău, cu ocazia marcării a 100 de ani de la nașterea Eleonorei Romanescu, supranumită și „marea doamnă a șevaletului românesc”. Vizitatorii au o ocazie în plus să admire operele marii pictorițe.

(video) Cea mai caldă primire după o misiune istorică. Cum a fost aşteptată astronauta de pe Artemis II de căţeluşa ei

Primii astronauţi care s-au apropiat de Luna după mai bine de 50 de ani au ajuns în mijlocul familiilor. După 10 zile petrecute la sute de mii de kilometri de Pământ, bucuria revederii a fost fără margini. De cea mai zgomotoasă primire a avut parte Christina Koch, prima femeie astronaut care a participat la o misiune de survolare a Lunii. Imaginile în care este întâmpinată acasă de câinele...

O copilă de 15 ani a dispărut în capitală în ziua de Paște: Voluntarii, în căutarea minorei

O adolescentă de 15 ani, identificată drept Melisa Constantinov, este căutată după ce a dispărut pe 12 aprilie 2026, în sectorul Rîșcani al capitalei, zona Poșta Veche. Anunțul a fost făcut de către echipa de căutare „COD”, care solicită sprijinul cetățenilor.

O copilă de 15 ani a dispărut în capitală în ziua de Paște: Voluntarii, în căutarea minorei

O adolescentă de 15 ani, identificată drept Melisa Constantinov, este căutată după ce a dispărut pe 12 aprilie 2026, în sectorul Rîșcani al capitalei, zona Poșta Veche. Anunțul a fost făcut de către echipa de căutare „COD”, care solicită sprijinul cetățenilor.

Marți începe perioada electorală penru referendumul de la Coșnița

Pe 14 aprilie începe perioada electorală pentru referendumul din satul Coșnița, raionul Dubăsari. În aceeași zi va începe și depunerea documentelor pentru înregistrarea blocurilor electorale. Documentele pentru înregistrarea blocurilor electorale la referendum vor fi depuse până pe 12 mai, la sediul Comisiei Electorale Centrale (CEC) din Chișinău. Conform IPN, în zilele lucrătoare actele se vor elibera între orele 09:00 și 16:00. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Perioada...

Câștigătorul alegerilor parlamentare de la Budapesta: „Interesele Ungariei nu sunt la Moscova și nici la Washington”

Peter Magyar, liderul partidului Tisza, a lansat, a doua zi după ce a câștigat alegerile din Ungaria, un atac virulent la adresa fostului premier Viktor Orbán, denunțând propaganda de stat, corupția endemică și intimidarea populației. El a cerut convocarea imediată a noului Parlament și a promis reforme profunde, afirmând că Ungaria nu mai poate pierde vremea după ani în care, susține el, „țara a fost jefuită, trădată și ruinată”.

Platforma Booking își avertizează clienții: Date expuse într-un atac cibernetic

Site-ul pentru rezervări de cazare Booking.com a fost vizat de un atac cibernetic, în urma căruia „părți neautorizate” au obținut acces la numele, datele de cont și detaliile de rezervare ale unui număr nedezvăluit de persoane, potrivit The Guardian, scrie adevarul.ro.