VIDEO Renato Usatîi: „Recean mi-a spus personal să coordonez cu Ermak venirea trupei «Ruki Vverh». Asta chiar întrece orice limită!”

Toți artiștii pe care i-am invitat la concertele din cadrul Festivalului Absolvenților, dar care nu au fost lăsați să intre în Republica Moldova, au vize Schengen, călătoresc liber în SUA și nu figurează cu nicio restricție din partea serviciilor speciale moldovenești, a spus Renato Usatîi.

Potrivit acestuia, blocajul a fost impus de Dorin Recean, care a spus că trebuie să fie coordonată prezența solistului trupei „Ruki Vverh”, Serghei Jukov, cu șeful Aparatului Președinției Ucrainei.

Renato Usatîi a declarat că mai mulți oameni i-au spus că Dorin Recean este cel care blochează prezența unor artiști, motiv pentru care l-a contactat personal pe prim-ministru. Răspunsul lui Recean a fost surprinzător:

„Ruki Vverh nu vor intra în Moldova. Dacă vrei, discută cu Andrei Ermak, șeful Cancelariei lui Vladimir Zelenski. Dacă el spune da – atunci pot intra ei sau oricine altcineva”.

Liderul Partidului Nostru a calificat acțiunile guvernării, inclusiv atacurile de după concert, drept încercare de a obține cât mai multe voturi pentru PAS de la electoratul de dreapta.

„Imaginați-vă: să fiu eu prim-ministru, deputat sau membru al Guvernului și să trebuiască să cer permisiunea unui oficial din alt stat pentru ca un artist să poată cânta la Chișinău? Asta e prea mult. Regret că din cauza ambițiilor personale ale lui Dorin Recean, moldovenii nu au avut ocazia să-l vadă live pe Serghei Jukov și trupa «Ruki Vverh»”, a evidențiat Renato Usatîi.

Concertul trupei era programat pentru 14 iulie, în Piața Marii Adunări Naționale, în cadrul celui de-al doilea eveniment din seria Festivalului Absolvenților 2025. Organizatorii au fost informați în avans că Serghei Jukov nu va putea intra în țară. Concertul a avut loc pe 15 iulie, cu participarea artiștilor Kamelia Melnic, Ionel Istrati, Lume, Liusea Ciubotina și Leonid Agutin.

Serghei Jukov a transmis un mesaj video emoționant publicului din Moldova, iar Renato Usatîi a promis de pe scenă că „Ruki Vverh” vor ajunge totuși în Moldova – doar că la o dată ulterioară. În semn de susținere, zecile de mii de oameni din piață au aprins lanternele telefoanelor.

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună: Criza de la „Teleradio-Moldova” a început înaintea scandalului Eurovision

Victoria Furtună, liderul Partidului Moldova Mare, consideră că demisia...

Angela Merkel critică UE pentru că nu poartă dialog cu Rusia

Fostul cancelar german conservator Angela Merkel cere luni Uniunii...

ULTIMA ORĂ

Ploi de scurtă durată și maxime de până la +23 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de miercuri

Meteorologii prognozează pentru ziua de miercuri, 20 mai, ploi de scurtă durată, izolat cu descărcări electrice și maxime de până +23 de grade Celsius, informează...

Renato Usatîi, vicepreședintele Comisiei pentru securitate, propune măsuri noi de securitate în armată după tragedia de la Cahul: controale mai stricte și reguli clare...

În cadrul audierilor desfășurate pe platforma Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică privind incidentul produs la 10 mai 2026 în cadrul Brigăzii 3...

Important

Ploi de scurtă durată și maxime de până la +23 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de miercuri

Meteorologii prognozează pentru ziua de miercuri, 20 mai, ploi de scurtă durată, izolat cu descărcări electrice și maxime de până +23 de grade Celsius, informează MOLDPRES. Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, cerul va fi variabil pe &i...

Ploi de scurtă durată și maxime de până la +23 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de miercuri

Meteorologii prognozează pentru ziua de miercuri, 20 mai, ploi de scurtă durată, izolat cu descărcări electrice și maxime de până +23 de grade Celsius, informează MOLDPRES. Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, cerul va fi variabil pe &i...

Ploi de scurtă durată și maxime de până la +23 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de miercuri

Meteorologii prognozează pentru ziua de miercuri, 20 mai, ploi de scurtă durată, izolat cu descărcări electrice și maxime de până +23 de grade Celsius, informează MOLDPRES. Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, cerul va fi variabil pe &i...

Tragedie în SUA: Trei persoane ucise într-o moschee din San Diego

Un nou atac armat zguduie Statele Unite. Trei persoane au fost ucise într-o moschee din orașul San Diego, statul California, după ce doi adolescenți au deschis focul în incinta centrului islamic. Cei doi suspecți au fost găsiți morți la scurt timp după atac, în apropierea lăcașului de cult. Anchetatorii iau în calcul varianta unui suicid. Motivațiile atacatorilor sunt deocamdată necunoscute, dar poliția nu exclude versiunea unui atac islamofob.

Premieră în Europa: Un urs polar a fost depistat cu gripă aviară

La un urs polar mort din arhipelagul arctic Svalbard a fost depistată gripa aviară, acesta fiind primul caz în care virusul a fost identificat la această specie în Europa. Anunțul a fost făcut marți, 19 mai, de o agenție guvernamentală norvegiană, transmite G4media.ro. Institutul Veterinar Norvegian a transmis într-un comunicat că a detectat gripa aviară și la o morsă moartă din Svalbard, care se află aproximativ la jumătatea distanței dintre...

Traficul pe un tronson de pe bulevardul Dimitrie Cantemir, sistat parțial timp de o lună: Vezi perimetrul vizat pentru a evita zona

Poliția informează că, în perioada 20 mai – 21 iunie, va fi suspendat parțial traficul rutier pe bulevardul Dimitrie Cantemir, pe tronsonul până la sensul giratoriu din Piața Constantin Negruzzi.

Alunițele suspecte, un semnal de alarmă: Specialiștii avertizează asupra melanomului

Numărul cazurilor de cancer de piele este în continuă creștere în Republica Moldova. Peste 10.900 de moldoveni se află sub supravegherea medicilor, iar cea mai agresivă formă, melanomul, afectează aproape 1.300 de persoane. Specialiștii avertizează că soarele și solariile sunt principalii inamici și ne îndeamnă să verificăm orice modificare a alunițelor înainte de a fi prea târziu.