”Moldova Mare” a semnat un acord de colaborare cu partidul ”Svoboda” din Bulgaria

Partidul „Moldova Mare” și partidul „Svoboda” din Bulgaria au încheiat un acord bilateral de cooperare politică. Documentul a fost semnat de către liderul „Moldova Mare”, Victoria Furtună, și președintele „Svoboda”, Vladimir Simeonov.

Acordul prevede angajamentul părților pentru o colaborare strategică. Printre obiectivele principale se numără: apărarea identității naționale și a valorilor tradiționale; schimbul de bune practici; participarea comună în structuri politice europene cu orientare patriotică; organizarea și desfășurarea de proiecte comune în domeniul educației, culturii și sferei sociale, transmite actualitate.md.

„Ne unim forțele cu acele partide politice din Europa care apără suveranitatea, valorile spiritual și libertatea popoarelor, opunându-se presiunilor externe și curentului ideologic globalist”, a declarat Victoria Furtună în cadrul ceremoniei desfășurate la Chișinău.

„Considerăm că este o responsabilitate morală să susținem forțele politice care au curajul să spună adevărul, să apere valorile tradiționale și să lupte pentru libertatea propriilor țări. Alianța cu Moldova Mare este o alianță cu poporul Republicii Moldova, care merită un viitor independent”, a declarat Vladimir Simeonov.

Colaborarea dintre cele doua formațiuni politice va fi sprijinită și de Partidul Agrar Bulgar. Președintele acestuia, Peicho Kasrov, a fost prezent la semnarea acordului.

În cadrul întrevederii, liderii politici au convenit asupra unor prime inițiative comune. Printre acestea se numără promovarea schimburilor educaționale și de tineret, susținerea accelerării procedurii de obținere a cetățeniei bulgare, precum și încurajarea legăturilor directe dintre mediile de afaceri din Moldova și Bulgaria.

Vizita în Republica Moldova a fost prima pentru politicienii bulgari. În cadrul celor două zile petrecute în țara noastră, Vladimir Simeonov și Peicho Kasrov au vizitat raionul Taraclia și orașul Comrat, au participat la turneul de fotbal „Prietenia”, care a adunat pe stadionul „Victoria” din Chișinău echipe de tineret bulgare, găgăuze și moldovenești, iar ulterior au explorat faimoasele crame de la Cricova.

Liderii partidului „Svoboda” și ai Partidului Agrar Bulgar au sosit la Chișinău la invitația președintei partidului „Moldova Mare”, care a efectuat o vizită oficială în Bulgaria luna trecută. Potrivit Victoriei Furturnă, contactele reciproce cu partide apropiate ca viziune oferă o fundație solidă pentru apărarea drepturilor cetățenilor, consolidarea perspectivelor politice ale forțelor patriotice și promovarea echității în fața multiplelor provocări contemporane.

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună vine cu un apel în Joia Mare: Îndemn politicieni și cetățeni să întâmpinăm Paștele uniți

Liderul partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a lansat un...

Minut de reculegere în Parlamentul R. Moldova în memoria lui Mircea Lucescu

Parlamentul Republicii Moldova a păstrat un minut de reculegere...

După ce Donald Trump a anunțat armistițiul SUA–Iran, preţurile globale ale petrolului au scăzut puternic

Preţurile globale ale petrolului au scăzut puternic, iar pieţele...

EXCEL invită elevii din Moldova la un eveniment gratuit despre tehnologie și business digital

Centrul educațional EXCEL organizează, în perioada 27–29 aprilie 2026,...

Victor Slivinschi, om de afaceri: Activitatea noastră este una foarte responsabilă

Omul de afaceri Victor Slivinschi, fondator al companiei TURBOENERGY...

ULTIMA ORĂ

Pastorala Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove: „Învierea Domnului este temelia credinței noastre”

„Învierea Domnului este temelia credinței noastre. Ea ne arată că iubirea este mai puternică decât ura, că lumina biruie întunericul și că viața în Hristos...

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

Pastorala Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove: „Învierea Domnului este temelia credinței noastre”

„Învierea Domnului este temelia credinței noastre. Ea ne arată că iubirea este mai puternică decât ura, că lumina biruie întunericul și că viața în Hristos este mai tare decât moartea”, este menționat în Pastorala Îna...

Pastorala la Învierea Domnului a Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor: „Fie ca bucuria Învierii Domnului să aducă pace...

Creștinii ortodocși sărbătoresc duminică, 12 aprilie, Sfintele Paști, considerată cea mai mare sărbătoare a creștinătății, care semnifică Învierea Domnului. „Fie ca bucuria Învierii Domnului să aducă pace în familiile tuturor, sănătate ce...

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în Republica Moldova

Lumina Sfântă, care s-a aprins în după-amiaza zilei de astăzi în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, a ajuns și în Republica Moldova. Focul Haric a fost adus de două delegații: cea a Mitropoliei Moldovei și cea a Mitropoliei Basara...

O femeie și un copil, loviți de un automobil în timp ce traversau strada regulamentar: Șoferul, reținut

O femeie de 35 de ani și fiica sa de 7 ani au ajuns la spital, după ce au fost lovite de un automobil în timp ce traversau regulamentar strada, pe o trecere de pietoni de pe bulevardul Grigore Vieru din capitală. Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de sâmbătă.

Petrocub Hîncești a zdrobit echipa Zimbru Chișinău și se îndreaptă spre un nou titlu de campioană a Republicii Moldova

Petrocub Hîncești și-a consolidat poziția de lider în clasamentul primei divizii valorice a fotbalului moldovenesc. Echipa antrenată de Șota Maharadze a învins fără drept de apel formația Zimbru Chișinău. Petrocub s-a impus pe teren propriu cu scorul de 3-0 în derby-ul etapei a 5-a a fazei a doua a campionatului.