Irina Vlah: Dacă PAS rămâne la putere, aceasta va fi o amenințare reală la adresa Moldovei ca stat. De aceea, am decis să ne unim

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul Republican „Inima Moldovei”, Partidul „Viitorul Moldovei” și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova au decis să-și unească forțele și să constituie un bloc pentru alegerile parlamentare din această toamnă.

Irina Vlah, liderul “Inima Moldovei”, în cadrul briefingului comun cu Igor Dodon, Vasile Tarlev și Vladimir Voronin, a declarat: “este important ca toți să înțeleagă de ce creăm un bloc electoral. Consecințele guvernării PAS sunt mai grave decât o catastrofă naturală”.

Potrivit spuselor sale, “în 4 ani, țara a pierdut peste 300 de mii de oameni; investitorii pleacă din țară; fiecare a treia casă din sate este pustie. Doar în 2024, 31 de mii de fermieri au rămas fără muncă. Dacă PAS rămâne la putere, aceasta va fi o amenințare reală la adresa Moldovei ca stat. De aceea, noi, liderii a patru partide de opoziție, am decis să ne unim. Aceasta este singura cale care va opri distrugerea și va salva Moldova”.

“Lupta va fi foarte dificilă. CEC și Curtea Constituțională sunt complet sub controlul PAS. Cei “galbeni” controlează poliția, SIS, ministerele, procuratura. Practic, noi nu concurăm cu partidul de la putere. Ne luptăm cu o grupare politică criminală care a acaparat statul.

Dar vreau să asigur cetățenii: PAS va pierde alegerile parlamentare. Știm că pregătesc falsificări masive în diasporă. Dar minciuna lor nu va trece. Avem soluții și vom proteja votul fiecărui alegător!

Singura șansă pentru regimul “galben” de a se menține la putere este să găsească un aliat în rândul opoziției. Partidul INIMA MOLDOVEI și participanții la viitorul Bloc au adoptat o poziție clară: în viitorul Parlament, nu vom face nicio coaliție cu PAS. Mă adresez tuturor partidelor de opoziție. Asumați-vă aceeași obligațiune. Demonstrați susținătorilor voștri că nu jucați dublu. Poporul nu va ierta trădarea nimănui”, a mai declarat politiciana.

Irina Vlah a menționat că, înlăturarea PAS de la putere este o sarcină importantă a alegerilor viitoare.

“Misiunea Blocului nostru nu se încheie aici. Mergem în Parlament pentru a ne asuma responsabilitatea pentru guvernarea țării. Să formăm o majoritate guvernamentală, să aprobăm un nou guvern care să oprească distrugerea și să refacă Moldova – aceasta așteaptă poporul Moldovei de la noi. Astăzi a început numărătoarea inversă pentru regimul PAS.

Majoritatea cetățenilor sunt alături de noi și pe 28 septembrie vom întoarce Moldova poporului”, a conchis liderul politic.

ULTIMA ORĂ

Kremlinul reacționează la cele cinci condiții impuse de europeni pentru încheierea războiului din Ucraina

Kremlinul a respins luni recentele propuneri venite din partea...

Universități importante din România și Moldova cer de la viitorul Guvern 15% din buget pentru educație

Cele unsprezece universități membre ale Consorțiului Universitaria, care reunesc...

Ucraina dezvoltă sisteme autonome de interceptare a dronelor Shahed, cu automatizare de până la 95%

Ministrul ucrainean al transformării digitale, Mihailo Fedorov, a anunțat...

VIDEO | Vasile Costiuc susține că deține dovezi privind scheme de intermediari în recrutarea muncitorilor din Asia

Liderul partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, acuză existența unor...

ULTIMA ORĂ

Bărbatul care și-a schimbat numele în Isus Hristos a murit din cauza băuturii

Bărbatul din Rusia devenit cunoscut deoarece și-a schimbat numele în Isus Hristos a murit din cauza băuturii, potrivit Nexta. El avea 46 de ani și...

Proiectul Partidului Nostru privind digitalizarea proceselor electorale, blocat în Parlament de către PAS. Alexandr Berlinschii acuză majoritatea de rea-voință

Deputatul Alexandr Berlinschii denunță blocarea intenționată de către majoritatea parlamentară a proiectului de hotărâre, inițiat de Partidul Nostru, privind crearea unui Grup de lucru...

Important

Bărbatul care și-a schimbat numele în Isus Hristos a murit din cauza băuturii

Bărbatul din Rusia devenit cunoscut deoarece și-a schimbat numele în Isus Hristos a murit din cauza băuturii, potrivit Nexta. El avea 46 de ani și locuia în regiunea rusă Tatarstan. Trupul lui a fost găsit în apartament după ce vecinii s-au plâns de un miros neplăcut. Se pare că bărbatul abuza de alcool și nu a putut fi contactat pentru o perioadă lungă de timp, susține sursa menționată. Anterior, el și-a...

Bulgaria va înceta să mai furnizeze arme Ucrainei, anunță guvernul lui Rumen Radev

Noul guvern al Bulgariei condus de premierul naționalist Rumen Radev a anunțat încetarea furnizării de armament Ucrainei. Decizia guvernului bulgar periclitează eforturile Uniunii Europene în sprijinirea Kievului în combaterea invaziei ruse, potrivit Bloomberg. În conferința de presă de la Sofia, ministrul bulgar al Apărării din Bulgaria, Dimitar Stoyanov, le-a spus reporterilor că „Ucraina are mai degrabă nevoie de personal decât de arme suplimentare”. Ulterior, ministrul care s-a aliniat cu poziția premierului Rumen Radev, ...

Indignare în Franța după moartea unei fetițe de 11 ani ucisă de un pedofil eliberat din pușcărie. Ministrul Justiției cere verificarea a 70.000 de...

Ministrul Justiției din Franța a solicitat procurorilor să revizuiască aproximativ 70.000 de dosare privind violențe asupra minorilor aflate deja în lucru, pe fondul indignării publice stârnite de moartea unei fetițe de 11 ani, dispărute dintr-o localitate din sud-vestul țăriThe post Indignare în Franța după moartea unei fetițe de 11 ani ucisă de un pedofil eliberat din pușcărie. Ministrul Justiției cere verificarea a 70.000 de dosare first appeared on Nexta.ro.

Spania se pregăteşte pentru un nou record turistic, în timp ce protestele împotriva supraturismului se intensifică

Tensiunile generate de supraturism ar putea atinge un nou nivel în Spania, în condiţiile în care reprezentanţii industriei turistice avertizează că ţara ar putea înregistra un nou record de vizitatori în această vară.The post Spania se pregăteşte pentru un nou record turistic, în timp ce protestele împotriva supraturismului se intensifică first appeared on Nexta.ro.

Bolt începe testele primului serviciu de Robotaxi în Europa cu mașini Stellantis

Grupul Stellantis a semnat un acord pentru producția de mașini fără șofer cu compania Bolt, după ce anunțase un parteneriat similar cu Uber. Cele două companii vor folosi echipamente Pony.ai, unul dintre producătorii de sisteme de asistență pentru vehicule autonome.The post Bolt începe testele primului serviciu de Robotaxi în Europa cu mașini Stellantis first appeared on Nexta.ro.

Bolt începe testele primului serviciu de Robotaxi în Europa cu mașini Stellantis

Grupul Stellantis a semnat un acord pentru producția de mașini fără șofer cu compania Bolt, după ce anunțase un parteneriat similar cu Uber. Cele două companii vor folosi echipamente Pony.ai, unul dintre producătorii de sisteme de asistență pentru vehicule autonome.The post Bolt începe testele primului serviciu de Robotaxi în Europa cu mașini Stellantis first appeared on Nexta.ro.

Primark deschide cu o premieră nou magazin în România

Primark anunță deschiderea primului său magazin din Craiova, cea de-a cincea locație a retailerului.The post Primark deschide cu o premieră nou magazin în România first appeared on Nexta.ro.