DOC: Partidul „Moldova Mare” cere anchetă penală împotriva șefului Poliției, Viorel Cernăuțeanu

Partidul „Moldova Mare”, condus de fostul procuror anticorupție Victoria Furtună, a transmis un demers oficial către Procuratura Generală, în care cere deschiderea unei anchete penale împotriva șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, transmite Omniapres.md.

Formațiunea îl acuză de implicare în acțiuni de intimidare a sistemului judecătoresc și de fabricare a unor dosare disciplinare. Potrivit sesizării, ar exista suspiciuni că au fost exercitate presiuni asupra unor magistrați pentru a obține decizii favorabile poliției, iar în documente oficiale ar fi fost introduse informații false cu scopul de a compromite judecători independenți.

În sesizare mai sunt vizați Sergiu Caraman, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, membrul CSM Ion Guzun, șeful Direcției Juridice al IPG, Denis Meleca și adjunctul său, Sergiu Țurcanu.

„Independența justiției nu este negociabilă. Solicităm o anchetă rapidă și transparentă în legătură cu posibilele abuzuri comise de conducerea Poliției”, a declarat Victoria Furtună.

În sesizare este invocată încălcarea mai multor articole din Codul Penal, inclusiv abuzul de serviciu, excesul de putere și falsul în acte publice.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

VIDEO | Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, în vizită la Chișinău, pe 29 mai

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va veni la...

ULTIMA ORĂ

Cupa Mondială: SUA, Mexic şi Canada anunţă măsuri de sănătate publică privind călătoriile, în contextul epidemiei de Ebola

Statele Unite, Mexic şi Canada au anunţat joi măsuri coordonate de sănătate publică privind călătoriile pentru persoanele care sosesc din regiunile africane expuse celui mai...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Cupa Mondială: SUA, Mexic şi Canada anunţă măsuri de sănătate publică privind călătoriile, în contextul epidemiei de Ebola

Statele Unite, Mexic şi Canada au anunţat joi măsuri coordonate de sănătate publică privind călătoriile pentru persoanele care sosesc din regiunile africane expuse celui mai mare risc de infectare cu Ebola. Autorităţile din cele trei ţări au emis o declaraţie comună, în scopul de a proteja cetăţenii şi vizitatorii pe durata Cupei Mondiale de fotbal, relatează Reuters.The post Cupa Mondială: SUA, Mexic şi Canada anunţă măsuri de sănătate publică...

Conducerea Wizz Air: Nu există probleme de aprovizionare cu combustibil. Aproximativ 70% din necesarul pentru vară este acoperit

Compania aeriană low-cost Wizz Air precizează că nu înregistrează probleme structurale de aprovizionare cu combustibil în reţeaua sa din Europa, având asigurat aproximativ 70% din necesarul de combustibil pentru sezonul de vară, la un preţ de aproximativ 720 USD pe tonă metrică.The post Conducerea Wizz Air: Nu există probleme de aprovizionare cu combustibil. Aproximativ 70% din necesarul pentru vară este acoperit first appeared on Nexta.ro.

Midia Marine Terminal: A fost extrasă peste jumătate din cantitatea estimată de lichide de la bordul remorcherului scufundat / Specialiştii susţin că nu există...

Reprezentanţii Midia Marine Terminal au anunţat, joi, că a fost extrasă peste jumătate din cantitatea estimată de lichide de la bordul remorcherului scufundat în luna martie, eveniment în urma căruia doi marinari au murit şi alţi trei sunt daţi dispăruţi. De asemenea, specialiştii susţin că nu există o metodă sigură pentru accesul şi intervenţia în interiorul epavei, în condiţii care să permită operaţiuni de căutare şi recuperare a marinarilor...

„Sper să scoată calul cabrat”. Critici dure pentru Ferrari de la un fost președinte al companiei, după lansarea modelului electric Luce

Ferrari a primit o lovitură neașteptată, după ce a lansat prima sa mașină electrică: a pierdut mai bine de 4 miliarde de euro în doar 24 de ore pe bursă. Principala critică este legată de aspect, unul care se îndepărtează de la imaginea consacrată.The post „Sper să scoată calul cabrat”. Critici dure pentru Ferrari de la un fost președinte al companiei, după lansarea modelului electric Luce first appeared on...