Scandal diplomatic la Chișinău: Politicieni europeni și americani, expulzați din Moldova înaintea conferinței MEGA 2025

Republica Moldova riscă să genereze un scandal diplomatic internațional, după ce mai mulți politicieni de rang înalt din Europa și SUA, care veneau să participe la conferința internațională „Make Europe Great Again” (MEGA), au fost opriți la frontieră și întorși din drum de autoritățile moldovene.Printre cei expulzați se numără europarlamentarul ceh Ondřej Dostál, căruia i-a fost confiscat pașaportul diplomatic și i s-a comunicat că documentul îi va fi returnat abia după aterizarea în București. Conform organizatorilor, acesta a fost declarat persona non grata, fără a primi o justificare detaliată.În aceeași zi, și Dimos Thanasoulas, purtătorul de cuvânt al partidului suveranist grec NIKI, a fost refuzat la intrarea în Moldova, tot fără explicații clare din partea autorităților.Organizatorii conferinței denunță acțiunile Chișinăului drept „un act politic deliberat de cenzură și umilire a unui oficial european ales” și cer intervenția Parlamentului European, a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE). Aceștia solicită explicații oficiale și condamnă gestul autorităților drept un atac la libertatea de exprimare și o încălcare gravă a principiilor democratice.Totodată, Brian Brown, un susținător al președintelui american Donald Trump, activist conservator și președinte al Congresului Mondial al Familiilor, a fost reținut și interogat pe Aeroportul Internațional Chișinău, apoi întors din drum în baza unei alerte active în lista națională de supraveghere. Brown a calificat refuzul ca fiind „o acțiune nedemocratică, incompatibilă cu aspirațiile europene ale Moldovei”.

„Mă uimește că o țară care aspiră la integrare europeană suprimă libertatea de exprimare în asemenea mod. Dacă sunt interzis doar pentru că sunt conservator, înseamnă că în Moldova devine periculos să ai o opinie diferită”, a spus Brown într-un mesaj video.

Organizatorii subliniază că aceste incidente semnalează o „transformare periculoasă a Moldovei: de la un stat aspirant la UE, la unul care controlează ideile cu instrumente autoritare”.Conferința „MEGA 2025”, aflată la cea de-a patra ediție, are loc în perioada 28–29 iulie, la Radisson Blu Leogrand Hotel din Chișinău. Tema din acest an este: „Moldova între Est și Vest – o dilemă nerezolvată”, în contextul alegerilor parlamentare din toamna acestui an. Evenimentul reunește politicieni, intelectuali și analiști conservatori din mai multe țări europene.Până la această oră, autoritățile moldovene nu au oferit o poziție oficială detaliată privind incidentele de la frontieră.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Dronele căzute în Letonia provoacă demisia prim-ministrei Evika Silina și prăbușirea guvernului de la Riga

Coaliția de guvernare de la Riga s-a destrămat după demiterea ministrului Apărării Andris Spruds, ca urmare a incidentului de securitate ce a avut loc...

VIDEO | Igor Dodon a cerut audierea ministrului Economiei:  300 mii de migranți – risc pentru securitatea națională a Moldovei

Igor Dodon, liderul fracțiunii socialiștilor din Parlament, afirmă că 300 mii de migranți e un risc pentru securitatea națională a Moldovei. În context, deputatul a cerut...

Important

Drona a dispărut de pe radar în apropierea localității Mingir

Ministerul Apărării informează că în rezultatul atacului masiv al...

Dronele căzute în Letonia provoacă demisia prim-ministrei Evika Silina și prăbușirea guvernului de la Riga

Coaliția de guvernare de la Riga s-a destrămat după demiterea ministrului Apărării Andris Spruds, ca urmare a incidentului de securitate ce a avut loc în urmă cu o săptămână, scrie Reuters, la care face referire Hotnews.

Igor Grosu, despre fondul „Împreună”, lansat de transnistreni: Dacă Sheriff ar întoarce toți banii furați…

Igor Grosu a calificat drept o „fumigenă mediatică” crearea fondului „Vmeste” („Împreună”), lansat de administrația separatistă de la Tiraspol. Șeful Legislativului a comentat donația de 100 de milioane de ruble transnistrene, făcută de holdingul Sheriff a lui Victor Gușan. Întrebat dacă inițiativa reprezintă un răspuns la fondul de convergență creat de Chișinău pentru reintegrarea graduală a țării, Grosu a declarat că „undeva da, noi facem fondul nostru”, transmite BANI.MD. „Dacă această...

VOX POPULI: Cât de informați sunt și ce cunosc moldovenii despre HANTAVIRUS

Recent, un focar de hantavirus a fost depistat pe o navă de croazieră, virusul fiind transmis la om prin contactul cu secrețiile rozătoarelor infectate. Deși acest virus nu este nou, apariția lui a stârnit imediat un val de îngrijorare printre moldoveni. Teama ca situația să nu se repete la fel ca în cazul pandemiei de COVID-19 este sentimentul dominant printre locuitorii Capitalei. Oamenii se declară deranjați și speriați de posibilitatea...

Un nou bazin olimpic în R. Moldova: Federația Europeană de Natație, deschisă să susțină investiția

Federația Europeană de Natație este dispusă să contribuie parțial la finanțarea construcției unui nou bazin olimpic, de 50 de metri, în Republica Moldova. Subiectul a fost abordat în cadrul discuțiilor de la Ministerul Educației și Cercetării cu președintele Federației, Antonio Silva, aflat în prima sa vizită oficială în Republica Moldova.

Un nou bazin olimpic în R. Moldova: Federația Europeană de Natație, deschisă să susțină investiția

Federația Europeană de Natație este dispusă să contribuie parțial la finanțarea construcției unui nou bazin olimpic, de 50 de metri, în Republica Moldova. Subiectul a fost abordat în cadrul discuțiilor de la Ministerul Educației și Cercetării cu președintele Federației, Antonio Silva, aflat în prima sa vizită oficială în Republica Moldova.

Peste 300 de branduri din industria alimentară din șase state participă la Expoziția HORECA EXPO 2026

Peste 300 de branduri din industria alimentară și servicii conexe participă la cea de-a XXX-a ediții a expoziției internaționale specializate HORECA EXPO 2026, inaugurată astăzi la Centrul internațional „Moldexpo”, transmite MOLDPRES. Evenimentul reunește...

Fosta viceprimară a capitalei îl denunță pe Ion Ceban la CNA: „Se pregătește și cererea către instanța de judecată”

Irina Gutnic, demisă recent din funcția de viceprimar al Chișinăului, contestă legalitatea dispoziției semnate de primarul capitalei, Ion Ceban, și a depus, pe 14 mai, un denunț la Centrul Național Anticorupție (CNA), acuzându-l pe fostul său șef de „abuz de putere”.