Andrei Năstase: E limpede că nu s-au așteptat la un asemenea moment, când revenirea în prim-plan a lui Plahotniuc le încurcă toate planurile. Această bâlbâială instituțională ne apropie periculos de un eșec în dosar

Andrei Năstase, fost ministru al Afacerilor Interne, insistă pe ideea unui procuror general ales de popor și, de Ziua Constituției, spune că legea supremă trebuie revizuită, lucru pe care se angajează public să îl facă.

„Vă felicit cordial cu prilejul zilei Constituției pe care trebuie să o revizuim, să responsabilizăm decidenții, instituțiile și să le punem în slujba constituției, legilor și a poporului. Mă angajez public să inițiez demersurile legale de revizuire a constituției. Pentru că este inadmisibil ca despre reținerea lui Plahotniuc în Grecia, procurorul general interimar actual să afle mai întâi de pe Facebook. Iar despre pretinsa cerere prin care inculpatul solicită să fie adus în Republica Moldova, același interimar să afle de la avocați. Și să nu răspundă pentru asta”, a declarat el.

Politicianul a spus că, această situație arată cât de nepregătite și luate prin surprindere au fost instituțiile statului și actualii guvernanți – cei care, timp de șase ani, au susținut că îl caută pe omul de la care au „deoligarhizat” țara, doar pentru a o captura în interes propriu.

„Nici tăcerea lor nu mai miră. E limpede că nu s-au așteptat la un asemenea moment, cu atât mai mult în plină pre-campanie electorală, când revenirea în prim-plan a lui Plahotniuc le încurcă toate planurile. Această bâlbâială instituțională ne apropie periculos de un eșec în acest dosar. Iar un asemenea deznodământ ar fi inexplicabil în fața alegătorilor, care timp de ani de zile au fost hrăniți cu promisiuni privind aducerea în fața justiției a principalului simbol al „statului capturat”.

În alte țări, la această oră s-ar fi cerut demisii. Sau ele ar fi fost deja acceptate.

Nu și la noi. Deocamdată!”, a mai menționat potențialul candidat independent pentru Parlament.

ULTIMA ORĂ

Oleg Ozerov: Presiunile Chișinăului asupra Transnistriei intensifică tensiunile

Presiunile exercitate de autoritățile de la Chișinău asupra regiunii...

VIDEO | Elena Drăgălin: „Condamnarea lui Plahotniuc nu înseamnă instaurarea statului de drept”

Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc nu echivalează cu sfârșitul corupției...

EXCEL lansează „Moldova International Innovation Challenge” în parteneriat cu EU Business School

Centrul educațional EXCEL organizează, în perioada 28–29 aprilie 2026,...

Datoria de stat a Republica Moldova a ajuns la 142,6 miliarde de lei

Datoria de stat a Republicii Moldova a continuat să...

Iahtul unui oligarh rus a traversat fără probleme Strâmtoarea Ormuz

Un megayacht, probabil aparținând oligarhului rus Aleksei Mordașov, a...

ULTIMA ORĂ

VIDEO // Spectacol de amploare: Opera Națională Chineză prezintă „Turandot” la Chișinău

Opera Națională Chineză aduce, în premieră absolută pentru Republica Moldova, capodopera lirică „Turandot” de Giacomo Puccini, într-un spectacol programat pe 12 iunie, la Arena Chișinău. Producția...

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme ale Băncii de Economii SA în procesul recuperării creditelor și găsirea unor așa-ziși „țapi ispășitori” Bloggerul...

Important

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

VIDEO // Spectacol de amploare: Opera Națională Chineză prezintă „Turandot” la Chișinău

Opera Națională Chineză aduce, în premieră absolută pentru Republica Moldova, capodopera lirică „Turandot” de Giacomo Puccini, într-un spectacol programat pe 12 iunie, la Arena Chișinău. Producția reunește peste 200 de artiști de talie inte...

(live) „Țara geme de probleme, PAS e pus pe scheme”: MAN, cu flashmob în fața Parlamentului

Reprezentanții Partidului Politic Mișcarea Alternativa Națională (MAN) organizează un nou flashmob cu genericul „Coridorul rușinii”, în fața Parlamentului Republicii Moldova.

Donald Trump și Vladimir Putin, discuție telefonică de peste o oră. Liderul rus a propus un armistițiu în Ucraina de Ziua Victoriei

Donald Trump și Vladimir Putin au avut o convorbire telefonică de o oră și jumătate, a declarat consilierul de la Kremlin, Iuri Ușakov, pe 29 aprilie, potrivit presei de stat ruse, relatează Kyiv Independent, citat de digi24.ro.

Dorin Junghietu a discutat cu oficiali din SUA și UE despre investiții în infrastructura energetică a Republicii Moldova

Republica Moldova își consolidează poziția pe harta energetică regională prin participarea la masa rotundă „Avansarea coridoarelor energetice în regiunea celor Trei Mări”. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a reprezentat țara la acest eveniment d...

Dorin Junghietu a discutat cu oficiali din SUA și UE despre investiții în infrastructura energetică a Republicii Moldova

Republica Moldova își consolidează poziția pe harta energetică regională prin participarea la masa rotundă „Avansarea coridoarelor energetice în regiunea celor Trei Mări”. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a reprezentat țara la acest eveniment d...

FOTO Vești bune pentru părinți! Grădinița nr. 4 din Hîncești deschide prima grupă de creșă

În cadrul Grădiniței nr. 4 din Hîncești a fost deschisă prima grupă de creșă din localitate. Instituția este frecventată în prezent de peste 230 de copii, iar noua grupă are o capacitate de 20 de locuri și va primi micuți cu vârste cuprinse între 1,6 și 3 ani. Aceasta le va oferi un mediu sigur, incluziv și adaptat dezvoltării timpurii. „Deschiderea primei grupe de creșă din Hîncești este un exemplu...

Capitolul de mediu este printre cele mai costisitoare în negocierile de aderare la UE. Ministrul Mediului: „Fără sprijinul UE, reformele de mediu ar dura...

Capitolul de negociere privind mediul este unul dintre cele mai complexe în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, din cauza investițiilor majore necesare în infrastructura de apă și canalizare. Declarația a fost făcută ieri de ministrul...