Pe 27 iulie, într-un cadru atipic – domeniul scoțian Turnberry deținut de Donald Trump – președintele american și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au anunțat un compromis comercial între SUA și Uniunea Europeană.
Deși cei doi lideri au prezentat o serie de cifre impresionante și promisiuni ambițioase privind tarife vamale, energie și investiții, lipsa unui document oficial și clarificările insuficiente lasă loc multor întrebări. Printre cele mai controversate angajamente se numără estimarea potrivit căreia UE ar urma să importe energie din SUA în valoare de 750 de miliarde de dolari în următorii trei ani – de peste trei ori mai mult decât nivelul actual.
În spatele declarațiilor spectaculoase se ascund numeroase zone de umbră care pun sub semnul întrebării fezabilitatea și durabilitatea acestui acord – unul care, juridic, încă nu există, scrie Le Monde
Tarife vamale: zonele neclare lăsate de acordul dintre Ursula von der Leyen și Donald Trump
Cei doi lideri au prezentat numeroase cifre în cadrul conferințelor de presă în care au anunțat, duminică, 27 iulie, un compromis comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite. Totuși, unele aspecte urmează să fie clarificate în cadrul unor noi sesiuni de negocieri. Altele par practic imposibil de atins.
Donald Trump și-a primit oaspeții la reședința sa din Turnberry, Scoția, duminică, 27 iulie, fără niciun dosar scris, spre deosebire de delegația europeană, ai cărei membri aveau fiecare la ei documente gata de consultare. Odată ce înțelegerea a fost parafată, președintele american a prezentat presei o simplă foaie volantă, cu înscrisuri în caractere mari, pe care apoi a împăturit-o în patru și a băgat-o în buzunarul interior al sacoului. Nicio urmă scrisă a acestui aranjament nu a fost pusă la dispoziția jurnaliștilor sau a publicului larg.
Parametrii principali au fost anunțați verbal de cei doi lideri: majoritatea exporturilor europene către Statele Unite vor fi taxate cu 15%, cu câteva excepții; în paralel, europenii afirmă că vor să cumpere cantități uriașe de produse energetice americane și să investească sute de miliarde de dolari în Statele Unite.
Această modalitate de acțiune este în conformitate cu practica stabilită de Donald Trump. Niciunul dintre „acordurile” încheiate cu surle și trâmbițe de fostul om de afaceri american cu țări terțe – printre care Regatul Unit și Japonia – nu s-a materializat juridic până în prezent. De cele mai multe ori, trebuie să ne mulțumim cu promisiuni făcute cu voce tare, departe de formele obișnuite ale unui acord comercial.
Prima etapă pentru europeni și americani este, așadar, redactarea în scris a elementelor convenite în jurul unei mese rotunde în Scoția. Potrivit Comisiei Europene, publicarea ar trebui să aibă loc până la 1 august, termenul limită stabilit de Donald Trump pentru a duce la capăt marele său târg mondial. Această viitoare declarație comună, care ar putea avea două sau trei pagini, nu va fi nici ea obligatorie din punct de vedere juridic.
„Multe subiecte rămân deschise”
Pe scurt, negocierile nu sunt încheiate definitiv. „Multe subiecte rămân deschise”, relatează un diplomat. Un exemplu: lista produselor care ar urma să fie scutite de taxele vamale impuse de Donald Trump. Dincolo de avioane și piesele lor de schimb, președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a menționat „anumite substanțe chimice”, „anumite medicamente generice” sau „anumite produse agricole”, fără a oferi, de fiecare dată, mai multe detalii. Delegația americană nu a fost mai explicită.
Soarta produselor farmaceutice și a semiconductorilor este, de asemenea, în joc. Administrația americană desfășoară anchete privind importurile din aceste două sectoare strategice. În așteptarea rezultatelor, tranzacțiile nu trebuie să fie supraimpozitate. Dar după aceea? Europenii afirmă că au obținut asigurarea că taxele vamale („tariffs”) nu vor depăși pragul de 15%. „Acest punct a fost clar stabilit de președinta von der Leyen”, a declarat comisarul pentru comerț, Maroš Šefčovič, în fața jurnaliștilor.
Industria farmaceutică rămâne însă un domeniu extrem de sensibil în ochii lui Donald Trump. La începutul lunii iulie, acesta a lăsat să planeze amenințarea unor taxe de până la 200% pentru medicamente. Este el dispus să facă o concesie durabilă pentru europeni?
În ceea ce privește băuturile alcoolice, ultimele decizii se lasă așteptate. În stadiul actual al discuțiilor, spirtoasele par a avea șanse mai mari decât vinurile să intre pe lista produselor scutite. Spre marea nemulțumire, dacă se confirmă, a Franței, care spera să obțină un tratament preferențial pentru viticultorii săi. Persistă incertitudinea și în ceea ce privește oțelul și aluminiul. Sunt necesare noi discuții pentru a stabili plafoanele de export peste care s-ar aplica suprataxele de 50% aflate în vigoare în prezent.
Cel de-al doilea pilon al acordului, referitor la investițiile pe care europenii s-ar angaja să le facă, pare și mai neclar. Uniunea Europeană afirmă că este în măsură să achiziționeze produse energetice americane – gaz natural lichefiat, petrol și combustibili nucleari – în valoare de 750 de miliarde de dolari (647 de miliarde de euro) în următorii trei ani. „Dispunem de o estimare solidă, care nu a fost inventată din senin”, afirmă un responsabil din cadrul Comisiei.
Prăpastie de perplexitate
Mai degrabă decât un angajament asumat în numele Comisiei – care, oricum, nu poate dicta companiilor politicile lor de achiziții – este vorba despre o estimare. Europa, susține instituția de la Bruxelles, trebuie într-adevăr să continue diversificarea surselor de aprovizionare pentru a rupe definitiv cordonul ombilical cu Rusia.
Totuși, această cifră colosală a deschis o adevărată prăpastie de perplexitate în rândul specialiștilor. În 2024, importurile europene de produse energetice americane s-au ridicat la aproximativ 70 de miliarde de dolari. Pentru a atinge pragul de 750 de miliarde de dolari, cele 27 de state membre ar trebui, așadar, să își tripleze achizițiile din Statele Unite – și asta timp de trei ani consecutivi.
„Este improbabil, din motive care țin atât de ofertă, cât și de cerere”, respinge ideea Simone Tagliapietra, de la institutul Bruegel din Bruxelles. Statele Unite nu dispun de infrastructurile necesare – în special de terminale pentru gaz natural lichefiat – care să permită o creștere atât de bruscă a livrărilor.
O altă declarație: Uniunea Europeană ar urma să crească cu 600 de miliarde de euro investițiile în economia americană. Și în acest caz este vorba despre proiecții bazate pe date agregate, mai degrabă decât despre un angajament ferm. „Nu este ceva ce UE, ca autoritate publică, poate garanta”, admite Comisia Europeană.
Numeroase necunoscute
Trebuie să se aștepte europenii să suporte mânia lui Donald Trump dacă se va dovedi că cifrele anunțate la Turnberry nu se vor concretiza niciodată în realitate? Aceasta este una dintre numeroasele necunoscute ale acestui „acord”.
Odată ce ultimele ambiguități vor fi clarificate, va reveni fiecărei părți responsabilitatea de a pune în aplicare componenta comercială a înțelegerii. Donald Trump poate recurge la simple decrete, celebrele „executive orders” pe care le preferă. Comisia Europeană, de partea sa, trebuie încă să aleagă instrumentul juridic potrivit pentru a adapta politica vamală a Uniunii.
Are la dispoziție două opțiuni: fie o procedură simplificată, care ar avea avantajul rapidității, fie un acord internațional, mai complex de conceput și, prin urmare, mai lent de implementat. „Ar dura o veșnicie”, anticipează un diplomat. Comisia ar putea decide, de asemenea, să înceapă cu prima variantă și să continue ulterior cu a doua. În orice caz, deciziile vor trebui adoptate cu majoritate calificată a statelor membre, așa cum prevede regula în toate chestiunile – precum comerțul – care țin de competențele exclusive ale Uniunii Europene. Va fi nevoie, așadar, de aprobarea a 55% dintre statele membre, reprezentând cel puțin 65% din populația celor 27.
Majoritatea calificată are implicații politice concrete. Dacă Ungaria, care s-a arătat foarte critică față de acord, va dori să se opună, votul său singur nu va fi suficient pentru a-l bloca. În schimb, dacă Franța și alte state membre importante se vor poziționa împotriva sa, „acordul” ar putea fi în pericol. Acordul de la Turnberry nu a fost încă redactat – și nici viitorul său nu este scris.