Partidul Republican „Inima Moldovei”: Decizia în dosarul Evgheniei Guţul este una motivată politic, iar întregul proces a fost o farsă

Partidul Republican “Inima Moldovei” afirmă că decizia în dosarul Evgheniei Guţul, Başcanul Autonomiei Găgăuze, este una motivată politic, iar întregul proces a fost o farsă, care a arătat încă o dată adevărata atitudine a guvernării faţă de justiţie, care a devenit o bâtă politică în mâinile PAS, informează TRIBUNA.

Potrivit formațiunii, cazul Başcanului Găgăuziei arată şi atitudinea guvernării în general faţă de opoziţie, faţă de toţi acei care au alte viziuni şi opinii decât PAS.

“Noi nu o dată am declarat şi am prezentat dovezi concrete că Republica Moldova nu mai este un stat de drept, ci un stat în care dictatura se instaurează tot mai mult.

Cerem guvernării să înceteze persecutarea opoziţiei, distrugerea democraţiei şi sfidarea statului de drept. Dacă PAS nu-şi va revizui atitudinea faţă de cei care au alte opinii şi viziuni politice, va trebui să-şi asume consecinţele, care pot fi destul de dure”, se mai spune în declarația partidului.

ULTIMA ORĂ

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

HOT News | Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia

Finlanda a avertizat Ucraina după mai multe incidente în...

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

ULTIMA ORĂ

Inițiativa PN de înăsprire a pedepselor pentru infracțiunile cu droguri, examinată în comisii: PAS nu a susținut-o

Comisiile parlamentare permanente au început examinarea proiectului de lege înaintat de Partidul Nostru, care prevede înăsprirea semnificativă a sancțiunilor pentru infracțiunile grave legate de droguri....

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Inițiativa PN de înăsprire a pedepselor pentru infracțiunile cu droguri, examinată în comisii: PAS nu a susținut-o

Comisiile parlamentare permanente au început examinarea proiectului de lege înaintat de Partidul Nostru, care prevede înăsprirea semnificativă a sancțiunilor pentru infracțiunile grave legate de droguri. Potrivit proiectului, pentru cele mai grave fapte, sancțiunile ajung până la detenție pe viață. Miercuri, 6 mai, membrul fracțiunii Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a prezentat inițiativa în cadrul ședinței Comisiei agricultură și industrie alimentară.   „Situația privind traficul și consumul de droguri în Republica Moldova s-a agravat....

A aflat că merge la închisoare pentru că și-a bătut iubita și a murit. Ea a rămas fără jumătate de craniu

Un oligarh rus, Dmitry Kuzmin, în vârstă de 41 de ani, și-a bătut partenera cu o brutalitate extremă, Anzhelika Tartanova, 33 de ani, care a suferit leziuni severe la cap, traumatisme cerebrale majore și probleme cognitive. Medicii au fost nevoiți să îndepărteze o porțiune semnificativă din craniu, într-o procedură cunoscută drept craniotomie decompresivă. Fără intervenție rapidă, ar fi intrat în comă în câteva ore. Inițial, Kuzmin spera să scape de...

Ultima oră! Marin Robu rămâne fără bronzul de la JO 2024. Federația de Haltere: „Pentru noi, el rămâne titularul de drept al medaliei”

Halterofilul Marin Robu nu va primi medalia de bronz de la Jocurile Olimpice de Vară 2024, după ce Curtea Arbitrală de Sport a pronunțat decizia finală în acest caz. Anunțul a fost făcut de Federația de Haltere a Republicii Moldova.

Constituție nouă la Phenian: Kim Jong-un devine comandant al forțelor nucleare și abandonează unificarea coreeană

Coreea de Nord și-a revizuit constituția, definindu-și teritoriul ca pe cel care se învecinează cu Coreea de Sud, nu ca pe o peninsulă ce urmează să fie reunificată. Noua lege supremă nu mai include referiri la unificare, confirmând viziunea lui Kim Jong-un conform căreia cele două Corei sunt state separate și distincte.

Imagini apocaliptice din Dubai Marina: Un zgârie-nori de 50 de etaje, curprins de flăcări

Alertă în inima Dubaiului. Un viitor zgârie-nori din zona Al Habtoor Grand a fost cuprins de flăcări. Intervenția pompierilor a prevenit o posibilă tragedie într-o perioadă în care temperaturile extreme cresc riscul de incendii pe marile șantiere ale metropolei, scrie spynews.ro

Perspectivele privind dezvoltarea pieței de capital și rolul pieței financiare în susținerea accesului la locuințe, prezentate de Anca Dragu la Reuniunea Plenară ECBC din...

Perspectivele Republicii Moldova privind dezvoltarea pieței de capital și rolul pieței financiare în susținerea accesului la locuințe au fost prezentate de guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, la cea de-a 38-a Reuniune Plenară a Consiliului E...

Provocările cu care se confruntă fermierii, în dezbateri! Alexandru Slusari și Serghei Ivanov, invitați la Rezoomat

În această seară, de la ora 20:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție a emisiunii „Rezoomat”, moderată de jurnalista Ileana Pîrgaru. Invitații ediției sunt președintele comisiei agricultură și industrie alimentară, Serghei Ivanov și directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Slusari. În timpul emisiunii vor fi analizate cele mai importante subiecte de actualitate printre care: Rambursarea TVA în agricultură Compensarea accizei la motorină Impactul crizei carburanților asupra sectorului agrar Majorarea prețurilor la produsele...