Pedepsa primitǎ de un cuplu din Chişinǎu dupǎ ce a comis o dublǎ crimǎ

Doi concubini au fost condamnați la 17 ani, şi respectiv 18 ani și 6 luni de închisoare, gǎsiți vinovați de o dublǎ crimǎ care a avut loc anul trecut. Sentința nu este definitivă.
Potrivit anchetatorilor, totul a avut loc la data de 9 august 2024. Pe timp de noapte, inculpata, în vârstă de 36 de ani, a mers împreună cu concubinul său, în vârstă de 33 de ani la un prieten comun. În urma consumului de alcool, între cei prezenți a izbucnit un conflict care a degenerat în violențe fizice.
În timpul altercațiilor, inculpatul și-a îndemnat concubina să ia un cuțit de bucătărie și să înjunghie unul dintre participanți. Aceasta a urmat indicațiile și a aplicat victimei multiple lovituri de cuțit. Urmare a leziunilor suferite, bărbatul a decedat. Ulterior, femeia a înjunghiat și o altă invitată, cu care avusese un conflict generat de gelozie, cauzându-i, de asemenea, decesul.
Cei doi concubini au fost recunoscuți vinovați de săvârșirea infracțiunii și condamnați la pedepse privative de libertate: inculpatul – la 17 ani, iar inculpata – la 18 ani și 6 luni de închisoare.
Sentința nu este definitivă, fiind cu drept de atac în ordine de apel la Curtea de Apel Centru.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

ULTIMA ORĂ

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

HOT News | Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia

Finlanda a avertizat Ucraina după mai multe incidente în...

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

ULTIMA ORĂ

Teoria care schimbă tot: O călătorie spre Marte ar putea dura 33 de zile

O descoperire realizată întâmplător în anul 2015 a dus la conturarea unei teorii inovatoare care promite să reducă semnificativ durata călătoriilor spre Marte. Marcelo de...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Teoria care schimbă tot: O călătorie spre Marte ar putea dura 33 de zile

O descoperire realizată întâmplător în anul 2015 a dus la conturarea unei teorii inovatoare care promite să reducă semnificativ durata călătoriilor spre Marte. Marcelo de Oliveira Souza, cosmolog la Universitatea de Stat din Nordul statului Rio de Janeiro, Brazilia, a explicat pentru Live Science că astronauții ar putea folosi „o scurtătură” urmând traiectoriile asteroizilor. În prezent, estimările oficiale indică faptul că un drum spre Planeta Roșie durează între șapte și...

S-a stins din viață Iosif Boda: fost ambasador român în Elveția și consilier prezidențial al lui Ion Iliescu

O figură importantă a scenei politice din România, Iosif Boda, fost consilier al lui Ion Iliescu și ambasador s-a stins din viață marți, 5 mai, la vârsta de 80 de ani. Acesta urmează să fie înmormântat sâmbătă, la Jibou. Iosif Boda este cunoscut drept fost consilier prezidențial, diplomat și analist politic. De-a lungul activității sale, acesta a lăsat în urmă o moștenire importantă în spațiul public românesc, fiind apreciat pentru...

Reforma justiției, discutată de membrii CSP cu experți europeni

Reprezentanții Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) au avut astăzi o întrevedere cu Primož Vehar, adjunct al șefului de echipă pentru componenta „Reforme instituționale – armonizare legislativă” din cadrul proiectului „Moldova Europeană...

Reforma justiției, discutată de membrii CSP cu experți europeni

Reprezentanții Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) au avut astăzi o întrevedere cu Primož Vehar, adjunct al șefului de echipă pentru componenta „Reforme instituționale – armonizare legislativă” din cadrul proiectului „Moldova Europeană...

BTA: Aproape un sfert dintre angajații din sectorul privat din Bulgaria lucrează pentru companii multinaționale

Aproape unul din patru angajați din sectorul privat din Bulgaria lucra în anul 2024 pentru grupuri de întreprinderi multinaționale, potrivit datelor publicate de Eurostat, informează BTA. Conform statisticilor, companiile multinaționale au reprezentat 24% din t...

Bărbatul care a bătut şi a violat ore în şir o femeie, într-un apartament la Ciocana, a fost identificat: Ce spune Poliţia

Oamenii legii au identificat suspectul care ar fi agresat fizic și sexual o femeie în sectorul Ciocana al capitaei. Precizările au fost făcute pentru UNIMEDIA de Cristina Talpă, ofițeră de presă a Direcției de Poliție Chișinău.

Bărbatul care a bătut şi a violat ore în şir o femeie, într-un apartament la Ciocana, a fost identificat: Ce spune Poliţia

Oamenii legii au identificat suspectul care ar fi agresat fizic și sexual o femeie în sectorul Ciocana al capitaei. Precizările au fost făcute pentru UNIMEDIA de Cristina Talpă, ofițeră de presă a Direcției de Poliție Chișinău.