Revine după câțiva ani trenul internațional București – Kiev. Legătura feroviară va fi asigurată prin Republica Moldova

În aceste zile va fi făcută prima călătorie feroviară de probă între București și Kiev și, dacă totul va fi bine, trenul internațional va reveni după mai bine de cinci ani de pauză. Nu va mai circula însă prin Suceava și Vadu Siret, ci prin Iași – Chișinău. Cel mai probabil va face peste 30 de ore, scrie Hotnews.ro.
Din România spre Ucraina un singur punct feroviar de frontieră a mai fost folosit când mai circula trenul direct: Vicșani – Vadu Siret, aflat la 50 km de Suceava. De la București la Kiev sunt 1.227 km pe calea ferată și un tren convențional de pasageri făcea 25-26 de ore. Din toată distanța, 500 km erau parcurși pe teritoriul românesc, iar trenul pleca dimineața din Gara de Nord și avea un vagon de dormit al căilor ferate din Ucraina.

Planul din vara lui 2025 este ca trenul să revină, iar prima cursă de probă Kiev – Bucureşti şi retur va fi făcută în această săptămână. În noaptea de 7 spre 8 august. Trenul va pleca din Kiev, iar în noaptea de 8 spre 9 august dinspre Bucureşti către Kiev, prin Chişinău. Cursa de probă va fi făcută cu două vagoane fără pasageri, a declarat secretarul de stat în ministerul Transporturilor Ionel Scrioşteanu, citat de Club Feroviar.
El a spus, la o conferință de presă din orașul Darabani (judeţul Botoşani), că legătura feroviară directă dintre Kiev şi Bucureşti va fi făcută prin Republica Moldova, prin ataşarea a patru vagoane de călători ale companiei feroviare ucrainene la Trenul “Prietenia” București-Chişinău.
Călătoria va fi lungă: de la București la Chișinău trenul face 13 ore, iar garnitura Chișinău – Kiev face minim 17 ore.

A existat mult timp legătură feroviară directă București – Kiev, realizată mai ales de trenuri care legau Moscova de diverse orașe din Bulgaria (Sofia, Varna, Burgas).
Înainte de război se mai discuta și introducerea unor trenuri de scurt parcurs între Suceava și Cernăuți, dar nu s-a concretizat nimic.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

Oleg Ozerov: Presiunile Chișinăului asupra Transnistriei intensifică tensiunile

Presiunile exercitate de autoritățile de la Chișinău asupra regiunii...

ULTIMA ORĂ

Marcel Spatari, după reuniunea UE– R. Moldova: Reformele interne sunt cheia aderării

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va fi decisă în primul rând de ritmul reformelor interne, a declarat președintele Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, Marcel...

Denis Șova, despre dublarea prețurilor la carburanți în Moldova în raport cu UE: „Ori avem o logistică mai sofisticată, ori poftele sunt prea mari”

Prețurile la benzină și motorină au crescut în Republica Moldova semnificativ mai rapid decât media Uniunii Europene, ceea ce ridică semne de întrebare privind...

Important

VIDEO | Ion Ceban: La Orhei vor lăsa în cursă doar candidatul PAS

Ion Ceban, președintele Mișcarea Alternativa Națională (MAN), acuză partidul...

Marcel Spatari, după reuniunea UE– R. Moldova: Reformele interne sunt cheia aderării

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va fi decisă în primul rând de ritmul reformelor interne, a declarat președintele Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, Marcel Spatari, după cea de-a 17-a reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, desfășurată la Bruxelles. Potrivit acestuia, progresele în consolidarea statului de drept, funcționarea instituțiilor și adaptarea economiei la regulile pieței UE sunt decisive pentru parcursul european al țării.

Ministrul Mediului: Siguranță pentru locuitorii din Feștelița. Problema inundațiilor a fost soluționată

Zona centrală a satului Feștelița din raionul Ștefan Vodă nu va mai fi afectată de inundații, după implementarea unui proiect finanțat din Fondul de Mediu, a declarat ministrul mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, în această zonă se acumula anterior apa provenită de pe șapte străzi, iar gospodăriile erau frecvent afectate. „După ani de zile, această problemă va fi rezolvată”, a subliniat ministrul, menționând că lucrările includ decolmatarea râpei Salciei pe o...

Vreme frumoasă, fără precipitații și maxime de până la 28 de grade Celsius, prognozate pentru miercuri

Meteorologii prognozează pentru ziua de miercuri, 6 mai, vreme frumoasă, fără precipitații și maxime de până la +28 de grade Celsius, transmite MOLDPRES. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, mâine cerul va fi senin pe întreg teritoriul țăr...

(video) Nicușor Dan, prima reacție după ce Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiunea de cenzură PSD-AUR: Când va avea România un nou Guvern

Președintele României, Nicușor Dan a declarat marți, 5 mai, la câteva ore după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis în Parlament prin moțiune de cenzură, că „vom avea un nou Guvern într-un termen rezonabil” și a precizat că mai întâi va purta discuții informale, după care, „când opțiunile se vor cristaliza, vom face consultările formale”. Totodată, liderul de la Cotroceni a făcut un nou apel...

CNAS a alocat 2,2 miliarde de lei pentru plata pensiilor și alocațiilor sociale beneficiarilor care dețin carduri bancare

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a anunțat astăzi că a fost executată finanțarea pensiilor și alocațiilor sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare. Valoarea finanțării este de 2276,9 milioane lei, transmite MOLDPRES. Banii vor fi disponibili d...

Geniștii au intervenit de urgență la Rîșcani: Un proiectil de artilerie găsit pe un câmp a fost distrus

Geniștii din Brigada Infanterie Motorizată „Moldova” au intervenit astăzi, 5 mai, în satul Avrămeni din raionul Rîșcani, după ce a fost descoperit un proiectil de artilerie de calibrul 120 mm. Acesta a fost găsit în timpul lucrărilor agricole și datează din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Ulterior, obiectul exploziv a fost neutralizat în siguranță. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Articolul Geniștii au intervenit de urgență la...

Reuniunea de la Bruxelles | Dan Barna: Comisia Europeană trebuie să continue sprijinul tehnic pentru instituțiile din R. Moldova

Republica Moldova contribuie la întărirea credibilității și integrității procesului de extindere a Uniunii Europene, susține europarlamentarul român, Dan Barna, iar Comisia Europeană trebuie să continue sprijinul tehnic pentru instituțiile moldovenești. Precizările au fost făcute după cea de-a 17-a reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, care a avut loc pe 5 mai, la Bruxelles.