Partidul Republican „Inima Moldovei” cere convocarea ședinței CSS. Irina Vlah: Oamenii sunt îngroziţi de tempoul cu care creşte datoria de stat

Irina Vlah,  președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, a venit cu o adresare către Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, „după mai multe discuţii cu cetăţenii din diferite localităţi ale ţării”. Politiciana cere convocarea de urgență Consiliului Suprem de Securitate (CSS) pe subiectul datoriei de stat, informează TRIBUNA. 

„În cadrul vizitelor pe care le întreprind în teritoriu împreună cu colegii, oamenii ne spun deschis că sunt îngroziţi de tempoul cu care creşte datoria de stat şi nu înţeleg de ce această mare problemă, care reprezintă un pericol real pentru ţară, nu este discutată în cadrul şedinţelor Consiliului Suprem de Securitate, organ pe care dvs. şi cei din PAS l-aţi fortificat semnificativ în ultima perioadă şi care ar trebui să se preocupe de securitatea ţării, dar nu de promovarea intereselor politice înguste ale guvernării. Aceste aprecieri, stimată dnă Preşedinte, aparţin oamenilor, care urmăresc cu ce se ocupă Consiliul Suprem de Securitate, iar eu mi-am asumat angajamentul de a vi le transmite.

După cum bine cunoaşteţi, în anii de guvernare ai PAS datoria de stat a Republicii Moldova a crescut de la 69 miliarde lei până la aproape 130 miliarde lei. Oamenii se întreabă: Ce au făcut cei de la guvernare cu aceşti bani? Dar şi mai mult pe oamenii îi îngrijorează faptul că datoriile făcute de PAS vor trebui să le achităm noi, cetăţenii, dar şi copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri” – a menționat ea.

Irina Vlah a remarcat că, circa două treimi din datoria de stat o reprezintă datoria de stat externă, care la finalul anului 2024 depăşise deja 4 miliarde de dolari americani.

„De când sunt la guvernare, protejaţii dvs. din  PAS au „reuşit” să se împrumute de la 18 organizaţii internaţionale, guverne străine şi agenţii. Şi mai grav este că PAS continuă să se împrumute masiv şi în 2025. În anul curent s-au luat şi se vor lua încă împrumuturi externe în valoare de 10 miliarde 351 milioane lei. Pentru 2025 sunt planificate şi împrumuturi de pe piaţa internă în valoare de 8 miliarde 130 milioane lei. Deci, în lunile următoare am putea ajunge să avem o datorie de stat de aproape 140 miliarde de lei sau dublu raportat la situaţia când PAS a venit la guvernare. Iar dacă acest tempou se va păstra şi în anul următor, Moldova va ajunge să aibă o datorie de stat egală cu valoare proprietăţii publice administrate de Guvern, care la moment este de 157 miliarde de lei”, a adăugat politiciana.

Adresându-se Maiei Sandu, Irina Vlah a spus: „Stimată dnă Maia Sandu! Dvs. v-aţi întrebat vreodată cât de gravă este situaţia creată de partidul dvs. de buzunar – PAS – la capitolul datorie de stat? Dvs. înţelegeţi că de facto băgaţi în robie cetăţenii Republicii Moldova pentru mulţi ani înainte? Dvs. înţelegeţi că furaţi viitorul copiilor noştri, care mulţi ani înainte vor trebui să plătească pentru lăcomia şi prostia celor din PAS? Dvs. înţelegeţi că Moldova poate ajunge în faliment, iar de acest lucru va fi responsabil PAS şi dvs., personal, pentru că i-aţi protejat în toţi aceşti ani şi aţi acoperit schemele şi abuzurile prin care ţara a fost înglodată în datorii?

Dacă aveţi măcar câtuşi de puţin milă de poporul Republicii Moldova, băgat în datorii până la gât de protejaţii dvs. din PAS şi dacă vreţi că oamenilor să se facă măcar parţial dreptate, convocaţi de urgenţă şedinţa Consiliului Suprem de Securitate şi puneţi în discuţie problema datoriei de stat. Oamenii merită să ştie cum şi de ce a crescut datoria de stat în toţi aceşti ani, cum s-au cheltuit banii, cine se face vinovat de îndatorarea fără precedent a ţării, ce acţiuni vor urma ca aceste persoane să fie pedepsite etc.”.

„Şi încă un moment foarte important: dvs. şi PAS aţi venit la putere cu lozinca: Întoarceţi miliardul! Vă refereaţi la acel miliard de dolari furat din sistemul bancar şi care atunci era echivalentul a 14 miliarde de lei. Dvs. şi protejaţii dvs. din PAS aţi reuşit „performanţa” să puneţi în cârca cetăţenilor Republicii Moldova o povară şi mai mare decât furtul miliardului – circa 70 miliarde de lei datorii! Nu credeţi că a venit timpul să explicaţi cetăţenilor unde-s aceste miliarde şi cine le va întoarce?

Stimată Maia Sandu! Aveţi încă o şansă, poate ultima, să încercaţi să vă curăţaţi obrazul pentru povara de zeci de miliarde pusă în cârca cetăţenilor Republicii Moldova. Convocaţi de urgenţă şedinţa Consiliului Suprem de Securitate!”, a mai declarat președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”.

ULTIMA ORĂ

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

Oleg Ozerov: Presiunile Chișinăului asupra Transnistriei intensifică tensiunile

Presiunile exercitate de autoritățile de la Chișinău asupra regiunii...

VIDEO | Elena Drăgălin: „Condamnarea lui Plahotniuc nu înseamnă instaurarea statului de drept”

Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc nu echivalează cu sfârșitul corupției...

ULTIMA ORĂ

Anchetați pentru răpire de persoană și alte infracțiuni: Doi bărbați, ascunși timp de un an în regiunea transnistreană, reținuți la Cimișlia

Doi bărbați care erau dați în urmărire pentru huliganism și se ascundeau în stânga Nistrului au fost reținuți în urma unei operațiuni desfășurate la Cimișlia,...

Denis Șova, despre dublarea prețurilor la carburanți în Moldova în raport cu UE: „Ori avem o logistică mai sofisticată, ori poftele sunt prea mari”

Prețurile la benzină și motorină au crescut în Republica Moldova semnificativ mai rapid decât media Uniunii Europene, ceea ce ridică semne de întrebare privind...

Important

VIDEO | Ion Ceban: La Orhei vor lăsa în cursă doar candidatul PAS

Ion Ceban, președintele Mișcarea Alternativa Națională (MAN), acuză partidul...

Anchetați pentru răpire de persoană și alte infracțiuni: Doi bărbați, ascunși timp de un an în regiunea transnistreană, reținuți la Cimișlia

Doi bărbați care erau dați în urmărire pentru huliganism și se ascundeau în stânga Nistrului au fost reținuți în urma unei operațiuni desfășurate la Cimișlia, de către polițiștii din Comrat cu sprijinul colegilor Inspectoratului Național de Securitate Publică din Direcția de patrulare Sud.

Eurodeputat: Parlamentul European crește cu 12% bugetul destinat statelor candidate la aderare, inclusiv Moldova

Parlamentul European crește cu 12% bugetul destinat statelor candidate la aderare, inclusiv Moldova. Dezvăluirea a fost făcută în discuții cu jurnaliștii din Republica Moldova de către eurodeputatul român Siegfried Mureșan. Conform oficialului, Comisia Europeană a propus și crearea unui fond pentru țările candidate. În opinia sa, fiecare stat candidat are nevoie de predictibilitate și să cunoască exact suma pe care o are la dispoziție, fiind necesară alocarea unor resurse exacte...

Kievul instituie regimul tăcerii înainte de 9 mai. Zelenski: Viața oamenilor este prioritară

Ucraina va institui regimul tăcerii începând cu ora 00:00, în noaptea de 5 spre 6 mai, a anunțat liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski. Decizia vine în contextul în care, potrivit acestuia, nu a existat nicio solicitare oficială din partea Federației Ruse privind condițiile unei eventuale încetări a focului.

R. Moldova își consolidează parteneriatul strategic cu statul Carolina de Nord: Beneficii pentru cetățenii

Parteneriatul Republicii Moldova cu statul Carolina de Nord din Statele Unite ale Americii este durabil și pragmatic și se materializează prin rezultate concrete, în beneficiul direct al cetățenilor, a declarat vicepremierul Mihai Popșoi în debutul reuniunii Comitetului bilateral al Parteneriatului de cooperare. Evenimentul, organizat pe 5 mai la Chișinău, a fost co-prezidat de secretarul de stat american, Elaine F. Marshall.

R. Moldova își consolidează parteneriatul strategic cu statul Carolina de Nord: Beneficii pentru cetățenii

Parteneriatul Republicii Moldova cu statul Carolina de Nord din Statele Unite ale Americii este durabil și pragmatic și se materializează prin rezultate concrete, în beneficiul direct al cetățenilor, a declarat vicepremierul Mihai Popșoi în debutul reuniunii Comitetului bilateral al Parteneriatului de cooperare. Evenimentul, organizat pe 5 mai la Chișinău, a fost co-prezidat de secretarul de stat american, Elaine F. Marshall.

Denis Șova, despre dublarea prețurilor la carburanți în Moldova în raport cu UE: „Ori avem o logistică mai sofisticată, ori poftele sunt prea mari”

Prețurile la benzină și motorină au crescut în Republica Moldova semnificativ mai rapid decât media Uniunii Europene, ceea ce ridică semne de întrebare privind structura costurilor și formarea prețurilor pe piața internă, susține Denis Șova, membru al Consiliului Municipal Chișinău din partea Partidului Nostru. Consilierul a menționat că, potrivit datelor europene, în luna martie prețul carburanților în Uniunea Europeană a înregistrat o creștere medie de aproximativ 19,8%. Motorina s-a scumpit...

Reuniunea Comitetului de cooperare dintre R. Moldova și statul Carolina de Nord, desfășurată la Chișinău: progrese în implementarea proiectelor comune și noi direcții prioritare

Republica Moldova și statul Carolina de Nord și-au reconfirmat angajamentul pentru consolidarea și extinderea relațiilor bilaterale, în contextul desfășurării la Chișinău a reuniunii Comitetului bilateral în cadrul Parteneriatului de cooperare dintre cele dou...