Olesea Stamate: Afirmația ministrului Alexei Buzu va ajunge la Comisia Electorală Centrală

Olesea Stamate, candidat independent: “Dacă până acum s-a încercat a împărți societatea în “oameni buni” și ceilalți, ministrul Buzu a decis să treacă la alt nivel, împărțind oamenii în votanții PAS și restul… “bîdle”.

Sincer, am rămas fără cuvinte. Însă pe de altă parte această declarație, demonstrează încă odată că PAS a trădat valorile cărora eu și oamenii în care cred, am rămas fideli!

Și mergând pe logica unor “experți”, mă întrebam cine totuși l-a infiltrat pe ministrul Buzu în PAS ca să saboteze această campanie electorală?

Pe lângă latura morală, există și cea juridică însă. Ministrul Buzu fiind implicat în procesul electoral contrar principiilor Comisiei de la Veneția cu privire la folosirea resurselor administrative.

Voi depune o sesizare în acest sens la Comisia Electorală Centrală, pentru a opri acest dezmăț politic, mai declară Olesea Stamate, сandidat independent la alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Amintim că declarația „pe 28, va fi un exercițiu în care vom pune o oglindă în fața noastră. Acolo vom vedea, suntem popor sau suntem b**le”, este una dintre frazele care a răsunat la o întâlnire cu locuitorii din Pelina, spusă de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

ULTIMA ORĂ

Detalii despre drona MAGURA V5, model similar celei care a explodat în Portul Constanța

O dronă maritimă ucraineană a explodat astăzi în dana...

Ambasada Rusiei de la București susține că e o dronă ucraineană

Ambasada Rusiei la București a declarat într-un comunicat că...

NEWS ALERT | O dronă marină a explodat în Portul Constanța

Este alertă în Portul Constanța, unde a fost raportată...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la...

Ion Ceban: Începerea negocierilor de aderare trebuie să determine autoritățile să accelereze reformele

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa...

MAN solicită audierea Prim-ministrului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului,...

ULTIMA ORĂ

Prăbușire dramatică pe burse / Cea mai severă cădere – Nasdaq peste 4%, după un val de vânzări ale companiilor de tehnologie

Principalii indici bursieri din Statele Unite au încheiat ședința de vineri în scădere puternică, după un val de vânzări care a lovit în special companiile...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Prăbușire dramatică pe burse / Cea mai severă cădere – Nasdaq peste 4%, după un val de vânzări ale companiilor de tehnologie

Principalii indici bursieri din Statele Unite au încheiat ședința de vineri în scădere puternică, după un val de vânzări care a lovit în special companiile din tehnologie, potrivit Forbes. Nasdaq a înregistrat cea mai severă cădere, pierzând 4,1% și ștergând aproape toate câștigurile acumulate în ultima lună. Indicele S&P 500 a coborât cu 2,6%, marcând totodată primul recul săptămânal după nouă săptămâni consecutive de creștere. Marile companii de tehnologie – cele mai...

Dr. Adrian Abagiu: Cea mai răspândită dependenţă de droguri în România, cea de marijuana. Tot mai mulţi specialişti consideră că dezincriminarea posesiei ar duce...

Dependenţa de marijuana este cea mai răspândită dependenţă de droguri la nivel european, dar şi în România. Tot mai mulţi specialişti consideră că dezincriminarea posesiei ar duce la un control asupra fenomenului, unul dintre aceştia fiind medicul Adrian Abagiu, care tratează persoane dependente de droguri şi care povesteşte despre experienţa sa în tratarea dependenţilor.The post Dr. Adrian Abagiu: Cea mai răspândită dependenţă de droguri în România, cea de marijuana....

Dr. Adrian Abagiu afirmă că interesul autorităţilor şi al medicilor pentru Congresul EUROPAD, dedicat tratamentului dependenţelor de opioide şi organizat la Bucureşti, a fost...

România a fost gazda Congresului EUROPAD (European Opiate Addiction Treatment Association), care reuneşte medici care se ocupă de tratarea pacienţilor dependenţi de opiacee, eveniment care se desfăşoară o dată la doi ani. Dr. Adrian Abagiu, care se ocupă de tratamentul toxico-dependenţelor, afirmă că, deşi Bucureştiul a fost gazda evenimentului, pentru prima dată, niciun oficial al Ministerului Sănătăţii sau al noii Agenţii Antidrog nu a participat, iar numărul medicilor români...

Ca la 67 de ani. Madonna a explodat în roz în Times Square New York

Madonna a susținut joi seară un mini-concert surpriză, cu o durată de 15 minute, în Times Square New York. Diva de 67 de ani a explodat în roz pentru promovarea noului album, scrie AFP. Cântăreața i-a anunțat pe fanii ei cu puțin timp înainte de începerea acelui microrecital prin intermediul aplicației de întâlniri online Grindr, dedicată comunității LGBT, care a fost partenerul evenimentul. Madona cântă și la pauză Madona  va performa, de...

Putin neagă că a vândut arme Iranului. În aceiași zi, mai multe documente scurse în presă dovedesc exact contrariul

Vladimir Putin a declarat vineri, în marja Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, că Rusia nu a furnizat arme Iranului în timpul actualului conflict cu Statele Unite. Mai mult, spune președintele rus, Teheranul nu a înaintat nicio solicitare în acest sens. Cu toate acestea, mai multe contracte apărute în presă în aceeași zi demonstrează că Moscova a livrat Iranului rachete aer-aer și aer-sol de ultimă generație. Putin a încercat...