SCANDALOS Olesea Stamate: Am primit un mesaj din Penitenciarul nr. 17. Este încă o dovadă cât de ipocriți pot fi unii oameni …

Olesea Stamate a publicat un mesaj primit “din Penitenciarul nr. 17″ și subliniază că acesta este încă o dovadă cât de … pot fi unii oameni și cât de tare s-a distanțat PAS de ceea ce pretindea că va fi la începuturi”.

Olesea Stamate: “Tot ceea ce am criticat și am condamnat la guvernările precedente – abuzuri, presiuni, batjocorirea statului de drept – exact asta face astăzi PAS. Mă adresez misiunilor diplomatice ale statelor Uniunii Europene la Chișinău, Ambasadei SUA și acelora puțini oameni din societatea civilă care mai înțeleg gravitatea situației. Vă rog să facem împreună tot posibilul pentru a salva ce a mai rămas din statul de drept și din democrația pe care cetățenii Republicii Moldova o așteaptă cu speranță în Uniunea Europeană.

CRED că încă putem opri acest tăvălug al abuzurilor și încălcărilor, dacă acționăm acum”.

Președinția neagă că vreun reprezentant al său ar fi vizitat penitenciarele cu promisiuni sau presiuni asupra deținuților, despre care a informat deputata Olesea Stamate. “Niciun reprezentant al instituției prezidențiale nu a vizitat penitenciarele și nu a făcut promisiuni sau presiuni asupra deținuților. Aceste afirmații sunt minciuni menite să manipuleze opinia publică în perioada electorală. Îndemnăm cetățenii să nu se lase înșelați de campanii de dezinformare”, declară Președinția, citată de Agora.

ULTIMA ORĂ

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în...

ULTIMA ORA: Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica” a fost reținut

Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica” a...

Victoria Furtună, în turneu de lucru în Uniunea Europeană: „Moldova trebuie să fie pregătită pentru noua realitate geopolitică”

Președintele Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, se află într-o...

ULTIMA ORĂ

Oficial britanic: Regatul Unit se confruntă cu "cea mai periculoasă perioadă" din ultimele decenii

Şeful Statului Major al armatei britanice, Richard Knighton, a declarat vineri pentru postul de radio BBC că în prezent este “cea mai periculoasă perioadă” din...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Oficial britanic: Regatul Unit se confruntă cu "cea mai periculoasă perioadă" din ultimele decenii

Şeful Statului Major al armatei britanice, Richard Knighton, a declarat vineri pentru postul de radio BBC că în prezent este “cea mai periculoasă perioadă” din ultimele decenii pentru Regatul Unit.The post Oficial britanic: Regatul Unit se confruntă cu "cea mai periculoasă perioadă" din ultimele decenii first appeared on Nexta.ro.

„Partea rusă alege din nou războiul.” Zelenski despre refuzul lui Putin de a se întâlni cu el

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Vladimir Putin nu vrea să pună capăt războiului. Acesta a fost comentariul său la răspunsul președintelui rus la scrisoarea sa deschisă.The post „Partea rusă alege din nou războiul.” Zelenski despre refuzul lui Putin de a se întâlni cu el first appeared on Nexta.ro.

Șoșoacă a vorbit cu Putin la Forumul de la Sankt Petersburg: „Nu vrem să ajutăm Ucraina”. Ce i-a spus președintele rus

Eurodeputata română Diana Șoșoacă, care este pezentă la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, i s-a adresat președintelui rus Vladimir Putin în cadrul unei sesiuni de discuții la care acesta a participat. Șoșoacă a susținut că românii nu ar sprijini ajutorul acordat Ucrainei și că mulți dintre ei ar „admira” Rusia. În replică, Putin i-a The post Șoșoacă a vorbit cu Putin la Forumul de la Sankt Petersburg: „Nu...

Cornel Constantin Ilie a preluat oficial conducerea Muzeului Național de Istorie a României. Care sunt prioritățile mandatului

„Astăzi, domnul dr. Cornel Constantin Ilie a preluat oficial mandatul de manager al Muzeului Național de Istorie a României pentru perioada 2026–2031. Contractul de management a fost semnat de către ministrul culturii, Demeter András István, în cursul zilei de ieri”, transmite pe Facebook Ministerul Culturii.  Pilonul central al strategiei noului manager pentru următorii cinci ani este proiectul „Noul MNIR”, o inițiativă complexă ce presupune lucrări masive de restaurare, consolidare structurală,...