VIDEO Olesea Stamate: Un candidat independent poate contribui la perfecționarea legislația atât națională, cât și a politicilor Uniunii Europene

Unii spune că un candidat Independent nici când nu va reuși, însă Olesea Stamate aduce argumente cum un candidat independent a contribuit nu doar la perfecționarea legislația națională, ci și la politicile Uniunii Europene.

Vreau să vă prezint un pic din experiența unui candidat independent care a candidat la funcția de parlamentari Europeană în 2009 și este vorba despre  Indrek Tarand – un politician din Estonia și care în scrutinul din 2009, a obținut peste 100.000 de voturi a estonienilor, adică 24% din sufragii, clasându-se pe locul doi după cel mai mare partid estonian. 

Nu ne oprim aici, fiindcă nu este doar vorba despre a trece în Parlamentul European sau a reușit peste pragul stabilit pentru alegeri. Este la fel de important să știm ce a reușit să facă acest europarlamentar.

Să știți că a contribuit în mai multe domenii dar printre realizările cheie ale acesteia se află următoarele:

  • a reușit să pună pe agenda UE subiectul Arcticii și multe din documentele la care a lucrat, au fost puse ca bază sau ca referință pentru politicile Uniunii Europene; 
  • a ridicat la nivelul politicilor UE securitate digitală, punând drept exemplu politica de Cybersecurity din Estonia; 
  • a ajutat la fortificarea și constituirea serviciului Diplomatic european, astfel încât să se evite suprapunerile între serviciile diplomatice a țărilor membre și ale Uniunii Europene: 

După cum vedem, experiența unui candidat independent din Estonia, o țară mai mică decât Moldova, și la care ne raportăm adesea drept exemplu în multe aspecte, poate reuși și poate face multe acolo unde este ales!

Un candidat independent va reuși, dacă are susținerea voastră! 

Dacă și voi CREDeți, așa cum CRED eu! 

Împreună vom reuși! ?

ULTIMA ORĂ

Detalii despre drona MAGURA V5, model similar celei care a explodat în Portul Constanța

O dronă maritimă ucraineană a explodat astăzi în dana...

Ambasada Rusiei de la București susține că e o dronă ucraineană

Ambasada Rusiei la București a declarat într-un comunicat că...

NEWS ALERT | O dronă marină a explodat în Portul Constanța

Este alertă în Portul Constanța, unde a fost raportată...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la...

Ion Ceban: Începerea negocierilor de aderare trebuie să determine autoritățile să accelereze reformele

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa...

MAN solicită audierea Prim-ministrului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului,...

ULTIMA ORĂ

Oficial britanic: Regatul Unit se confruntă cu "cea mai periculoasă perioadă" din ultimele decenii

Şeful Statului Major al armatei britanice, Richard Knighton, a declarat vineri pentru postul de radio BBC că în prezent este “cea mai periculoasă perioadă” din...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Oficial britanic: Regatul Unit se confruntă cu "cea mai periculoasă perioadă" din ultimele decenii

Şeful Statului Major al armatei britanice, Richard Knighton, a declarat vineri pentru postul de radio BBC că în prezent este “cea mai periculoasă perioadă” din ultimele decenii pentru Regatul Unit.The post Oficial britanic: Regatul Unit se confruntă cu "cea mai periculoasă perioadă" din ultimele decenii first appeared on Nexta.ro.

„Partea rusă alege din nou războiul.” Zelenski despre refuzul lui Putin de a se întâlni cu el

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Vladimir Putin nu vrea să pună capăt războiului. Acesta a fost comentariul său la răspunsul președintelui rus la scrisoarea sa deschisă.The post „Partea rusă alege din nou războiul.” Zelenski despre refuzul lui Putin de a se întâlni cu el first appeared on Nexta.ro.

Șoșoacă a vorbit cu Putin la Forumul de la Sankt Petersburg: „Nu vrem să ajutăm Ucraina”. Ce i-a spus președintele rus

Eurodeputata română Diana Șoșoacă, care este pezentă la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, i s-a adresat președintelui rus Vladimir Putin în cadrul unei sesiuni de discuții la care acesta a participat. Șoșoacă a susținut că românii nu ar sprijini ajutorul acordat Ucrainei și că mulți dintre ei ar „admira” Rusia. În replică, Putin i-a The post Șoșoacă a vorbit cu Putin la Forumul de la Sankt Petersburg: „Nu...

Cornel Constantin Ilie a preluat oficial conducerea Muzeului Național de Istorie a României. Care sunt prioritățile mandatului

„Astăzi, domnul dr. Cornel Constantin Ilie a preluat oficial mandatul de manager al Muzeului Național de Istorie a României pentru perioada 2026–2031. Contractul de management a fost semnat de către ministrul culturii, Demeter András István, în cursul zilei de ieri”, transmite pe Facebook Ministerul Culturii.  Pilonul central al strategiei noului manager pentru următorii cinci ani este proiectul „Noul MNIR”, o inițiativă complexă ce presupune lucrări masive de restaurare, consolidare structurală,...