Statele Unite au acordat Ungariei derogare de la sancţiunile privind petrolul şi gazele ruseşti

Statele Unite au acordat Ungariei derogare de la sancţiunile privind petrolul şi gazele ruseşti, a scris pe X ministrul de Externe ungar Péter Szijjártó, esxpriându-şi recunoştinţa pentru această decizie.

Derogarea beste acordată pentur un an, iar în schimb, Ungaria s-a angajat să cumpere gaze naturale lichefiate americane în valoare de aproximativ 600 de milioane de dolari, conform AFP.

Donald Trump a acceptat să acorde Ungariei o derogare de la sancţiunile americane legate de petrolul rusesc, în cadrul unei întâlniri care a avut loc vineri cu premierul Viktor Orbán, al cărui politic anti-imigraţie a fost lăudată cu entuziasm de fostul preşedinte american.

„Statele Unite au acordat Ungariei o derogare de la sancţiunile privind petrolul şi gazele ruseşti. Suntem recunoscători pentru această decizie, care garantează securitatea energetică a Ungariei”, a scris pe X ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó.

Luna trecută, Statele Unite au impus sancţiuni celor mai mari doi producători de petrol din Rusia – Rosneft şi Lukoil – ca reacţie la refuzul Moscovei de a pune capăt războiului din Ucraina. De asemenea, Washingtonul a cerut ţărilor precum Ungaria să se „dezobişnuiască” de sursele de energie ruseşti. Însă această ţară din Europa Centrală depinde puternic de petrolul rusesc.

Derogare de un an. Ce trebuie să facă Ungaria

Derogarea acordată va fi valabilă un an, a precizat un oficial al Casei Albe pentru AFP, sub protecţia anonimatului, adăugând că Budapesta s-a angajat, în schimb, să cumpere gaze naturale lichefiate americane în valoare de aproximativ 600 de milioane de dolari. Preşedintele american declarase anterior că „analizează” această opţiune, „deoarece îi este foarte dificil lui (Viktor Orbán) să obţină petrol şi gaze din alte regiuni”. ”După cum ştiţi, el nu are acces la mare”, a argumentat Trump.

Viktor Orbán, unul dintre puţinii lideri europeni apropiaţi atât de preşedintele american, cât şi de cel rus, nu a încercat să-şi diversifice în mod semnificativ importurile de energie după invazia Rusiei în Ucraina, în 2022.

Sancţiunile americane îl puneau într-o poziţie dificilă cu doar câteva luni înainte de alegerile legislative, pe care liderul naţionalist, aflat la putere din 2010, nu este sigur că le va câştiga, potrivit sondajelor.

 

ULTIMA ORĂ

Victoria opoziției din Ungaria nu garantează o ruptură de politicile lui Orbán, scrie The Telegraph

Înfrângerea premierului ungar Viktor Orbán nu înseamnă automat o...

Elon Musk declară că Soros a preluat controlul asupra Ungariei

Fiul miliardarului George Soros, Alex, a salutat victoria partidului...

Victoria Furtună vine cu un apel în Joia Mare: Îndemn politicieni și cetățeni să întâmpinăm Paștele uniți

Liderul partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a lansat un...

Minut de reculegere în Parlamentul R. Moldova în memoria lui Mircea Lucescu

Parlamentul Republicii Moldova a păstrat un minut de reculegere...

După ce Donald Trump a anunțat armistițiul SUA–Iran, preţurile globale ale petrolului au scăzut puternic

Preţurile globale ale petrolului au scăzut puternic, iar pieţele...

ULTIMA ORĂ

Liderul ales al Ungariei apără Ucraina: „Nicio țară nu are dreptul să impună cedări teritoriale”

Ucraina are dreptul deplin de a se apăra împotriva agresiunii ruse și nu poate fi forțată să cedeze teritoriu, a declarat câștigătorul alegerilor din Ungaria,...

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

Liderul ales al Ungariei apără Ucraina: „Nicio țară nu are dreptul să impună cedări teritoriale”

Ucraina are dreptul deplin de a se apăra împotriva agresiunii ruse și nu poate fi forțată să cedeze teritoriu, a declarat câștigătorul alegerilor din Ungaria, Peter Magyar, pe 13 aprilie, ca răspuns la o întrebare a unui reporter de la Kyiv Independent, relatează Digi24.ro.

Donald Trump, după un apel telefonic: Iranul „își dorește foarte mult” un acord

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că administrația americană a fost contactată de reprezentanți ai Iranului, care și-ar fi exprimat dorința de a încheia un acord, scrie „European Pravda”. Declarația a fost făcută în cadrul unei discuții cu jurnaliștii în Biroul Oval, unde liderul de la Casa Albă a fost întrebat despre negocierile recente cu Iranul, desfășurate în weekend. Trump a subliniat că vicepreședintele JD Vance a avut o contribuție importantă...

(video) „Dacă veți scoate ceva de acolo, noi vom ști.” Violeta Gașițoi, către MS: Prezentați urgent raportul pe investigația de la Spitalul Hîncești în...

Violeta Gașițoi, una dintre cele două avocate care au preluat cazul Ludmilei Vartic,a venit cu un mesaj către Ministerul Sănătății, în contextul în care până astăzi, 13 aprilie, instituția nu a prezentat raportul privind investigația efectuată la Spitalul Hîncești, în contextul decesului victimei, în condiții suspecte. „Chiar dacă veți scoate ceva de acolo, noi știm ce ar fi trebuit să fie. Vă solicităm respectuos transmiterea raportului în termen...

Aplicațiile Android care îți consumă bateria pe furiș: Cum le identifici și le oprești rapid

Dacă bateria telefonului tău nu mai ține ca înainte, problema nu este întotdeauna hardware-ul. De multe ori, aplicațiile care rulează în fundal sunt cele care consumă energie fără să-ți dai seama. Sistemul de operare Android permite aplicațiilor să funcționeze chiar și atunci când nu sunt deschise, dar unele abuzează de această funcție, potrivit Playtech.ro.

Aplicațiile Android care îți consumă bateria pe furiș: Cum le identifici și le oprești rapid

Dacă bateria telefonului tău nu mai ține ca înainte, problema nu este întotdeauna hardware-ul. De multe ori, aplicațiile care rulează în fundal sunt cele care consumă energie fără să-ți dai seama. Sistemul de operare Android permite aplicațiilor să funcționeze chiar și atunci când nu sunt deschise, dar unele abuzează de această funcție, potrivit Playtech.ro.

Rory McIlroy a câștigat Mastersul de golf de la Augusta

Jucătorul de golf Rory McIlroy a câștigat Mastersul de la Augusta pentru a doua oară consecutiv. El l-a învins în partida decisivă pe liderul mondial, Scottie Scheffler. Sportivul din Irlanda de Nord a câștigat astfel primul turneu de Mare Șlem după o pauză de 11 ani.

Nucile: Beneficii pentru sănătate și dietă echilibrată

Miezul de nucă, bogat în acizi grași, proteine și vitamine, aduce beneficii semnificative sănătății, în special pentru inimă și creier. Specialiștii recomandă un consum zilnic de aproximativ 30-40 de grame, echivalentul a 5-6 nuci, pentru a sprijini digestia, a preveni bolile cardiovasculare și a menține o dietă echilibrată.