Angajata unui salon, prinsă cu diplomă falsă. Noi percheziții în chirurgia estetică

Mai multe percheziții au loc în capitală, în cadrul unui nou episod al anchetei privind schema de corupție din domeniul chirurgiei estetice. Oamenii legii investighează o angajată a unui salon de frumusețe, suspectată că a folosit o diplomă falsă pentru a desfășura activități medicale, transmite IPN.

Centrul Național Anticorupție precizează că femeia prezenta drept act de studii o diplomă pretins eliberată de o instituție de învățământ superior din Republica Moldova. În urma sesizării, instituția respectivă a confirmat că documentul nu se regăsește în evidențele sale academice. Perchezițiile au loc în salonul unde aceasta activa, dar și la domiciliul și în automobilul ei, cu participarea reprezentanților Centrului de sănătate publică din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

Instituția menționează că acest caz face parte dintr-o investigație mai amplă pornită acum șase luni, care a dezvăluit o schemă ilegală prin care diplome false erau vândute pentru suma de 15 mii de euro.

Săptămâna trecută, șefa unui centru multifuncțional al Agenției Servicii Publice a fost reținută, fiind bănuită că facilita perfectarea și recunoașterea unor acte de studii neautentice pentru persoane din domeniul dermatologiei și chirurgiei estetice, atât din țară, cât și din România.

The post Angajata unui salon, prinsă cu diplomă falsă. Noi percheziții în chirurgia estetică appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Femeie din Ucraina, reținută pentru organizarea trecerii ilegale a frontierei spre Moldova

O femeie din regiunea Hmelnițki, Ucraina, este bănuită că...

Cea mai puternică rachetă construită vreodată, lansată de SpaceX, test de zbor reușit

Cea mai mare și mai puternică rachetă construită vreodată...

Vreme instabilă în weekend și luni, cu ploi și descărcări electrice

În weekend și luni până la ora 21:00, vremea...

Ploile abundente au provocat deconectări, blocaje rutiere și perturbări ale circulației feroviare

Ploile abundente de vineri seara au provocat deconectări în...

Ploile abundente au provocat avarii la rețeaua de transport a energiei electrice

Condițiile meteorologice severe din 22 mai au provocat avarii...

Un om dat dispărut după viiturile produse în Hârjauca, raionul Călărași

O persoană este dată dispărută după viiturile produse în...

Noaptea Muzeelor e marcată sâmbătă la Chișinău cu program extins și intrare gratuită

Noaptea Muzeelor este marcată sâmbătă la Chișinău: mai multe...

ULTIMA ORĂ

Intervenție contracronometru în Munții Bucegi. Opt oameni au căzut în râpă în timpul unui ultramaraton

Intervenție contracronometru în Munții Bucegi. Opt oameni au căzut în râpă în timpul unui ultramaratonThe post Intervenție contracronometru în Munții Bucegi. Opt oameni au căzut...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Intervenție contracronometru în Munții Bucegi. Opt oameni au căzut în râpă în timpul unui ultramaraton

Intervenție contracronometru în Munții Bucegi. Opt oameni au căzut în râpă în timpul unui ultramaratonThe post Intervenție contracronometru în Munții Bucegi. Opt oameni au căzut în râpă în timpul unui ultramaraton first appeared on Nexta.ro.

Papa Leon vizitează „Țara Focurilor” din Italia, unde mai mulți copii au murit de cancer din cauza deșeurilor toxice

Papa Leon al XIV-lea va vizita, sâmbătă, familiile dintr-o zonă poluată a orașului Napoli, relatează AP. Denumită „Terra dei Fuochi” („Țara Focurilor”), în regiunea respectivă au fost deversate deșeuri toxice, de către o rețea mafiotă, arată sursa. Mai mulți copii au murit de cancer, dezvoltat în urma expunerii la deșeurile toxice. Vizita, o continuare a agendei de mediu a Papei Francisc Vizita are loc în ajunul celei de-a 11-a aniversări a marii enciclice...

Intervenţie pentru salvarea unor participanţi la o competiţie în Munţii Bucegi. Trei persoane au căzut într-o râpă

Echipele de salvatori intervin sâmbătă pentru salvarea unor persoane care au alunecat pe porţiuni acoperite cu gheaţă şi au căzut în zone cu relief accidentat, în Munţii Bucegi, în timp ce participau la competiţia “Transilvania 100”.The post Intervenţie pentru salvarea unor participanţi la o competiţie în Munţii Bucegi. Trei persoane au căzut într-o râpă first appeared on Nexta.ro.

Dmitri Torner: Programul „Reuşim” este o confirmare suplimentară că viziunea expusă de noi în campania electorală a fost una corectă

Dmitri Torner, lider al Partidului „NOI - Noua Opţiune Istorică”, a venit cum un comentariu la lansarea programului guvernamental „Reuşim” de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și a amintit că, în alegerile parlamentare, a propus o nouă Lege a ghilotinei, care avea multe scopuri similare.

Noi reguli pentru solicitanţii de Green Card în SUA: Străinii trebuie să se întoarcă în ţara de origine pentru a aplica

Persoanele care doresc să aplice pentru Green Card vor trebui să o facă în viitor din afara SUA, conform unei noi reguli stabilite de administraţia preşedintelui Donald Trump, relatează dpa.The post Noi reguli pentru solicitanţii de Green Card în SUA: Străinii trebuie să se întoarcă în ţara de origine pentru a aplica first appeared on Nexta.ro.