UE deschide ultimul cluster de negocieri pentru aderarea Albaniei

Uniunea Europeană a deschis ultimul cluster de negocieri pentru aderarea Albaniei. Lansarea a avut loc în cadrul conferinței interguvernamentale UE-Albania, desfășurate luni la Bruxelles. În cadrul acesteia, a fost menționat termenul de 2030, anul până când Albania ar putea deveni parte a blocului comunitar, transmite IPN.

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a menționat că Albania este cel mai bun exemplu al „puterii transformatoare a extinderii”. Oficialul a mai subliniat că Tirana a demonstrat că atunci când obții rezultate, progresezi.

Potrivit Raportului anual al Comisiei Europene privind extinderea, Albania se află pe drumul „cel bun” pentru încheierea negocierilor de aderare în 2027. Albania, împreună Muntenegru, sunt considerate, în prezent, liderii în procesul de aderare la blocul comunitar, printre celelalte state candidate.

„Ceea ce Albania și albanezii câștigă în acest proces este ceva mai mult decât aderarea formală în sine. Câștigăm o țară care funcționează pe baza instituțiilor, a statului de drept, a tuturor standardelor și principiilor care fac țările UE atât de admirabile”, a declarat premierul albanez, Edi Rama.

Albania a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană în 2009 și a obținut statutul de candidat în 2014. Negocierile de aderare au început în 2022.

The post UE deschide ultimul cluster de negocieri pentru aderarea Albaniei appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Ploile abundente au provocat deconectări, blocaje rutiere și perturbări ale circulației feroviare

Ploile abundente de vineri seara au provocat deconectări în...

Ploile abundente au provocat avarii la rețeaua de transport a energiei electrice

Condițiile meteorologice severe din 22 mai au provocat avarii...

Un om dat dispărut după viiturile produse în Hârjauca, raionul Călărași

O persoană este dată dispărută după viiturile produse în...

Noaptea Muzeelor e marcată sâmbătă la Chișinău cu program extins și intrare gratuită

Noaptea Muzeelor este marcată sâmbătă la Chișinău: mai multe...

Apel deschis pentru finanțare de proiecte prin Visegrad+ Grants

Organizațiile neguvernamentale, instituțiile educaționale și autoritățile publice locale din...

Agenda evenimentelor pentru sâmbătă, 23 mai

Are loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina...

ULTIMA ORĂ

Azerbaidjanul și Republica Moldova își aprofundează parteneriatul: Mesaje despre cooperare și încredere reciprocă la recepția de la Chișinău

Diplomați acreditați la Chișinău, oficiali moldoveni și membri ai comunității azere din Republica Moldova au participat la recepția organizată de Ambasada Azerbaidjanului în Republica Moldova...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Azerbaidjanul și Republica Moldova își aprofundează parteneriatul: Mesaje despre cooperare și încredere reciprocă la recepția de la Chișinău

Diplomați acreditați la Chișinău, oficiali moldoveni și membri ai comunității azere din Republica Moldova au participat la recepția organizată de Ambasada Azerbaidjanului în Republica Moldova cu prilejul Zilei Independenței Azerbaidjanului, sărăbătorită anual ...

Persoanele date în căutare după ce mașina le-a fost luată de ape sunt în afara oricărui pericol

Cele două persoane date dispărute în cursul nopții, după ce automobilul în care se aflau a fost luat de viitură la Hârjauca, raionul Călărași, au fost găsite și sunt în siguranță.

Merz i-a pus pe telefon premierului bulgar melodia Darei, câștigătoarea Eurovisionului. ”Bangaranga tuturor!” | VIDEO

Cancelarul Germaniei l-a întâmpinat cu melodia ”Bangaranga”, câștigătoarea Eurovisionului, pe telefon pe premierul bulgar, a declarat Rumen Radev la întâlnirea pe care a avut-o cu DARA la sediul guvernului de la Sofia.The post Merz i-a pus pe telefon premierului bulgar melodia Darei, câștigătoarea Eurovisionului. ”Bangaranga tuturor!” | VIDEO first appeared on Nexta.ro.

Ce înseamnă phishing și cum recunoști o păcăleală online

Phishing-ul este una dintre cele mai răspândite metode folosite de infractorii cibernetici pentru a fura parole, date bancare sau informații personale.The post Ce înseamnă phishing și cum recunoști o păcăleală online first appeared on Nexta.ro.

Ce înseamnă phishing și cum recunoști o păcăleală online

Phishing-ul este una dintre cele mai răspândite metode folosite de infractorii cibernetici pentru a fura parole, date bancare sau informații personale.The post Ce înseamnă phishing și cum recunoști o păcăleală online first appeared on Nexta.ro.

Ce înseamnă phishing și cum recunoști o păcăleală online

Phishing-ul este una dintre cele mai răspândite metode folosite de infractorii cibernetici pentru a fura parole, date bancare sau informații personale.The post Ce înseamnă phishing și cum recunoști o păcăleală online first appeared on Nexta.ro.

VIDEO Peste 80 de oameni au murit după o explozie într-o mină de cărbune din China

Potrivit celui mai recent bilanț anunțat de televiziunea de stat CCTV, optzeci și două de persoane și-au pierdut viața într-o explozie de gaz care s-a produs într-o mină de cărbune din nord-estul Chinei.The post VIDEO Peste 80 de oameni au murit după o explozie într-o mină de cărbune din China first appeared on Nexta.ro.