UE sprijină modernizarea frontierelor Moldovei prin proiectul EUBAP

Republica Moldova va beneficia de sprijinul Uniunii Europene pentru modernizarea controlului la frontieră, prin lansarea noului Proiect de Asistență la Frontieră – EUBAP, care va continua experiența acumulată în cadrul misiunii EUBAM, transmite IPN.

Ministerul Finanțelor precizează că Misiunea OIM va avea un rol esențial în implementarea acestui proiect. „Sprijinul oferit de Misiunea OIM este esențial pentru dezvoltarea unor soluții moderne, care vor aduce beneficii atât cetățenilor, cât și mediului de afaceri, contribuind la consolidarea securității la frontieră”, a declarat ministrul finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul discuției cu șefa misiunii OIM în Moldova, Ester Ruiz De Azua.

În contextul proiectului, Republica Moldova va beneficia de interconectarea platformelor IT ale sistemului vamal, alinierea procedurilor la standardele europene, precum și de asistență tehnică și instituțională, pentru accelerarea procesului de modernizare a frontierei. Totodată, sprijinul UE va contribui direct la implementarea reformelor necesare procesului de aderare la Uniunea Europeană.

Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Republica Moldova și Ucraina (EUBAM) a fost lansată în 2005, în baza Memorandumului de înțelegere semnat între Comisia Europeană și guvernele celor două țări, la 7 octombrie 2005. Mandatul actual al misiunii este valabil până la 30 noiembrie 2025.

The post UE sprijină modernizarea frontierelor Moldovei prin proiectul EUBAP appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Mai mulți participanți la ultramaratonul „Transilvania 100”, recuperați de echipele Salvamont

Trei participanți la ultramaratonul „Transilvania 100” care se desfășoară...

Clădirea Primăriei Chișinău va fi renovată

Clădirea Primăriei municipiului Chișinău va fi renovată, iar lucrările...

Femeie din Ucraina, reținută pentru organizarea trecerii ilegale a frontierei spre Moldova

O femeie din regiunea Hmelnițki, Ucraina, este bănuită că...

Cea mai puternică rachetă construită vreodată, lansată de SpaceX, test de zbor reușit

Cea mai mare și mai puternică rachetă construită vreodată...

Vreme instabilă în weekend și luni, cu ploi și descărcări electrice

În weekend și luni până la ora 21:00, vremea...

Ploile abundente au provocat deconectări, blocaje rutiere și perturbări ale circulației feroviare

Ploile abundente de vineri seara au provocat deconectări în...

Ploile abundente au provocat avarii la rețeaua de transport a energiei electrice

Condițiile meteorologice severe din 22 mai au provocat avarii...

ULTIMA ORĂ

Resturi spațiale la reintrarea în atmosferă: de ce tot mai multe fragmente ajung pe Pământ

Timp de decenii, experții au presupus că sateliții și componentele rachetelor se vor dezintegra complet la reintrarea în atmosferă. Această presupunere nu mai este valabilă,...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Resturi spațiale la reintrarea în atmosferă: de ce tot mai multe fragmente ajung pe Pământ

Timp de decenii, experții au presupus că sateliții și componentele rachetelor se vor dezintegra complet la reintrarea în atmosferă. Această presupunere nu mai este valabilă, potrivit DailyGalaxy. Materialele utilizate astăzi, rezistente la condiții extreme Navele spațiale moderne conțin materiale plastice armate cu fibră de carbon și aliaje avansate. Aceste componente sunt extrem de rezistente la căldură. Ele reduc consumul de combustibil în misiune. Însă același avantaj devine un risc la reintrarea...

Cum cataloghează Zelenski propunerea ca Ucraina să devină membru „asociat” al Uniunii Europene: scrisoarea trimisă liderilor UE

 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declară într-o scrisoare adresată liderilor Uniunii Europene că propunerea Germaniei de a acorda Ucrainei statutul de membru „asociat” al UE este „nedreaptă”, întrucât ar lăsa Kievul fără drept de vot în cadrul blocului comunitar, relatează Reuters.The post Cum cataloghează Zelenski propunerea ca Ucraina să devină membru „asociat” al Uniunii Europene: scrisoarea trimisă liderilor UE first appeared on Nexta.ro.

Nereguli grave la nivel național descoperite de ANPC. Amenzi de peste 5,15 milioane de lei

Potrivit unui comunicat emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, instituția a găsit mai multe nereguli la operatorii economici din țară. În perioada 18–22 mai 2026, ANPC a realizat inspecții la nivel național, cu scopul de a verifica siguranța produselor din magazine. Ce nereguli s-au găsit În urma controalelor, ANPC a descoperit mai multe nereguli, precum: produse de origine vegetală depreciate, fără menționarea țării de origine, precum și a categoriei de calitate; comercializarea unor...

Amenzi de peste 5 milioane de lei, date de ANPC în această săptămână / Activitatea a nouă operatori economici, oprită temporar / Printre nereguli:...

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de peste cinci milioane de lei în urma controalelor realizate în această săptămână la nivel naţional. Printre neregulile găsite au fost: alimente expirate, produse alimentare cu ambalaje depreciate, acumulări de gheaţă în ambalajul produselor congelate, neindicarea materialelor din care sunt fabricate jucăriile.The post Amenzi de peste 5 milioane de lei, date de ANPC în această săptămână / Activitatea a...

Doi băieței, abandonați de mamă pe marginea unui drum. Au fost găsiți plângând și fără acte asupra lor

O adevărată dramă a ieșit la iveală după ce doi băieți francezi, de 3, respectiv 5 anișori, au fost găsiți singuri și plângând pe marginea unui drum din sudul Portugaliei. Ulterior, scrie Mediafax, o femeie și un bărbat, despre care presa locală afirmă că sunt părinții micuților, au fost arestați. Cei doi copii au fost găsiți de un șofer în apropierea orașului Alcácer do Sal, în sudul Portugaliei. Ei aveau...

Zelenski: propunerea UE privind calitatea de membru asociat a Ucrainei este „nedreaptă”

Liderul ucrainean a afirmat că o astfel de formulă ar fi „nedreaptă” și ar lăsa Kievul fără drept de vot în cadrul blocului comunitar, potrivit Reuters. Într-o scrisoare adresată liderilor europeni și consultată de Reuters, Zelenski a reacționat la o propunere susținută de cancelarul german Friedrich Merz. Potrivit planului discutat la nivel european, Ucraina ar putea participa la reuniunile UE fără drept de vot, ca etapă intermediară înaintea aderării depline. Merz a...

Maia Sandu, mesaj după ploile torențiale din ajun: „Suntem alături de familiile care trec prin acest caz”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis sâmbătă, 23 mai, un mesaj de solidaritate după intemperiile din ajun, care au provocat pagube semnificative în mai multe localități ale Republicii Moldova Șefa statului a anunțat că „toate” instituțiile sunt implicate în înlăturarea consecințelor și a cerut Guvernului să accelereze evaluarea daunelor și sprijinirea persoanelor afectate. Maia The post Maia Sandu, mesaj după ploile torențiale din ajun: „Suntem alături de familiile...