Aeroportul Internațional Chișinău anunță că, începând de astăzi, este pregătit să înceapă alimentarea aeronavelor cu combustibil de tip Jet A1. Totuși, în următoarele două zile, Lukoil Moldova va continua să furnizeze kerosen, perioadă în care se estimează că mai sunt stocuri disponibile, transmite IPN.
Administrația AIC precizează că dispune de capacitatea tehnică necesară – infrastructură, angajați și volum, iar tarifele pentru acest serviciu sunt stabilite. Combustibilul furnizat provine din surse europene.
„În prezent, aeroportul se află în proces de finalizare a contractelor cu companiile aeriene pentru furnizarea combustibilului”, se menționează într-un comunicat de presă.
Autoritățile de la Chișinău au preluat temporar administrarea terminalului petrolier de la Aeroportul Internațional Chișinău, în urma unui contract de comodat cu Lukoil, pentru a asigura furnizarea continuă de kerosen către sectorul aviației. Această măsură intervine în contextul sancțiunilor impuse de Statele Unite companiei rusești Lukoil.
The post Lukoil va furniza kerosen încă două zile. Aeroportul este pregătit să preia aprovizionarea appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN
