Ilie Ilașcu a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din București

Fostul deținut politic, ex-deputat în Parlamentul Republicii Moldova și fost senator în Parlamentul României, Ilie Ilașcu, a fost condus joi pe ultimul drum și înmormântat la Cimitirul Bellu din București cu onoruri militare. Ilașcu a încetat din viață pe 17 noiembrie, la vârsta de 73 de ani, transmite IPN.

Slujba de înmormântare a lui Ilie Ilașcu a fost oficiată la Biserica Sfânta Sofia de la București de către un sobor de preoți, în frunte cu preasfințitul părinte Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud.

La ceremonie au fost prezenți familia, apropiații acestuia, precum și cetățeni care au venit să-și ia rămas bun.

În ziua în care Ilie Ilașcu a fost înhumat la locul de veci, Republica Moldova este în doliu național. La Chișinău oamenii au venit să-i aducă un ultim omagiu în cadrul unei ceremonii simbolice organizate la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Drapelul de stat a fost coborât în bernă în toate localitățile țării, dar și la misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din străinătate, iar la ora 12:00 țara a păstrat un moment de reculegere în memoria lui.

Ilie Ilașcu a participat direct în războiul de pe Nistru, în calitate de comandant al trupelor ale Ministerului Securității Naționale al Republicii Moldova. În iunie 1992, Ilie Ilașcu și alți cinci membri ai Frontului Popular din Moldova au fost arestați la Tiraspol. Ei au fost acuzați de crime de război și terorism, deși arestarea a fost considerată abuzivă și cu motivație politică.

Ilașcu a fost condamnat la moarte și a rămas în detenție, devenind simbol al represiunii politice din regiunea transnistreană. Datorită susținerii internaționale, cazul Ilașcu a ajuns în atenția forurilor europene, iar după nouă ani de încarcerare, acesta a fost eliberat, în 2001.

Acesta a fost deputat în Parlamentul de la Chișinău și senator în Parlamentul de la București. În perioada 2001-2008 a fost membru titular al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din partea delegației României.

The post Ilie Ilașcu a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din București appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Apel deschis pentru finanțare de proiecte prin Visegrad+ Grants

Organizațiile neguvernamentale, instituțiile educaționale și autoritățile publice locale din...

Agenda evenimentelor pentru sâmbătă, 23 mai

Are loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina...

Producția industrială a crescut cu peste 12% în martie

Producția industrială a Republicii Moldova a crescut în luna...

Consiliul de Supraveghere al TRM a luat act de demisia lui Vlad Țurcanu

Cu cinci voturi „pro” și două „împotrivă”, Consiliul de...

Ana Groza este noua președintă a Confederației Naționale a Patronatului din Moldova

Ana Groza, directoarea executivă a Asociației Investitorilor Străini din...

Încă patru cazuri de febră Q în Republica Moldova

În Republica Moldova au fost confirmate încă patru cazuri...

Piața creditelor ipotecare din Rusia s-a redus cu peste 50% în primele patru luni din 2026

Piața creditelor ipotecare din Rusia s-a redus la mai...

ULTIMA ORĂ

CSP apără procedura de evaluare a Procurorului General Machidon: „Decizia s-a bazat pe raportul Comisiei, nu pe speculații publice”

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a emis o reacție publică față de informațiile și interpretările apărute în spațiul public privind procedura de evaluare externă a...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

CSP apără procedura de evaluare a Procurorului General Machidon: „Decizia s-a bazat pe raportul Comisiei, nu pe speculații publice”

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a emis o reacție publică față de informațiile și interpretările apărute în spațiul public privind procedura de evaluare externă a Procurorului General Alexandru Machidon, cerând o analiză echilibrată și avertizând că declarațiile scoase din context pot denatura imaginea de ansamblu a concluziilor Comisiei de evaluare. Controversa vizează procedura de evaluare externă a integrității pe care Alexandru Machidon a parcurs-o înainte de numirea sa în funcția...

Bloomberg: Lionel Messi a devenit miliardar

Argentinianul Lionel Messi, câştigător de opt ori al Balonului de Aur şi atacant la Inter Miami, a devenit miliardar, potrivit Bloomberg.The post Bloomberg: Lionel Messi a devenit miliardar first appeared on Nexta.ro.

Cel puțin patru morți după un atac ucrainean cu drone asupra unui liceu din Luganskul ocupat de Rusia: Ucraina respinge acuzațiile

Cel puțin patru persoane au fost ucise, iar alte 40 au fost rănite într-un atac ucrainean cu drone asupra unui liceu din regiunea Lugansk ocupată de Rusia, în estul Ucrainei, au afirmat vineri autoritățile ruse, care au denunțat o „crimă monstruoasă”, transmite Agerpres cu referire la AFP.

Avarii la liniile Vulcănești – Isaccea și Vulcănești – MGRES, după ploile torențiale de vineri

Condițiile meteorologice severe au provocat deconectări avariate ale liniilor electrice de interconexiune de 400 kV Vulcănești – Isaccea și Vulcănești – MGRES, însă consumatorii au rămas conectați la energie electrică, anunță Ministerul Energiei și Centrul Național de Management al Crizelor. Potrivit autorităților, Sistemul Electroenergetic Național continuă să funcționeze în regim stabil și controlat, datorită intervențiilor operative ale specialiștilor de la Î.S. „Moldelectrica”.

Provincia canadiană Alberta va organiza un vot neobligatoriu privind separarea de Canada

Provincia Alberta, bogată în resurse petroliere, va organiza în această toamnă un vot neobligatoriu privind posibilitatea separării de Canada, după luni de campanie desfăşurată de grupuri separatiste, relatează CNBC.The post Provincia canadiană Alberta va organiza un vot neobligatoriu privind separarea de Canada first appeared on Nexta.ro.

În Austria, militarii îşi vor putea face coc

Militarii austrieci vor putea de-acum să-şi poarte părul în coc sau prins în coadă, a stabilit Curtea Constituţională, în urma unei plângeri a unui ofiţer, care a fost sancţionat pentru că a refuzat să-şi tundă părul, relatează AFP.The post În Austria, militarii îşi vor putea face coc first appeared on Nexta.ro.

În Austria, militarii îşi vor putea face coc

Militarii austrieci vor putea de-acum să-şi poarte părul în coc sau prins în coadă, a stabilit Curtea Constituţională, în urma unei plângeri a unui ofiţer, care a fost sancţionat pentru că a refuzat să-şi tundă părul, relatează AFP.The post În Austria, militarii îşi vor putea face coc first appeared on Nexta.ro.