În școlile din Moldova va fi predată limba chineză

În instituțiile de învățământ din Republica Moldova va fi predată limba chineză, ca urmare a unui acord semnat între Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Ministerul Educației din China, transmite IPN.

MEC precizează că în cadrul acestui acord, partea chineză va sprijini dezvoltarea curriculumului și a resurselor educaționale pentru predarea limbii chineze, precum și formarea cadrelor didactice prin programe dedicate.

În baza acordului, instituțiile de învățământ superior din Moldova vor putea crea programe specializate în domeniul limbii chineze, cu suportul instituțiilor academice din China. Documentul prevede și acordarea de burse pentru studii de licență și master în predarea limbii chineze ca limbă internațională, precum și examinarea posibilității de recunoaștere a certificatului internațional CTCSOL.

Ministrul educației, Dan Perciun, a subliniat interesul Republicii Moldova pentru intensificarea parteneriatului, în special în învățământul superior, prin schimb de experiență, inițiative comune și proiecte educaționale în domenii precum agricultura, tehnologia informației, și alte arii strategice.

Totodată, ministrul a menționat că una dintre prioritățile Ministerului este internaționalizarea, Moldova fiind deschisă să ofere studenților chinezi oportunități de studii în instituțiile de învățământ superior din țară.

The post În școlile din Moldova va fi predată limba chineză appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Fost pompier condamnat în dosarul Colectiv va face închisoare în Republica Moldova

Fosta angajată a Inspectoratului pentru Situații de Urgență din...

Discuții în contradictoriu la consultările publice privind reglementarea parcărilor publice

Introducerea plății pentru parcările publice a fost criticată de...

Spital cu bolnavi de Ebola, incendiat în Congo de o mulțime furioasă

O mulțime furioasă a incendiat o parte a unui...

Rolul societății civile în fortificarea statului este critic – Doina Gherman

Relația dintre Parlament și societatea civilă trebuie să intre...

Provincia Alberta va organiza referendum privind separarea de Canada

Provincia Alberta va organiza un referendum privind separarea de...

Maria Manoli: Primăriile cu puțini locuitori nu pot atrage proiecte investiționale mari

Primăriile localităților mici întâmpină dificultăți în atragerea investițiilor mari,...

ULTIMA ORĂ

Radu Miruţă, despre şeful Romarm: În timp ce era director la Romarm, era angajat la ARICE. O situaţie ilegală

Radu Miruţă, ministrul interimar al Apărării, îl atacă pe şeful Romarm, Răzvan Pîrcălăbescu, susţinând că acesta era simultan director la Romarm şi angajat la ARICE....

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Radu Miruţă, despre şeful Romarm: În timp ce era director la Romarm, era angajat la ARICE. O situaţie ilegală

Radu Miruţă, ministrul interimar al Apărării, îl atacă pe şeful Romarm, Răzvan Pîrcălăbescu, susţinând că acesta era simultan director la Romarm şi angajat la ARICE. Miruţă califică situaţia drept „ilegală” şi „imposibilă”.The post Radu Miruţă, despre şeful Romarm: În timp ce era director la Romarm, era angajat la ARICE. O situaţie ilegală first appeared on Nexta.ro.

Presa maghiară: Șoc economic pentru România

Portalul maghiar Maszol și cotidianul economic Világgazdaság au publicat un material care a generat reacții puternice. Renault a renunțat definitiv la planul de extindere a fabricii Dacia din Mioveni. Capacitatea de producție urma să crească de la 350.000 la 400.000 de vehicule pe an. Acest plan a fost abandonat. Motivul invocat oficial: cererea slabă de mașini, atât în România, cât și pe piețele externe. Cele două modele noi, fabricate în altă țară Renault...

Vrem să producem mai mult petrol: Mesaj fără echivoc al Emiratelor Arabe Unite după ce au părăsit OPEC

Un consilier de rang înalt al președintelui Emiratelor Arabe Unite a confirmat vineri că decizia țării de a părăsi grupul organizația producătorilor de petrol OPEC a fost luată cu intenția de a crește producția dincolo de cotele stabilite de aceasta, transmite Reuters. Anwar Gargash, consilierul diplomatic al șeicului Mohamed bin Zayed Al Nahyan, președintele Emiratelor …The post Vrem să producem mai mult petrol: Mesaj fără echivoc al Emiratelor Arabe...

Cine este Max Korzh, artistul din Belarus care aduce zeci de mii de străini la București

Max Korzh va susține sâmbătă, 23 mai, un concert pe Arena Națională din București. Evenimentul este sold-out, iar autoritățile estimează că peste 42.000 de persoane vor fi prezente pe stadion, majoritatea venind din afara României. Aproape 39.000 dintre bilete au fost cumpărate din afara României. Cei mai mulți spectatori străini ar urma să vină din Ucraina, Polonia, Republica Moldova și Germania. Cine este Max Korzh Max Korzh, pe numele său Maksim Anatolievici...