Nicușor Dan: Extinderea UE către Moldova este o investiție în securitatea Europei

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că extinderea Uniunii Europene către Republica Moldova, Ucraina și statele din Balcanii de Vest reprezintă o investiție în securitate, nu un gest de caritate. Afirmația a fost făcută în cadrul conferinței „High-Level Conference Cohesion2027+”, transmite IPN.

Șeful statului român a subliniat că România va susține ferm aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, menționând că țara are „voința reală de a intra în lumea europeană” și trebuie sprijinită în acest proces. Nicușor Dan a accentuat că extinderea UE este esențială pentru consolidarea securității pe Flancul Estic, în contextul provocărilor geopolitice actuale.

În discursul său, președintele român a abordat și necesitatea unei Europe mai competitive și mai unite, subliniind importanța pieței unice, a inovării și a reducerii disparităților între statele membre. Acesta a avertizat că o competiție inegală în domeniul inovării ar putea adânci decalajele economice și genera tensiuni sociale, afectând stabilitatea europeană.

Nicușor Dan a mai menționat că anul următor va fi unul intens și decisiv pentru definirea direcțiilor strategice ale Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034, făcând apel la o implicare cât mai largă în procesul de decizie european.

The post Nicușor Dan: Extinderea UE către Moldova este o investiție în securitatea Europei appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Șapte zile pe scurt – Newsletter IPN

Retrospectiva săptămânii 18-24 mai. Cele mai importante știri din...

UE introduce noi sancțiuni la adresa Iranului

Consiliul Uniunii Europene a extins sancțiunile împotriva Iranului. Decizia...

Benzina și motorina, mai scumpe în weekend

Carburanții se scumpesc în weekend. Agenția Națională pentru Reglementare...

Benzina și motorina, mai scumpe în weekend

Carburanții se scumpesc în weekend. Agenția Națională pentru Reglementare...

Un nou cod galben de ploi, grindină și vijelie

Un nou cod galben de instabilitate atmosferică a fost...

ULTIMA ORĂ

Unul dintre cei mai mari actori din seria ”Star Wars” a murit: A suferit un AVC în anul 2020 și, de atunci, problemele de...

Lumea animației și a filmelor SF este în doliu după moartea actorului Tom Kane, cunoscut pentru rolurile sale emblematice din universul ”Star Wars” și...

Renato Usatîi: „La Mulți ani, Bălți! Împreună, am realizat multe proiecte frumoase și vom continua să facem lucruri importante pentru orașul nostru”

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, alături de deputații fracțiunii parlamentare, a participat la ceremoniile oficiale dedicate Hramului municipiului Bălți. Agenda festivităților a început în...

Important

Unul dintre cei mai mari actori din seria ”Star Wars” a murit: A suferit un AVC în anul 2020 și, de atunci, problemele de...

Lumea animației și a filmelor SF este în doliu după moartea actorului Tom Kane, cunoscut pentru rolurile sale emblematice din universul ”Star Wars” și serialul animat ”The Powerpuff Girls”, transmite protv.ro.

Un bărbat suspectat de tentativă de răpire a două minore a fost reținut de polițiști

Un bărbat de 43 de ani a fost reținut de poliție, fiind suspectat că ar fi încercat să răpească două minore în sectorul Buiucani al municipiului Chișinău. Cazul a ajuns în vizorul poliției după apariția unor informații în spațiul online, transmite IPN. Inspectoratul General al Poliției precizează că în urma mesajelor distribuite pe rețelele de socializare și în grupuri private, poliția s-a autosesizat și a inițiat imediat verificări pentru stabilirea...

Ce se întâmplă cu Antonina Radu, condamnată în dosarul Colectiv și fugară în Republica Moldova. Anunțul Ministerului Justiției

Ministerul Justiției a anunțat că a ajuns la un acord cu autoritățile din Republica Moldova în cazul unuia dintre pompierii condamnați la închisoare în dosarul Colectiv. Este vorba de Antonina Radu, care a fugit în țara vecină în anul 2022, după ce a fost condamnată la 8 ani și 8 luni de închisoare. The post Ce se întâmplă cu Antonina Radu, condamnată în dosarul Colectiv și fugară în Republica Moldova....

Crin Antonescu: Să nu-l subestimăm pe Nicușor Dan

Fostul lider liberal și contrcandidat al lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale a afirmat că președintele are nevoie de sprijin. Crin Antonescu a observat o tendință generală de a-l subestima pe Nicușor Dan, imediat după câștigarea alegerilor. „Foarte repede după alegere, Nicușor Dan a început să fie subestimat. Încă o chestiune foarte simpatică la noi. Bă, nu-l alegi președinte pe unul ca să-l subestimezi. În general, l-ai ales, poate n-a fost alesul...

„Amestecul malaezian”. În ciuda blocadei impuse de SUA, Iranul a descoperit „portița” prin care exportă petrol și obține, lunar, miliarde de dolari

În ciuda intransigenței Iranului, blocada americană asupra porturilor Republicii Islamice – a început pe 13 aprilie – generează deja dureri reale și consecințe reale pentru Republica Islamică. Iranul a exportat un total de 29,45 milioane de barili de petrol în aprilie, în scădere de la 35,7 milioane raportate în luna precedentă, conform datelor de la Tanker Trackers. Însă această cifră ascunde un punct de cotitură crucial: marea majoritate a exporturilor iraniene a...

O pictoriță din Brașov va avea prima expoziție într-o galerie de artă din București. Cum arată tablourile și care este analiza unui critic de...

O pictoriță din Brașov va avea prima expoziție într-o galerie de artă din București. Iată cum arată tablourile și care este analiza unui critic de artă. Pictorița, pe nume Botea Nicoleta-Adriana, este din orașul Râșnov, județul Brașov. Artista mărturisește că profesorii de desen din școală i-au încurajat talentul, dar, deși viața a dus-o pe cu totul alte planuri, ea nu a renunțat la pictură. Astfel, a reînceput să picteze în...

O pictoriță din Brașov va avea prima expoziție într-o galerie de artă din București. Cum arată tablourile și care este analiza unui critic de...

O pictoriță din Brașov va avea prima expoziție într-o galerie de artă din București. Iată cum arată tablourile și care este analiza unui critic de artă. Pictorița, pe nume Botea Nicoleta-Adriana, este din orașul Râșnov, județul Brașov. Artista mărturisește că profesorii de desen din școală i-au încurajat talentul, dar, deși viața a dus-o pe cu totul alte planuri, ea nu a renunțat la pictură. Astfel, a reînceput să picteze în...