Un pacient de la Spitalul Raional Soroca nu poate fi externat deja de opt luni din cauza birocrației

Un pacient de la Spitalul Raional Soroca nu poate fi externat, chiar dacă a fost tratat. Bărbatul a ajuns la Spitalul din Soroca acum opt luni, în urma unui accident cardiovascular.

Pentru că nu deține acte de identitate, acesta nu poate fi preluat de un centru social, dar nici nu poate fi scos în stradă. Administrația spitalului a declarat că, până acum, au fost cheltuiți 200.000 de lei pentru cazarea pacientului fără acte de identitate, scrie moldova1.md.

Nicolae Gheicenco a ajuns la Spitalul Raional Soroca în luna aprilie, în urma unui accident cardiovascular. Medicii știu că are 36 de ani și este locuitor al regiunii transnistrene. După tratament, bărbatul se simte mult mai bine, dar are dificultăți de vorbire.

„Autodeservirea este parțial refăcută, se alimentează singur. În secția noastră primește servicii de nursing, este spălat, hrănit. El spune fraze, cuvinte, a povestit că are doar mamă, că este din regiunea transnistreană”, a declarat Valeriu Petrovici, șeful Secției Traumatologie din cadrul Spitalului Raional Soroca.

Reprezentanții Spitalului din Soroca au încercat să găsească un centru social care să-i poată oferi adăpost bărbatului, însă s-au lovit de numeroase obstacole birocratice.

„Când am văzut că instituțiile locale nu ne pot ajuta, am mers cu demersuri la instituțiile de următorul nivel, Inspectoratul General pentru Migrație, la Avocatul Poporului, la Ministerul Muncii, însă, cu părere de rău, niciun rezultat. Pentru pacientul dat avem în jur de 200.000 de lei, ne face cheltuieli. Noi nu putem folosi patul acesta pentru alți pacienți pe care i-am putea interna”, a adăugat Nina Spoialo, vicedirectoarea Spitalului Raional Soroca.

„Noi nu putem să îl plasăm în niciun serviciu de-al nostru social, pentru că nu putem să îi perfectăm dosarul. Orice serviciu oferit costă, atunci când vine vorba de plasament. Abia așteptăm să-i fie atribuit un cod numeric personal, pentru ca noi să începem perfectarea actelor pentru gradul de dizabilitate”, a afirmat Marcela Soficiuc, reprezentantă a Consiliului Raional Soroca.

Administrația Spitalului Raional Soroca încearcă să găsească rudele lui Nicolae. Cei care l-au recunoscut pe bărbat sunt rugați să sune la numerele de telefon afișate pe site-ul instituției.

ULTIMA ORĂ

Datoria de stat a Republica Moldova a ajuns la 142,6 miliarde de lei

Datoria de stat a Republicii Moldova a continuat să...

Iahtul unui oligarh rus a traversat fără probleme Strâmtoarea Ormuz

Un megayacht, probabil aparținând oligarhului rus Aleksei Mordașov, a...

Donald Trump rămâne fără purtătoarea de cuvânt. Anunțul lui Karoline Leavitt

Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, anunță...

Propunerea lui Merz după ce Zelenski a spus că Ucraina nu are nevoie de o aderare simbolică la UE

Cancellorul german Friedrich Merz a propus un proces în...

Ion Ceban: Chișinăul începe reabilitarea energetică a 52 de grădinițe: prima etapă vizează 18 instituții

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat...

Curtea Constituțională organizează o conferință internațională despre dezinformare și inteligența artificială

Curtea Constituțională a Republicii Moldova organizează, pe 24 aprilie...

ULTIMA ORĂ

Anchetă la Grădina Zoologică, după ce un copac s-a prăbușit peste un copil. Micuțul continuă să fie în stare gravă

O anchetă internă a fost demarată la Grădina Zoologică, după ce un copac s-a prăbușit duminică, peste un copil de șase ani, aflat pe teritoriul...

Constantin Cuiumju, deputat Partidul Nostru: Solicit investigarea pierderilor din proiectul de modernizare a Penitenciarului nr. 13. Este un simbol al eșecului instituțional

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, membru al Comisiei economie, buget și finanțe, anunță că va solicita organele competente să investigheze modul în care au...

Important

Anchetă la Grădina Zoologică, după ce un copac s-a prăbușit peste un copil. Micuțul continuă să fie în stare gravă

O anchetă internă a fost demarată la Grădina Zoologică, după ce un copac s-a prăbușit duminică, peste un copil de șase ani, aflat pe teritoriul instituției. Anunțul a fost făcut de administratorul grădinii, Roman Crețu, în cadrul ședinței Primăriei Chișinău. Totodată, Crețu a pus responsabilitatea pe seama vizitatorilor, afirmând că aceștia ar trebui să își evalueze singuri riscurile în funcție de condițiile meteo și să nu transfere întreaga responsabilitate...

(galerie foto) Moscova, lovită de o furtună de zăpadă în mijlocul primăverii: Zboruri anulate și copaci smulşi din rădăcini. Imagini din capitala Rusiei

Curse aeriene anulate, arbori smulşi din rădăcini sub greutatea zăpezii şi apeluri la prudenţă. Moscova s-a confruntat luni cu o furtună de zăpadă târzie în mijlocul primăverii, scrie digi24.ro.

VIDEO Sturioni, delfini și un rechin salvați din plase ilegale în Marea Neagră

Șase sturioni, cinci delfini și un rechin au fost salvați și eliberați în Marea Neagră, după ce au fost descoperiți în plase de pescuit ilegale, în cadrul unei acțiuni desfășurate de Poliția de Frontieră din România. Potrivit unui comunicat transmis duminică, 26 aprilie, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în largul Mării Negre mai multe unelte de pescuit ilegale, cu o lungime totală de aproximativ 950...

Cetățeni moldoveni, printre membrii unei rețele care pregătea asasinate în Ucraina și UE la indicația serviciilor ruse

Poliția Națională a Ucrainei a anunțat luni destructurarea unei rețele de agenți ai serviciilor secrete ruse, care pregătea asasinate și atentate teroriste în Ucraina și în state ale Uniunii Europene. Gruparea ar fi formată din cetățeni ai mai multor state, inclusiv cetățeni moldoveni.

Drumul spre UE trece și prin universități: Impactul Programului Erasmus+ asupra tinerilor moldoveni

Într-un moment în care R. Moldova avansează tot mai mult în parcursul european, educația devine una dintre cele mai puternice punți între țara noastră și Uniunea Europeană. Pentru tot mai mulți tineri, răspunsul vine odată cu programele de mobilitate precum Erasmus+, care deschid uși către universități europene, experiențe interculturale și oportunități profesionale.

Drumul spre UE trece și prin universități: Impactul Programului Erasmus+ asupra tinerilor moldoveni

Într-un moment în care R. Moldova avansează tot mai mult în parcursul european, educația devine una dintre cele mai puternice punți între țara noastră și Uniunea Europeană. Pentru tot mai mulți tineri, răspunsul vine odată cu programele de mobilitate precum Erasmus+, care deschid uși către universități europene, experiențe interculturale și oportunități profesionale.

Durere uriașă în Italia după moartea moldoveanului de 19 ani, în urma unui accident: Mama sa i-a donat organele pentru a salva alte vieți

Familia lui Marin Racoviță, din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece printr-o tragedie după moartea fiului de 19 ani, în urma unui grav accident produs în localitatea Cison di Valmarino, provincia Treviso din regiunea italiană Veneto, scrie adevarul.ro.