Republica Moldova a solicitat din nou României energie electrică de avarie

Compania „Moldelectrica” a fost nevoită să solicite din nou energie electrică de avarie în seara zilei de luni, 8 decembrie, a anunţat marţi ministrul energiei din Republica Moldova, Dorin Junghietu, precizând că livrările se vor face la tarife mult mai mari.

„Solicitarea ajutorului de avarie a fost determinată de dezechilibrul sistemului electroenergetic ca urmare a capacităţii limitate pe interconexiunea cu România şi abaterile de la valorile prognozate a consumului şi generării pe piaţa energiei electrice”, a explicat ministrul într-o postare video pe Facebook.

Ministrul Dorin Junghietu a precizat că preţul final va fi cunoscut la începutul lunii viitoare, dar că va fi mult mai mare, întrucât aceste livrări sunt separate de cele efectuate de către Energocom pe bază de contracte comerciale sau de la bursele de energie, scrie News.ro.

Pe 6 decembrie, „Moldelectrica” a solicitat preventiv ajutor de avarie din România timp de câteva ore, în urma atacurilor ruseşti asupra infrastructurii electrice din regiunea Odesa, care au făcut ca o parte a sudului Ucrainei să rămână fără curent, iar avariile au afectat şi fluxurile energetice din regiune. Moldelectrica a anunţat că un grup energetic important din Ucraina a fost deconectat, iar liniile de interconexiune au ajuns aproape de capacitatea maximă. Pentru a preveni suprasarcini în sistemul naţional, operatorul a solicitat preventiv energie de avarie din România.

În contextul noilor atacuri ruseşti asupra infrastructurii energetice ucrainene, care au afectat şi sistemul energetic al Moldovei reprezentanta Comisiei Europene, Anna-Kaisa Itkonen, a anunţat că Uniunea Europeană ia în calcul creşterea sprijinului pentru Republica Moldova şi Ucraina. Bruxelles-ul lucrează deja la integrarea sistemelor energetice ale Moldovei şi Ucrainei cu reţeaua europeană, precum şi la finanţarea lucrărilor de refacere şi a măsurilor pentru creşterea rezilienţei, menţionează NewsMaker.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru...

NEWS ALERT VIDEO | Primarul Ion Ceban a fost scos forțat din sala de plen a Parlamentului

Un incident fără precedent s-a produs în Parlamentul Republicii...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban anunță referendum împotriva reformelor PAS: „Întrebați oamenii dacă vor asta”

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa...

NEWS ALERT | Bruxelles-ul are calendarul pentru aderarea Moldovei la UE

Comisia Europeană va propune pe 16 iunie deschiderea primului...

VIDEO | Partidul Nostru, alături de agricultori: Guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru fermieri

Partidul Nostru susține revendicările agricultorilor și cere Guvernului să...

ULTIMA ORĂ

Nicușor Dan, (dez)informarea și de ce s-au anulat alegerile

Analiză: 76% din dezinformările de pe TikTok sunt generate de numai 10 conturi, arată un studiu prezentat la un summit la Cotroceni. Președintele nu a...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Negociatorii din SUA și Iran s-au înțeles asupra unui acord. Președintele Donald Trump amână semnarea lui

Echipele de negociatori din SUA și Iran au ajuns la o înțelegere. Totuși, documentul nu a fost oficializat deoarece președintele american Donald Trump a amânat semnarea acordului.The post Negociatorii din SUA și Iran s-au înțeles asupra unui acord. Președintele Donald Trump amână semnarea lui first appeared on Nexta.ro.

Nicușor Dan, (dez)informarea și de ce s-au anulat alegerile

Analiză: 76% din dezinformările de pe TikTok sunt generate de numai 10 conturi, arată un studiu prezentat la un summit la Cotroceni. Președintele nu a vorbit însă despre raportul privind anularea alegerilor.The post Nicușor Dan, (dez)informarea și de ce s-au anulat alegerile first appeared on Nexta.ro.

De ce nu scad prețurile la lactate, deși prețul laptelui la ferme a scăzut semnificativ

Conflictul din Orient a închis pentru procesatorii români de lactate piețe importante de desfacere, iar stocurile de brânzeturi sunt prea mari pentru cât se consumă intern.The post De ce nu scad prețurile la lactate, deși prețul laptelui la ferme a scăzut semnificativ first appeared on Nexta.ro.

Creștere record a numărului românilor aflați în căutarea unui loc de muncă

Cu o medie lunară de 1,1 milioane de aplicări, anul 2026 înregistrează, până acum, cifre record în ceea ce privește eforturile candidaților de a-și găsi un loc de muncă.The post Creștere record a numărului românilor aflați în căutarea unui loc de muncă first appeared on Nexta.ro.

One United a învins repetat Primăria București. Autorizația pentru One Floreasca Towers și One Lake District, valabilă. Contestațiile au fost formulate de Nicușor Dan...

One United Properties a obținut la Curtea de Apel București respingerea recursului formulat de Municipiul București și Primarul General al Municipiului București împotriva deciziei Tribunalului din 2024 prin care cererile de anulare și suspendare a autorizației de construire aferente proiectului One Floreasca Towers fuseseră respinse.The post One United a învins repetat Primăria București. Autorizația pentru One Floreasca Towers și One Lake District, valabilă. Contestațiile au fost formulate de Nicușor...